luni, 25 iulie 2011

Nimic nu e mai ironic decat soarta

Stiu ca nu v-am spus, ca m-am tot abtinut, dar nu mai pot. Da, sunt o gura sparta, dar nu pot sa tin asemenea secret: in uichend am facut ardei umpluti. Da! Si au iesit giugiuc. Moartea caprioarei, ce sa mai.

Si, deoarece aseara pe la 12 mai imbalotam un ardei, ca muream de pofta, azi noapte am facut de plancton, cum ar zice Vaiparu'.
Din fericire lupta cu somnul azi dimineata a durat fix o ora, pana dupa raportul de garda, pentru ca dupa aia m-a umflat un specialist: mergi cu mine sa ma asisti la o operatie pe creier.

Yu-huuuu!

Toate bune si frumoase. M-am suit in hainele verzi, m-am spalat, m-am suit in pantofii-de-maini (asa le zice la manusi aicea, pantofidemaini), ce sa mai, mare chirurg, frate. Muama ce-a crescut fipotele-n mine cand au intrat niste proaspat angajate sa vada sala si io eram cu o pensa in stanga si un foarfec in dreapta...mama mama!

No, toate curg ca-n povesti. Eu eram responsabila de electrocauter si de aspirator (si departatoare, foarfeci, pense...mizilic). La un moment dat, cum calcam eu pe sub masa aia pe acolo, simt ca ma lipesc de ceva. Trag mai tare, mai sa imi ramana papucu' pe jos.
Eh, fix cand ma luptam eu ca Don Quixote cu morile, na! ca tre' sa cauterizez. Trag disperata, ma eliberez, pun papucu' pe pedala, sudez acolo ce sudez, si dau sa ridic picioru' de pe pedala. Si plec cu tot cu pedala. Eh, nush daca stiti, poate unii stiti, dar campurile sterile au o banda adeziva la capete. Care aparent are o placere mai mare la papuci decat la podea (unde ar trebui sa se lipeasca de fapt). Cand m-am eliberat, am plecat cu tot cu camp, care a ramas stantat la papuc, si m-a lipit ferm si de pedala electrocauterului, formand un tot unitar ca detasamentul de pionieri.

Vedeti geniul in toata situatia asta? Nu?

Pai stiu ca voi va radeti de-acolo din coltul vostru, haha, ce praf si-asta, mare lucru sa se aplece sa traga cu mana de camp. Pai da, de acord, dar eu eram sterila. Nici sa ma scarpin nu puteam, daramite sa pun mana pe jos.
Si uite-asa am inceput sa topai disperata intr-un picior, cu pedala de la electrocauter atarnandu-mi candid de piciorul drept, si cu campul steril amenintand sa se sfasie in orice moment. Timp in care asistenta ia electrocauterul sa-l curete. Ma si vedeam dezechilibrandu-ma si calcand pe pedala fix cand era ea cu degetele pe el. Chiar ma gandeam daca ar gusta gluma. Chiar am cochetat cateva microsecunde cu ideea sa o fac sa vad ce se intampla.
M-am abtinut cu greu. Dupa vreo 10-15 secunde de macarena cu campul steril (timp care mie mi s-a parut o eternitate)se aude in linistea din sala: "clampf!" (pedala), pfiuuuuuuu (eu rasufland linistita) si "trrrrrrrrrrrrrrrosc"....da. Campul steril. Din fericire s-a sfasiat numai vreun centimentru unde era prins cu pensa, deci n-a fost vreun dezastru.

Toata viata am urat sa fac doua lucruri: sa calc si sa dau cu aspiratorul. Azi am stat aproape 8 ore cu un aspirator in mana. Si povestesc plina de entuziasm despre asta.

Nimic nu e mai ironic decat soarta.

5 comentarii:

  1. Mi te si imaginez topaind intr-un picior prin sala de operatie. Numai tie ti se pot intampla chestiile astea :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu vad lucrurile asa:
    1) Comediile sunt luate din realitate. Adicatelea din pataniile unor oameni ca tine. Lucru foarte bun, inseamna ca esti o sursa de inspiratie si pe planul asta :)
    2) Daca exista o cantitate finita de "ghinion", sau cum vrei sa-i spui, tu avand mereu multe ghinioane mici esti total pazita de cele mari.
    3) Cu siguranta ai o viata mai interesanta decat majoritatea oamenilor :D

    RăspundețiȘtergere
  3. pai asta ziceam si eu aici : http://fiindcapot.blogspot.com/2010/05/placa-tectonica.html

    RăspundețiȘtergere
  4. esti cea mai tare! sunt fanul tau!

    RăspundețiȘtergere