Stairway to heaven

Alo? Își mai amintește cineva de mine?

Probabil că nu. La naiba! Abia reușisem să îmi fac vreo 7 cititori fideli și m-a apucat lenea. Acu' tre' să o iau de la capăt.

Știu, știu...v-am dezamăgit. Ca să v-o zic pe-aia dreaptă, m-am lenevit. Maxim. Bine, asta, și m-am luptat cu Borellia burgdorferi.
Dacă nu vă zice nimic, e o bacterie nasoală care provoacă o infecție cronică, binecunoscută ca ” boală Lyme”. Bine, habar nu am avut că o am, pentru că se transmite prin căpușe, or, eu nu am avut niciodată așa ceva...
Sau așa am crezut, până când, după luni de dureri cumplite de articulații, apatie maximă, pierdut păr cu pumnii și două internări în spital fără să mi se găsească nimic (de credeam până și eu că sunt ipohondră), m-am gândit să mă testez de borelioză.
Și,ca să vezi! Aveam borelioză, mă!

Și pentru că sunt o specială, nu numai că nu am tolerat primele 3 antibiotice (de nu mai știau aștia ce să facă cu mine), dar am facut și  (sunteți pregătiți? că vine un termen de-ăla medicinoso-pretențios) reacție Jarisch-Herxheimer. Asta se întâmplă când bacteriile sunt omorâte de antibiotic (mama lor!) și elimină în circulație produșii metabolici intracelulari. O, a fost mișto, vă spun!

Ca să fie treaba treabă, la două săptămâni după începerea tratamentului am plecat la un Ultramaraton de 250 km prin Marele Canion. După motto-ul binecunoscut.

Da, ziceți odată cu mine? Exact:

”La naiba, ce poa' să se întâmple?”

Eh, s-a întâmplat că, după ce am terminat neașteptat de bine primul stagiu de 51 de km, am crezut că mor (sincer, chiar am crezut că dau în primire) în al doilea stagiu după vreo 30 și ceva de km, abandonând cu grație (aș! m-am pravălit pe un voluntar de-ăla urlând leșinat ” aiciea mor!”).
N-am murit, așa că am închiriat o mașină și am plecat, la volanul unei Impala, în Supernatural Style, de nebună prin USA. O fo fain, vă povestesc pe îndelete când reușesc să pun totul cap la cap.
Uite, niște poze-teasing (neprelucrate, că-s după gardă și cred că ma ia somnul dacă mă apuc să le bibilesc)

Antelope Canyon

Bryce Canyon

Red Canyon

Delicate Arch (Arches National Parc, Moab)

Monument Valley

A fost chiar foarte fain. La întoarcere m-am reîntâlnit cu Andrei în Las Vegas (a, da, am omis să vă zic, la ultramaraton m-am dus cu Andrei. Cum, care Andrei? Andrei Gligor, de la Marathon des Sables ), și deoarece era la ofertă, ne-am cazat la Trump International. Un kitsch maxim 90% din spațiu, dar camerele super faine. 

Ceea ce s-a dovedit a fi o idee bună, pentru că era relativ departe de The Strip, și am ratat complet nebunia cu mass shottingul. Da, s-a întâmplat să fie fix pe 2 octombrie.

Ca să v-o zic pe aia dreaptă, eram în față la Mandalay Bay cu vreo 20 de minute înainte, dar ne-am văzut de cumpărături. N-am văzut nimic, n-am mirosit nimic. Am ajuns în hotel, pe străzi poliție, blocaje, alea. 

Îl aud pe Andrei ”bă, de ce se tot marchează ăștia safe pe Facebook?” Eo, jmecheră: păi io știu? Poate că n-au febră musculară prea rău sau ceva”. 

Abia când a început lumea din grupul de la Ultramaraton pe Facebook cu ” The shooter is on the 32 Floor, we are locked in the basement of the Mandalay” și de-astea grele, am dat și noi drumul la televizor...da. A fost o experiență, ce să zic. (ca fapt divers, mesajele de pe Facebook scriau de shooter la etajul 32 cu muuult înainte să se anunțe la știri).

A doua zi am mers până acolo. Horror. Au lasat cadavrele până a doua zi acolo ca să investigheze. Erau 40 de grade, și cred că e inutil să descriu cum mirosea toată strada. 

Ciudat, cum cea mai pregnantă amintire sunt mirosurile.

.
Și ca să nu stric tradiția începută data trecută când am fost în SUA, iar ne-au anulat aștia zborul spre Europa. Cică defecțiune la motor. Da, sigur.

În rest, anul 2017 a fost un an de ratări. În februarie am plecat pe Aconcagua, pe al cărei vârf nu am ajuns din motive în principal de vreme, și secundar de grupul cu care am fost, niște miorlăiți care s-au plâns în permanență că e rucsacul greu, că e frig, și că trebuie să facă caca în pungă. Serios acuma, sunteți la peste 5000 de m, ce v-ați imaginat, că apare un Marriott roz cu sclipici dintre bolovani când dați din baghetă?
După ce au murit doi inși  în aceeași noapte în tabăra unde eram(da, lumea moare la altitudine), și după două nopți de frig cumplit, rău de altitudine la 9 dintre componenții grupului (din 12, și cu mândrie pot afirma că eu nu am avut nici măcar o dureruță de cap), mai mult de jumătate din grup au decis să renunțe. A doua zi, când s-a anunțat prognoză de viscol pentru 3 zile, ghidul a zis că e mai bine să ne întoarcem, pentru că nu avem nicio șanșă să montăm taberele la timp cu atât de puțini în echipă.
Avea dreptate. Dar tot m-am enervat pe paparudele alea care au venit la plajă în Mallorca, sau ce și-au imaginat.
Și uite-ne pe toți în Argentina, fără cazare sau masă, fără niciun plan pentru mai mult de o săptămână, unii dintre cei care au renunțat neavând măcar bani de cazare mai departe. Na, mă, mai săriți-mi în cap că nu voiam să mă dau jos de pe munte! (da, s-au cam luptat cu mine să ma dea jos din Base Camp).
Așa că mi-am luat bilet și am zburat singură la Iguazu. Se întâmpla să fie fix de ziua mea. Dacă nu știți ce e Iguazu, e o cascadă absolut fenomenală la granița dintre Argentina și Brazilia.
Că-că-tor! Vă recomand cu căldură.

Expoziție de artă în Base Camp Aconcagua. Oficial în Guiness Book.

Nido de Condores, 5600 m

Iguazu, dinspre Brazilia

Hito Tres Fronteras. Stânga Paraguay, dreapta Bazilia, poza e făcută din Argentina.

Nido de Condores

Iguazu

Cascada se poate vizita și din Argentina, și din Brazilia (revin cu detalii când o să scriu povestea, am niște povești...mamăăăă!)

Și că tot eram acolo, m-am dus și în Paraguay. Nimic de văzut. Dar l-am bifat.

Mai fusăi prin Portugalia într-un week-end, de sanchi; la Madrid într-un week-end la concert Ed Sheeran cu nepoată-mea, apoi la Milano într-un week-end la La Traviata cu Netrebko la La Scala cu sor-mea. Și în Egipt cu părinții, mătușa și unchiul, hehe, m-am distrat maxim, am o familie bestială.

A, și la Viena la un curs. Unde m-au mâncat (la propriu) ploșnițele. Nu închiriați apartamente independente pe booking! Până nu m-am certat maxim cu ei, nici nu au vrut să audă de refund.

Cum ziceam, nu a fost cel mai bun an al vieții mele...

A, dar de ce vorbeam de scări în titlu.
Cum scriam mai sus, am fost de gardă. Am numărat, unsprezece din cei ca douăzeci de accidentați de ieri au venit pentru că au căzut pe scări.

Și să mai îmi zică mie cineva că legea seriilor nu e reală!