luni, 6 aprilie 2015

Epopeea internet continua

Nu mai povestesc încă odată prin ce-am trecut cu Telekom.
Credeam atunci, în naivitatea mea, că e o problemă a Telekomului. Între timp am devenit mai înţeleaptă. Atât de înţeleaptă, încât am ajuns la concluzia că este o problemă generală în Germania. Iar nemţii nu au absolut nicio problemă cu asta. Li se pare normal.
Dar să vă povestesc ce şi cum.
De vreun an şi ceva am internet de la altă firmă. Să o numim X. Bă, merge prost, ce să mai. Uneori aşa de prost încât programul de testare a vitezei internetului dă eroare.
Dau telefon la firmă. Robot 1 minut, tastez număr de cont, aştept să vorbesc cu cineva, încă vreo 2-3. Vorbesc cu cineva, îmi dă un număr de ticket, număr de telefon de la altă firmă unde trebuie să sun să vină cineva.
Sun, fac programare. În ziua aia stau lipită de interfon. Nu vine nimeni. Sună cunoscut? Exact, asta am paţit şi cu Telekom.
Seara primesc mesaj cu "vă mulţumim că aţi apelat la serviciile noastre, ticketul a fost rezolvat şi închis". Tensiune 500/400. Povestea se repetă încă de vreo 3 ori, în sfârşit după vreo 3 luni vine cineva, se uită şi concluzionează că problema e la fire şi nu ştie pe unde sunt trebuie să aflu eu. Că ce naiba, doar eu platesc internetul, eu vreu internet, să mă descurc.
Dau încă 100 de telefoane pe parcursul încă a vreo două luni, electrica, administrator, proprietar, iar electrica, şi tot aşa.
Nimeni nu vrea să se implice, aflu într-un final şi de ce, pentru că cineva trebuie să plătească pentru ca cineva să-şi mute quru, iar aia trebuie să fie eu. În traducere: plătesc internet care nu merge de luni de zile, şi dacă vreau să fie reparat tot eu trebuie să îi plătesc pe cei care  repară.
În fine, îmi ies din pepeni într-o zi şi reîncep cu telefoane la firma X. După cam al treilea apel încep să îmi închidă în nas. Nu, nu e o figură de stil. Încep să descriu problema, mi se taie macaroana scurt cu un "da, o să vedem ce putem face" şi mi se închide în nas în timp ce eu încă vorbesc.
Între timp, primesc factură de la firma de asigurare auto pentru o reparaţie inclusă în asigurare. Sun şi întreb de ce. Păi nu e inclusă în asigurare. Îi citesc din contract. Nu, la noi în sistem nu figuraţi aşa, trebuie să plătiţi.
Apoi primesc factură de la firma de electricitate din oraşul de unde m-am mutat acum 2 ani. Nu oricum, citaţie de la avocaţi cu ameninţare de dosar dacă nu plătesc. Sun să întreb ce e cu aia. Păi n-aţi plătit factura pe care v-am trimis-o. Eu, siderată: care factură? Păi v-am trimis de 3 ori factură şi nu aţi plătit. La ce adresă? Adresa e corectă. Eu nu am primit nimic. Întreb mucalită: şi cum vă explicaţi că citaţia  a ajuns direct la ţintă din prima? Nu ştiu, doamnă, e problema dumneavostră. Să mori tu!
În fine, îmi amintesc că am o asigurare legală. Adică, dacă ai probleme de astea prin asigurarea asta ei îţi asigură suport legal ca să îi dai de cap.
Sun. Îmi dă un număr de ticket, vă sunăm noi. După 2 săptămâni sun eu. A, păi nu e inclus în asigurare. Bine, acum am altă problemă, zic. Îi povestesc de internet. Da, aici putem face ceva. Vă duceţi la avocat, vă dăm un număr de telefon şi el vă va rezolva problema. Dar să stiţi că trebuie să îl plătiţi singură.
Siderarea atinge cote maxime. Păi şi eu de ce plătesc asigurare legală dacă trebuie să mă duc singură la avocat şi îl şi plătesc singură? Ca să îmi daţi un număr de telefon? Îl găseam singură pe internet.
Ne pare rău, nu e inclus. Dar ce e inclus? Consultaţie telefonică.
Vă jur că în contract scrie că îmi asigură şi plata avocatului.
În acest context, cu hormoni de stres curgându-mi prin urechi, povestesc la serviciu tot. Reacţie. A, da, asta e o problemă în Germania. Aşa a fost dintotdeauna. Păi şi de ce acceptaţi situaţia? De ce nu face nimeni nimic?
Niciun răspuns.

Nici nu ştiu ce să mai zic.

PS: Am fost la service să îmi schimb cauciucurile de iarnă. Între timp mi s-a stricat ştergătorul pe spate. Le zic să mi-l înlocuiască. De trei ori le zic, nu o dată.
Vine fătuca, îmi dă cheia (de la altă maşină, ca să fie mai aventuros), o întreb dacă a schimbat stergătorul, îmi zice că da. O întreb unde să plătesc. Vă trimitem factura prin poştă. Bun. Plec.
A doua zi plouă. Tremur de emoţie şi anticipare că pot şterge luneta fără scârţâitul ăla oribil care m-a torturat în ultimele săptămâni.
Grrrrrrrrrrrâââjjjj....grrrrrrrrrrrââââââjjjj....mă uit în retrovizoare. Da, acelaşi ştergător.