Pe aici e jale.
Ploi, furtuni, tornade, inundaţii. Şi trăznete, pe alocuri în mulţimi.
Păi, să vă povestesc.
Săptămâna trecută a fost Rock am Ring, un festival imens, cu multe trupe, muzică, beţivăneală, corturi.
Anul ăsta, cu mult noroi, corturi inundate şi trăznete în mulţimea de petrecăreţi. După două zile de chefuială încăpăţânată în noroi, ploaie torenţială şi dansat în bălţi, şi după câteva decese prin trăzneală, organizatorii au decis să evacueze toţi participanţii.
În paralel, la un meci de fotbal dintre două şcoli, trăznet în plin stadion, 3 morţi, 60 de răniţi, panică.
În Hamburg s-a înregistrat oficial o tornadă, şi din ce în ce mai mulţi pacienţi vor acasă că li se prăbuşesc acareturile. Nu e prea frumos la mine aicea pe moment.
Şi ce n-a fost prea frumos a fost garda de sâmbătă. Pentru cei mai mulţi medici, problema principală a fost panica declanşată de evacuarea Rock am Ring.
Pentru mine a fost pacientul cu tahicardie paroxistică.
Păi cum, o să ziceţi, că eu sunt chirurg doar.
Păi, da.
Sâmbătă am operat un pacient cu abdomen acut. Era iniţial pe medicină internă, din cauza aritmiei, numai că pe la unşpe noaptea s-a decis să intre în sepsis, urmat de insuficienţă hepatică acută.
În anamneză o excursie in China şi mâncat o grămadă de bălării naturiste, dar nimic din ce povestea nu era ceva periculos. Deoarece se deteriora extrem de rapid, şi începuse să îl doară burta, şi nimeni nu înţelegea de ce moare văzând cu ochii, mă sună şi pe mine colegii de pe intensiv să îi fac o sonografie abdominală.
Pe scurt, avea cea mai cumplită colecistită acută pe care am vazut-o eu vreodată, şi cea mai mare cantitate de lichid în abdomen. Ce-o avea, ce-o avea. Colangită, infarct mezenteric, ulcer perforat, ce-o fi? În orice caz, colecistită acută avea, aşa că îl operam de urgenţă, că oricum trebuie scoasă fierea, şi poate găsim cauza intraoperativ.
Zis şi făcut. Îi scoatem fierea, era să dea în primire de câteva ori intraoperativ, în fine, a supravieţuit.
Dar mai bine, nu s-a făcut. Aşa că l-am transferat de urgentă la un centru de hepatologie la Köln.
Acolo, după vreo două zile de terapie de substituţie, s-a trezit. Şi a povestit senin ce mâncase în ziua aia.
"A, păi am cules nişte ciuperci foarte frumoase din pădure. Pe care le-am mâncat".
Sigur că le-a mâncat, că doar erau bio!
halucinant ciuperci otravitoare bio
RăspundețiȘtergereEvident, doar nu era sa spuna din prima daca l-a intrebat cineva ce a mancat!!!
RăspundețiȘtergereNoi trazniti de fulgere n-am avut, doar din ceilalti, plus o tanti care si-a mancat margelele crezand ca sunt bomboane :)). In rest, numa' chestii nasol-chirurgicale, de au amanat toate SM Implantation pentru maine, spre fericirea pacientilor lasati fara papica de dimineata.
Si un coleg care mi-a atras atentia ca Hb de 5,6 nu-i de transfuzat, ca el nu are chef sa puna conserve in garda, ca... are de transferat 2 pacienti :)).
Oh, un pacient avea "anemie normocroma normocitara spre hipocroma microcitara"... Era sa-l avem pe sefu' pacient pe Intensiv cu AVC cand a auzit-o si pe asta, dupa contraindicatia de transfuzie.
RăspundețiȘtergerelol. Buna asta, mi-o notez.
Ștergeresunt studenta la medicina si vreau sa fac rezidentiatul in germania. as dori sa stiu niste informatii. Cam de cati bani, aproximativ,am nevoie pe pentru legalizarea actelor, testul de limba germana, sa ma descurc la inceput pana am un salariu? daca interviul merge bine, ma angajeaza sau stau de proba un timp fara salariu?
RăspundețiȘtergereBuna sa va fie ziua (sau seara)! Sunt studenta in anul 2 la Medicina si o amatoare de orice activitate care produce adrenalina, vreau sa va spun ca va urmaresc blogul cu drag si reprezentati un model pentru mine , ca sa pot spune asa :) la cat mai multe postari!
RăspundețiȘtergere