Noi povestiri fascinante din garda de azi:
Fractura de radius, tinerel, a facut accident pentru ca i-a sarit un paianjen in fata. Serios. Omul a fost atat de fascinat de creatura domnului incat a intrat in masina din fata.
Anestezie plex brahial, a povestit toata operatia de maica-sa. La un moment dat zice sincer: abia acum imi dau seama, saraca aia de-am troznit-o, o fi bine?
Dar metalul pe care mi-l implantati e magnetic? Da, de azi inainte n-o sa mai puteti merge decat spre nord. (Rasete infundata in sala).
Azi pe la pranz a venit o fatuca, cand am vazut-o am crezut ca e gravida. 1,8 litri, Atata puroi avea im peretele abdominal. Putea toata ambulanta pana la iesire si pana la etajul 1. Dupa juma' de ora se injumatatisera pacientii din sala de asteptare.
A, ieri am fost la film. Gravity. Uimitor ce bine vorbeste Sandra Bullock germana. Noroc ca vorbeau tot timpul cu gurile in casti sau se auzeau din difuzoare, efectul "Godzilla" n-a fost asa de palpabil. Efectul "Godzilla" e ala de se intampla la filmele chinezesti cand actorii dau din buze si dupa 3 secunde se aude "Godzillaaaaaaaaaa".
Am zis ca ma mai duc la film, poate nu e chiar asa rau cum am crezut.
sâmbătă, 12 octombrie 2013
sâmbătă, 28 septembrie 2013
Cumpar timp!
Na, ca m-a ajuns blestemul vostru! Nu stiu ce fac in ultima vreme ca nu mai am timp de net de nicio nuanta!
Bine, sunt la spital de la 6, 6 si ceva dimineata pana la 8, 9 seara, dar asta nu e o scuza.
Si alergai peste 150 de km pe luna asta, ceea ce inseamna vreo 20-25 de ore, deci nu e mult, doar o zi.
Plus 9 garzi luna asta, dar nici asta nu e o scuza. Plus iesit cu colegii la chefuri, organizat diverse, platit facturi si altele, dar tot nu da la socoteala.
Nu stiu, frate, ce fac de nu mai am timp deloc!
In fine, sunt intr-o stare nasoala si am zis sa va povestesc si voua garda de aseara.
Intai a venit o tanti cu ileus, care avea juma' de matze negre. Am operat vreo 4 ore si ceva, si in timp ce eram la decupat matze acolo, suna ca vine trauma: plaga injunghiata, reanimat.
Un pustan care urma sa faca 20 de ani saptamana viitoare, 4 plagi injunghiate, una in gat, una in torace, stanga (i-a ratat inima), doua in ficat. Pe asta nu l-a mai ratat. Porta era sectionata de tot.
A murit pe masa de operatie.
Agresorul necunoscut, pustiul nu avea portofel si telefon mobil la el.
Si acu' de aseara ma tot intreb, ce fel de animale suntem?
Bine, sunt la spital de la 6, 6 si ceva dimineata pana la 8, 9 seara, dar asta nu e o scuza.
Si alergai peste 150 de km pe luna asta, ceea ce inseamna vreo 20-25 de ore, deci nu e mult, doar o zi.
Plus 9 garzi luna asta, dar nici asta nu e o scuza. Plus iesit cu colegii la chefuri, organizat diverse, platit facturi si altele, dar tot nu da la socoteala.
Nu stiu, frate, ce fac de nu mai am timp deloc!
In fine, sunt intr-o stare nasoala si am zis sa va povestesc si voua garda de aseara.
Intai a venit o tanti cu ileus, care avea juma' de matze negre. Am operat vreo 4 ore si ceva, si in timp ce eram la decupat matze acolo, suna ca vine trauma: plaga injunghiata, reanimat.
Un pustan care urma sa faca 20 de ani saptamana viitoare, 4 plagi injunghiate, una in gat, una in torace, stanga (i-a ratat inima), doua in ficat. Pe asta nu l-a mai ratat. Porta era sectionata de tot.
A murit pe masa de operatie.
Agresorul necunoscut, pustiul nu avea portofel si telefon mobil la el.
Si acu' de aseara ma tot intreb, ce fel de animale suntem?
duminică, 18 august 2013
Cum sa faci sarmale in Germania: in (aproximativ) 3 pasi simpli
In primul rand, va trebuie bors. Musai sa aveti bors. Mie mi-a adus familionu' cand a venit in vizita. Ceea ce imi aminteste sa va povestesc vizitele familionului. Dar nu acum, acum vorbim de sarmale.
Ziceam ca trebuie bors. Musai. Si varza murata, dar de-asta au si nemtii.
Bun. Sa incepem.
Se ia 1 chil de carne tocata. Cat mai grasa. Se amesteca cu orez in cantitate ochiometrica. Nu stiu cat ca e prima data cand fac sarmale, dar eu am pus la nimereala. Am nimerit (vreo juma' de cana de cafea mica). Apoi se pune sare si piper.
Se amesteca bine, apoi se da o ceapa prin masina de tocat/razatoare mica. Eu am dat prin razatoare. Ca sa nu va crape ochii, va recomand metoda mea infailibila antilacrimat la ceapa:
Cred ca merge si cu ochelarii de snorkeling ai lu' ala micu'.
Apoi se sparge un ou si se pune fara coaja in amestecatura aia. Apoi se amesteca vartos, impreuna cu cu niste suc de rosii (istoria nu mentioneaza in ce cantitate, acolo, sa se inroseasca oleaca).
Asa. Cand ati terminat de mazgalit tot ce era de mazgalit prin bucatarie cu aluatul respectiv, se ia borcanul de varza murata.
Am pus de decor si un pahar de vin, nu va imaginati ca am baut in timp ce gateam. Vai, dar cum as fi putut!
Apoi se ia aluat dintr-ala si se rasuceste metodic in frunze de varza. Inainte insa se pregateste oala. Eu am folosit niste bete de frigarui pe care le-am pus pe fundul oalei sa nu se lipeasca. Sarmalele, adica.
Apoi puneti niste varza tocata pe fund. Al oalei, adicatelea.
Dupa ce rasuciti dupa metoda indicata in poza, asezati sarmalele pe fundul oalei, lasand o gaura in centru. Apoi puneti suc de rosii si bors, inainte sa incepeti cu randul doi. Cred ca puteti sa puneti bors si dupa, dar eu asa am pus.
Asta e sticla de bors, pozata dintr-un unghi in care pare foarte slaba.
Apoi puneti si restul de sarmale, si in gaura aia din centru puneti o bucata de sunca afumata. Turnati din nou suc de rosii si bors, acopariti cu niste varza tocata si puneti la fiert la foc mic.
Si gata. In vreo 4-5 ore aveti niste sarmale belea. Din pacate poze cu sarmalele finale nu am, ca s-au mancat instant. Am avut musafiri si am uitat sa fac poze. A fost bataie pe ele. Le-am servit cu mamaliga, smantana si ardei iute murat de mama mea.
A, dar sa nu uit!
Am vazut joi trecuta 2 cazuri fooooarte bizare. Un pacient trimis de internisti ca e cianotic si care are un plaman complet opac, si ei nu stiu ce are, ca nu raspunde la antibiotic. Noi, chirurgi, direct CT. Ba, manca-v-as, avea un lipom cat tot hemitoracele stang. Plamanul nu mai era decat vreo 2 cm, colabat langa inima. Da, lipom. In torace.
Si apoi a venit una, accident de motocicleta, fractura de humerus. Dar ceea ce era misto era scanul CT. Pacienta avea 170 de kg. Da. CT-ul arata...nu stiu cum sa descriu. Un schelet minuscul intr-un corp imens.
Uite, am gasit una cam la fel pe net:
Grrrrrrrrrrrrr!
Ziceam ca trebuie bors. Musai. Si varza murata, dar de-asta au si nemtii.
Bun. Sa incepem.
Se ia 1 chil de carne tocata. Cat mai grasa. Se amesteca cu orez in cantitate ochiometrica. Nu stiu cat ca e prima data cand fac sarmale, dar eu am pus la nimereala. Am nimerit (vreo juma' de cana de cafea mica). Apoi se pune sare si piper.
Apoi se ia aluat dintr-ala si se rasuceste metodic in frunze de varza. Inainte insa se pregateste oala. Eu am folosit niste bete de frigarui pe care le-am pus pe fundul oalei sa nu se lipeasca. Sarmalele, adica.
Dupa ce rasuciti dupa metoda indicata in poza, asezati sarmalele pe fundul oalei, lasand o gaura in centru. Apoi puneti suc de rosii si bors, inainte sa incepeti cu randul doi. Cred ca puteti sa puneti bors si dupa, dar eu asa am pus.
Apoi puneti si restul de sarmale, si in gaura aia din centru puneti o bucata de sunca afumata. Turnati din nou suc de rosii si bors, acopariti cu niste varza tocata si puneti la fiert la foc mic.
A, dar sa nu uit!
Am vazut joi trecuta 2 cazuri fooooarte bizare. Un pacient trimis de internisti ca e cianotic si care are un plaman complet opac, si ei nu stiu ce are, ca nu raspunde la antibiotic. Noi, chirurgi, direct CT. Ba, manca-v-as, avea un lipom cat tot hemitoracele stang. Plamanul nu mai era decat vreo 2 cm, colabat langa inima. Da, lipom. In torace.
Si apoi a venit una, accident de motocicleta, fractura de humerus. Dar ceea ce era misto era scanul CT. Pacienta avea 170 de kg. Da. CT-ul arata...nu stiu cum sa descriu. Un schelet minuscul intr-un corp imens.
Uite, am gasit una cam la fel pe net:
vineri, 9 august 2013
This is Sparta!
Cred ca voi reusi in curand sa inving dependenta de internet. Va fi foarte simplu: inca doua luni ca saptamanile astea doua de trecura si scot microbu' din sange.
Ce v-am scris acu vreo luna, cum sunt 24 de ore din viata mea s-a complicat un pic. Acum s-a adaugat si faptul ca ne-au plecat doi colegi.
Saptamana asta am luat bataie de la o pacienta de 88 de ani si 42 de kile. A luat-o un pic razna femeia. Dupa ce a alergat pe culoar, plina de sange ca se lovise pe peste tot, dupa ce a intrat in toate saloanele si a mai isterizat vreo 2 alte paciente, din care una nu vorbeste decat rusa, si care a inceput sa urle de groaza cat o tineau plamanii pe ruseste ca vrea sa vina fi-sa, nu cred ca va puteti face vreo idee ce era pe sectie. Am sunat la psihiatrie, aia ca n-o iau ca ei au venit de dimineata (am cerut sa vina ca dadea semne ca o ia razna) si era complet normala. O fi fost, dar acum nu mai era. Ce sa vorbesti cu ea, ca nu intelegea nimic. Urla si alerga prin toate saloanele, cautandu-si dulapul din camera ei pe care i-l furase cineva impreuna cu frigiderul, dar de frigider n-are nevoie.
Si in acest haos ma enervez (eu!) si decid sa ii bag un diazepam in popou. Numai ca nu puteam. Dupa ce m-am luptat cu ea, avand acul in mana, si dupa ce mi-am incasat vreo doishpe scatoalce am decis ca e cazul sa i-l bag i.v. Si in timp ce o tineam (3 insi) mi-am mai luat vreo doua la ficati. Dar am potolit-o.
Ziua de azi, petrecuta 6 ore fara pauze in OP si inca 6 pe sectie a avut un moment apoteotic: ma duc pe la 12 la pipi, schimb papucii, si in timp ce ma spalam sa intru la urmatoarea operatie vad ca pe papuci scrie "300" (sunt numerotati). Si in timp ce dau cu sutul in deschizatorul de usa catre sala urlu, luand o pozitie razboinica "This is Spaaaa-rtaaa!", numai ca sa constat ca operez cu profu' in loc de oberarzta cu care eram in plan, si care ma privea stupefiat. Noroc ca are simtul umorului, si doar i-am aratat papucii ca sa se prinda si sa se amuze.
Ce v-am scris acu vreo luna, cum sunt 24 de ore din viata mea s-a complicat un pic. Acum s-a adaugat si faptul ca ne-au plecat doi colegi.
Saptamana asta am luat bataie de la o pacienta de 88 de ani si 42 de kile. A luat-o un pic razna femeia. Dupa ce a alergat pe culoar, plina de sange ca se lovise pe peste tot, dupa ce a intrat in toate saloanele si a mai isterizat vreo 2 alte paciente, din care una nu vorbeste decat rusa, si care a inceput sa urle de groaza cat o tineau plamanii pe ruseste ca vrea sa vina fi-sa, nu cred ca va puteti face vreo idee ce era pe sectie. Am sunat la psihiatrie, aia ca n-o iau ca ei au venit de dimineata (am cerut sa vina ca dadea semne ca o ia razna) si era complet normala. O fi fost, dar acum nu mai era. Ce sa vorbesti cu ea, ca nu intelegea nimic. Urla si alerga prin toate saloanele, cautandu-si dulapul din camera ei pe care i-l furase cineva impreuna cu frigiderul, dar de frigider n-are nevoie.
Si in acest haos ma enervez (eu!) si decid sa ii bag un diazepam in popou. Numai ca nu puteam. Dupa ce m-am luptat cu ea, avand acul in mana, si dupa ce mi-am incasat vreo doishpe scatoalce am decis ca e cazul sa i-l bag i.v. Si in timp ce o tineam (3 insi) mi-am mai luat vreo doua la ficati. Dar am potolit-o.
Ziua de azi, petrecuta 6 ore fara pauze in OP si inca 6 pe sectie a avut un moment apoteotic: ma duc pe la 12 la pipi, schimb papucii, si in timp ce ma spalam sa intru la urmatoarea operatie vad ca pe papuci scrie "300" (sunt numerotati). Si in timp ce dau cu sutul in deschizatorul de usa catre sala urlu, luand o pozitie razboinica "This is Spaaaa-rtaaa!", numai ca sa constat ca operez cu profu' in loc de oberarzta cu care eram in plan, si care ma privea stupefiat. Noroc ca are simtul umorului, si doar i-am aratat papucii ca sa se prinda si sa se amuze.
duminică, 4 august 2013
Un elefant, se legana....
...pe o strada din orasul meeeee-eu!
si pentru ca
nu se gaurea, au mai venit 38 de elefanti.
Zilele astea (pana in octombrie) e in Trier o expoezitie stradala foarte faina.
Si anume: acum cativa ani, un cuplu de olandezi a vizitat Tailanda. Si acolo au vizitat si un spital de elefanti. In acel spital era si o elefantica de un an, Mosha, care calcase pe o mina in Myanmar si ramasese fara un picior. Ei oamenii aia din spital ai facut ei ce au facut, au reparat elefantul, si au reusit cum-necum sa ii faca si o proteza speciala la piciorus.
Cei doi olandezi au fost extrem de impresionati de poveste, asa ca, la intoarcere in Olanda au inceput sa puna cap la cap o campanie.
Mai tineti minte vacutele pictate de acum vreo 10 ani? E, asta au facut si ei, numai ca acum e cu elefanti. Si anume, au facut elefanti necolorati, pe care i-au dat unor artisti sa ii picteze, apoi au licitat dreptul de expunere 3 luni la diverse firme (sponsori) si apoi acesti elefanti se vand. Banii adunati merg la spitalul de elefanti.
Expozitia a fost in Amsterdam, Rotterdam, Londra, Milano, Singapore, si acum e in Luxemburg si Trier.
De fiecare data sunt alti elefanti, insa sunt si unii care raman mereu.
Toti elefantii au la piciorul din fata stanga inimioare pictate, deoarece surorile medicale din spital au pictat pe proteza Moshei inimioare.
Fiecare elefant are povestea lui, exprima ceva in viziunea artistului si ca invit pe la mine sa veniti sa ii vedeti.
Va pun cateva poze:
Deci, va astept in Trier sa va spun povestea fiecaruia si sa pictam impreuna un elefant la magazinul expozitiei.
si pentru ca
nu se gaurea, au mai venit 38 de elefanti.
Zilele astea (pana in octombrie) e in Trier o expoezitie stradala foarte faina.
Si anume: acum cativa ani, un cuplu de olandezi a vizitat Tailanda. Si acolo au vizitat si un spital de elefanti. In acel spital era si o elefantica de un an, Mosha, care calcase pe o mina in Myanmar si ramasese fara un picior. Ei oamenii aia din spital ai facut ei ce au facut, au reparat elefantul, si au reusit cum-necum sa ii faca si o proteza speciala la piciorus.
Cei doi olandezi au fost extrem de impresionati de poveste, asa ca, la intoarcere in Olanda au inceput sa puna cap la cap o campanie.
Mai tineti minte vacutele pictate de acum vreo 10 ani? E, asta au facut si ei, numai ca acum e cu elefanti. Si anume, au facut elefanti necolorati, pe care i-au dat unor artisti sa ii picteze, apoi au licitat dreptul de expunere 3 luni la diverse firme (sponsori) si apoi acesti elefanti se vand. Banii adunati merg la spitalul de elefanti.
Expozitia a fost in Amsterdam, Rotterdam, Londra, Milano, Singapore, si acum e in Luxemburg si Trier.
De fiecare data sunt alti elefanti, insa sunt si unii care raman mereu.
Toti elefantii au la piciorul din fata stanga inimioare pictate, deoarece surorile medicale din spital au pictat pe proteza Moshei inimioare.
Fiecare elefant are povestea lui, exprima ceva in viziunea artistului si ca invit pe la mine sa veniti sa ii vedeti.
Va pun cateva poze:
 |
 |
| Acest elefant, de exemplu, se numeste "Timbrella". E decorat cu peste 10.000 de timbre (reale) din toata lumea, si de la distanta pe partea asta se vede portretul lui Karl Marx ( e nascut si a locuit in Trier), iar pe cealalata parte e ""desenat" Taj Mahalul. |
 |
| Blana e facuta din "soricei" de prins cabluri. Sunt 30.000, facuti la comanda pentru ca nu se livreaza in culoarea asta. |
duminică, 28 iulie 2013
luni, 1 iulie 2013
24 de ore
Duminica, aproximativ 20.00: ajung acasa, dupa 5 ore de stat in sala. Nu am mancat nimic azi, si nu am decat o bucata de piept de pui si o cutie de mazare in frigider (ce naiba cauta conserva in frigider?). Ar fi trebuit sa fie mai mult, pentru ca ieri m-am pornit la supermaket, si chiar am si ajuns, dar in momentul in care am inhatat cosul, drrring, telefon:
"- pai de ce nu esti in sala?
- pai pentru ca nu stiam ca trebuie sa fiu.
- pai trebuia sa fii de o ora.
- no, bun, ar fi fost bine sa ma si sune cineva.
- pai uite te sun eu."
Asa ca las cosul, cotuiesc cativa cetateni, daram niste acareturi, ies. Noroc ca sunt doar 5 minute pana la spital. Bilant: acum nu am sare deloc in casa, uleiul s-a terminat ages ago, si ceea ce trebuia sa fie cumparaturile mele pentru week-end s-a transformat intr-o alergatura pe strada Karl Marx. Am iesit din sala pe la 8 fara, am alergat efectiv pana la supermarket, doar ca sa vad o tanti care inchidea pravalia. Minunat!
Duminica ora 21.15: dupa sapaturi arheologice in dulapul de bucatarie se itesc o conserva de bulion, o ceapa semiincoltita dar viabila, niste rozmarin uscat, niste cimbru, niste sare de usturoi si niste ulei de arahide (da, mofturi).
Incropesc rapid o mancare de mazare cu rozmarin in loc de marar, sare de usturoi in loc de NaCl si ulei de arahide in loc de uleiul stramosesc de floarea soarelui. In paralel mai pun o masina de rufe, strang rufele adunate de pe culme, matur, sterg, spal, treburi femeiesti, de-astea.
23.35: am mancat in sfarsit, am redus mormanul de haine nespalate la jumate, am loc sa calc pe podea in camera si am gasit in sfarsit toate actele care imi trebuie pentru spital (le duc cu tzaraita, ca, oricat de multe duc, constat ca tot am uitat ceva de pe lista).
Luni, 00.30: am facut dus, am schimbat cearceafurile, m-am bagat in pat.
1.22: suna telefonul: in juma de ora in sala, ileus mecanic. Ma ridic din pat prin metoda pravalire pe podea, tarat pana la papuci. Dau un sut in masuta laptopului, injur poetic in drum spre baie, ma spal pe dinti, pornesc. Pe drum admir o luna rupta galbuie si imensa, in sfarsit vad stelele dupa saptamani de ploaie si ma bucur de aerul incarcat de mirosul de trandafiri.
2.07: Sunt in sala, spalata si aburcata in costumatie. In drum spre spalator am apucat sa-l vad pe oberarzt bagand la soamne in camera cu computere, atarnat de un birou. Si el a fost in garda tot week-endul, doar ca el trebuie sa faca si vizita dimineata, si mai are 3 luni pana la pensie. Nici nu vreau sa stiu cat de terminat e.
~3.15: Insiratul matzelor pacientei e la apogeu. Pacienta, mai tanara decat mine, e operata de osutatzshape ori, cancer uterin, are absolut toate ansele intestinale lipite intre ele. Taiem, decupam, insiram, crosetam. Oberaztu' e muci de oboseala, indiferent ce fac il incurca sau nu e bine si injura de mama focului. E super baiat el de fapt, nu ma supar, e clar ca e doar varza de oboseala.
4.25: matzele au fost destupate, oberu` se duce sa dicteze, eu raman sa inchid.
4.50: plec spre casa. E lumina, pasarelele canta de mama focului, miroase a apa (sunt pe malul Moselului) si viata e frumoasa.
4.55: Ma intind lata, in timp ce mut alarma de la 5.30 la 6.30. Oficial incep la 7, daca ma grabesc ajung si cu alarma la 6.30.
5.55: inca ma foiesc incercand sa adorm. Ma uit la ceas, ma apuca disperarea.
6.30: atipisem, la naiba!
6.55: Dau cu cartela, chem liftul.
7.15 vizita. Profa s-a gasit fix azi sa vina cu mine la vizita. Stiu bine vreo 15 pacienti, dar aia noi ma eludeaza in mare parte. Stiu ce au, dar bineinteles ca ma intreaba ce-a iesit la CT, daca are CT, cat are hemoglobina. Brea, ma lesi?
7.45: raportul de garda. Deoarece avem studenti (binecuvantati fie ei, ma scutesc de o ora de luat sange pe zi) nu mai am loc in sala de raport, asa ca stau in picioare pe culoar. Profu zice ceva, aparent important, eu nu aud. Trebuie neaparat sa intreb maine ce era, azi am uitat pana la lift. Ceva cu un curs marti si miercuri dupa program. Fascinant.
8.30: sunt din nou in sala, tiroida, miinvaziv. Dorm pe mine.
11.30: inapoi pe sectie, am 8 externari de scris. Citeste nush ce CT, vezi rezultate laborator, trimite nush ce pacient la sono nushdecare. Internari noi. Apuca-te si sapa prin calculator sa vezi ce au, ca nu catadicseste nimeni sa ma informeze nici macar ca am pacienti noi.
12.30: Pauza de masa. indiferent ce-o fi, imi zic, ma duc sa mananc. Las totul balta, ma duc sa mananc.
13.00: inapoi pe sectie, mai am doua internari. Ma duc in salon, ne conversam, ne povestim vietile. Mai scriu niste externari.
14.50: ma suna oberarzta din ambulator: vezi ca tre' sa o prezinti pe Frau P la conferinta interdisciplinara de onco azi. (asta fiind la ora 15.20). Pai mai am juma' de ora. Pai da, eu am sunat acum 2 ore pe sectie. Pai nu era normal sa ma sunati pe mine direct? A, pai le-am zis svesterelor sa-ti zica. Fascinant, dar nu mi-au zis.
Du-te si ia actele sa scrii pomelnicu' de formular in care sunt toate analizele pentru staging. Ia-le de unde nu-s, pacienta e la anestezist cu toate actele. Suna, cauta pacienta prin spital. In sfarsit o localizez, alerg ca descreierata pe culoare, dau buzna peste anestezist, ii indrug problema, ala se uita la mine ca la urs, pai da imi trebuie actele, eu, pai nu va trebuie toate,nu? ma servesc cu ce imi trebuie, plec, il las pe-ala masca.
In mod normal cand vin pacienti de-astia au CD-uri, iei frumos cu copy-paste, dureaza cam juma de ora povestea. Dar, nu! Pacienta mea avea totul frumos printat si indosariat. Apuca-te, tasteaza rezultate, de la CT, de la radiografii, laborator, toate astea sapand intr-un dosar de 5 kile aranjat dupa logica pacientei.
15.30: navalesc la prezentare, transpirata si sufland ca Floarea in bucium. Prezint, totul ok. Scap basma curata si de data asta.
16.00 se termina conferinta, oberul ma ia la scuturat ca ce caut acolo daca am operat pana dimineata, mars acasa. Ura, zic, prind deschis la banca.
16.15: sunt la banca fericita ca am prins deschis (au program numai pana la 16.30) si pot sa imi mut in sfarsit contul (va povesteam alta data de ce e important asta).
16.45: in drum spre casa opresc la turci si iau niste cirese delicioase-magnifice-bestiale.
17.00 ajung acasa, infulec niste mazare direct din oala, bag niste rufe la spalat, spal niste vase. Ma pun in sezut sa dau drumul la laptop.
18.35. Ma trezesc ca ma inghionteste ceva rece in coaste. Am adormit in timp ce dadeam drumul la laptop si am un stecher de ceva la subsuoara. Ma ridic cu chiu cu vai, ma sui in costumul de baie, ma tarasc pana la subsol unde am piscina si sauna. Nu ma duc la alergat ca vineri am alergat 30 de km si ma doare un genunchi mai abitir ca de obicei si unghia mijlocie de la piciorul stang e neagra. Cred ca ne luam la revedere in curand. De-aia e bine sa iti cumperi adidasi cu 2 numere mai mari.
19.20: desi apa e calda pentru inot (22 de grade) imi clantane dintii. Renunt, ma duc in sauna. Rezist fix 10 minute. Mai bag un inot, ma intorc in casa.
19.30: dus, cirese, citesc niste stiri, mai intind o masina de rufe. Si tot mai am de spalat.
No, e si maine o zi.
"- pai de ce nu esti in sala?
- pai pentru ca nu stiam ca trebuie sa fiu.
- pai trebuia sa fii de o ora.
- no, bun, ar fi fost bine sa ma si sune cineva.
- pai uite te sun eu."
Asa ca las cosul, cotuiesc cativa cetateni, daram niste acareturi, ies. Noroc ca sunt doar 5 minute pana la spital. Bilant: acum nu am sare deloc in casa, uleiul s-a terminat ages ago, si ceea ce trebuia sa fie cumparaturile mele pentru week-end s-a transformat intr-o alergatura pe strada Karl Marx. Am iesit din sala pe la 8 fara, am alergat efectiv pana la supermarket, doar ca sa vad o tanti care inchidea pravalia. Minunat!
Duminica ora 21.15: dupa sapaturi arheologice in dulapul de bucatarie se itesc o conserva de bulion, o ceapa semiincoltita dar viabila, niste rozmarin uscat, niste cimbru, niste sare de usturoi si niste ulei de arahide (da, mofturi).
Incropesc rapid o mancare de mazare cu rozmarin in loc de marar, sare de usturoi in loc de NaCl si ulei de arahide in loc de uleiul stramosesc de floarea soarelui. In paralel mai pun o masina de rufe, strang rufele adunate de pe culme, matur, sterg, spal, treburi femeiesti, de-astea.
23.35: am mancat in sfarsit, am redus mormanul de haine nespalate la jumate, am loc sa calc pe podea in camera si am gasit in sfarsit toate actele care imi trebuie pentru spital (le duc cu tzaraita, ca, oricat de multe duc, constat ca tot am uitat ceva de pe lista).
Luni, 00.30: am facut dus, am schimbat cearceafurile, m-am bagat in pat.
1.22: suna telefonul: in juma de ora in sala, ileus mecanic. Ma ridic din pat prin metoda pravalire pe podea, tarat pana la papuci. Dau un sut in masuta laptopului, injur poetic in drum spre baie, ma spal pe dinti, pornesc. Pe drum admir o luna rupta galbuie si imensa, in sfarsit vad stelele dupa saptamani de ploaie si ma bucur de aerul incarcat de mirosul de trandafiri.
2.07: Sunt in sala, spalata si aburcata in costumatie. In drum spre spalator am apucat sa-l vad pe oberarzt bagand la soamne in camera cu computere, atarnat de un birou. Si el a fost in garda tot week-endul, doar ca el trebuie sa faca si vizita dimineata, si mai are 3 luni pana la pensie. Nici nu vreau sa stiu cat de terminat e.
~3.15: Insiratul matzelor pacientei e la apogeu. Pacienta, mai tanara decat mine, e operata de osutatzshape ori, cancer uterin, are absolut toate ansele intestinale lipite intre ele. Taiem, decupam, insiram, crosetam. Oberaztu' e muci de oboseala, indiferent ce fac il incurca sau nu e bine si injura de mama focului. E super baiat el de fapt, nu ma supar, e clar ca e doar varza de oboseala.
4.25: matzele au fost destupate, oberu` se duce sa dicteze, eu raman sa inchid.
4.50: plec spre casa. E lumina, pasarelele canta de mama focului, miroase a apa (sunt pe malul Moselului) si viata e frumoasa.
4.55: Ma intind lata, in timp ce mut alarma de la 5.30 la 6.30. Oficial incep la 7, daca ma grabesc ajung si cu alarma la 6.30.
5.55: inca ma foiesc incercand sa adorm. Ma uit la ceas, ma apuca disperarea.
6.30: atipisem, la naiba!
6.55: Dau cu cartela, chem liftul.
7.15 vizita. Profa s-a gasit fix azi sa vina cu mine la vizita. Stiu bine vreo 15 pacienti, dar aia noi ma eludeaza in mare parte. Stiu ce au, dar bineinteles ca ma intreaba ce-a iesit la CT, daca are CT, cat are hemoglobina. Brea, ma lesi?
7.45: raportul de garda. Deoarece avem studenti (binecuvantati fie ei, ma scutesc de o ora de luat sange pe zi) nu mai am loc in sala de raport, asa ca stau in picioare pe culoar. Profu zice ceva, aparent important, eu nu aud. Trebuie neaparat sa intreb maine ce era, azi am uitat pana la lift. Ceva cu un curs marti si miercuri dupa program. Fascinant.
8.30: sunt din nou in sala, tiroida, miinvaziv. Dorm pe mine.
11.30: inapoi pe sectie, am 8 externari de scris. Citeste nush ce CT, vezi rezultate laborator, trimite nush ce pacient la sono nushdecare. Internari noi. Apuca-te si sapa prin calculator sa vezi ce au, ca nu catadicseste nimeni sa ma informeze nici macar ca am pacienti noi.
12.30: Pauza de masa. indiferent ce-o fi, imi zic, ma duc sa mananc. Las totul balta, ma duc sa mananc.
13.00: inapoi pe sectie, mai am doua internari. Ma duc in salon, ne conversam, ne povestim vietile. Mai scriu niste externari.
14.50: ma suna oberarzta din ambulator: vezi ca tre' sa o prezinti pe Frau P la conferinta interdisciplinara de onco azi. (asta fiind la ora 15.20). Pai mai am juma' de ora. Pai da, eu am sunat acum 2 ore pe sectie. Pai nu era normal sa ma sunati pe mine direct? A, pai le-am zis svesterelor sa-ti zica. Fascinant, dar nu mi-au zis.
Du-te si ia actele sa scrii pomelnicu' de formular in care sunt toate analizele pentru staging. Ia-le de unde nu-s, pacienta e la anestezist cu toate actele. Suna, cauta pacienta prin spital. In sfarsit o localizez, alerg ca descreierata pe culoare, dau buzna peste anestezist, ii indrug problema, ala se uita la mine ca la urs, pai da imi trebuie actele, eu, pai nu va trebuie toate,nu? ma servesc cu ce imi trebuie, plec, il las pe-ala masca.
In mod normal cand vin pacienti de-astia au CD-uri, iei frumos cu copy-paste, dureaza cam juma de ora povestea. Dar, nu! Pacienta mea avea totul frumos printat si indosariat. Apuca-te, tasteaza rezultate, de la CT, de la radiografii, laborator, toate astea sapand intr-un dosar de 5 kile aranjat dupa logica pacientei.
15.30: navalesc la prezentare, transpirata si sufland ca Floarea in bucium. Prezint, totul ok. Scap basma curata si de data asta.
16.00 se termina conferinta, oberul ma ia la scuturat ca ce caut acolo daca am operat pana dimineata, mars acasa. Ura, zic, prind deschis la banca.
16.15: sunt la banca fericita ca am prins deschis (au program numai pana la 16.30) si pot sa imi mut in sfarsit contul (va povesteam alta data de ce e important asta).
16.45: in drum spre casa opresc la turci si iau niste cirese delicioase-magnifice-bestiale.
17.00 ajung acasa, infulec niste mazare direct din oala, bag niste rufe la spalat, spal niste vase. Ma pun in sezut sa dau drumul la laptop.
18.35. Ma trezesc ca ma inghionteste ceva rece in coaste. Am adormit in timp ce dadeam drumul la laptop si am un stecher de ceva la subsuoara. Ma ridic cu chiu cu vai, ma sui in costumul de baie, ma tarasc pana la subsol unde am piscina si sauna. Nu ma duc la alergat ca vineri am alergat 30 de km si ma doare un genunchi mai abitir ca de obicei si unghia mijlocie de la piciorul stang e neagra. Cred ca ne luam la revedere in curand. De-aia e bine sa iti cumperi adidasi cu 2 numere mai mari.
19.20: desi apa e calda pentru inot (22 de grade) imi clantane dintii. Renunt, ma duc in sauna. Rezist fix 10 minute. Mai bag un inot, ma intorc in casa.
19.30: dus, cirese, citesc niste stiri, mai intind o masina de rufe. Si tot mai am de spalat.
No, e si maine o zi.
miercuri, 19 iunie 2013
Mr. Saxobeat me
Ba, ati auzit ca a batut-o unu' pe Alexandra Stan?
Duh! Cred ca si Daniil Sihastru a auzit.
Asa ca revin la ale mele.
Azi am vazut cel mai faramat om viu. Accident de motor. Sa va fac o schita:
Ce vedeti sus e cotul. Nu se mai distingea humerus de ulna, era asa o mancare de porumbei. In mijloc am schitat cu talent o vertebra, iar jos este piciorul. Nu, nu e desenat gresit, era rotit la aproape 180 de grade. Pe langa astea mai avea si un volet costal, un ficat un pic relocat in loja si alte mici fracturi pe la oscioare neimportante.
Azi i-au fost reparate doar femurul si cotul. A durat 7 ore jumate.
Dar am vazut recent una si mai si. Pacienta cu cancer ovarian, invadase tot prin jur, metastaze, in fine, nu intru in detalii. Ceea ce ne-a dat pe spate a fost ca femeia avea din nastere amandoi rinichii in dreapta, astfel incat ureterul "stang" ocolea vezica urinara intr-un traseu foarte intortocheat intratumoral, una dintre tubele uterine lipsea cu desavarsire, uterul era asimetric si cumva rasturnat. Imaginati-va sa operezi o tumora care a invadat tot in micul bazin, rinichiul stang sa fie unde ar trebui sa fie uterul, vezica de negasit, uterul in stanga, rectul in dreapta. Apuca-te si gaseste care teava si care fir la cine vine si unde se duce, totul intr-o masa tumorala fragila si sangeranda.
Dar gata ca devin macabra.
De la Alexandra Stan mi se trage.
Duh! Cred ca si Daniil Sihastru a auzit.
Asa ca revin la ale mele.
Azi am vazut cel mai faramat om viu. Accident de motor. Sa va fac o schita:
Ce vedeti sus e cotul. Nu se mai distingea humerus de ulna, era asa o mancare de porumbei. In mijloc am schitat cu talent o vertebra, iar jos este piciorul. Nu, nu e desenat gresit, era rotit la aproape 180 de grade. Pe langa astea mai avea si un volet costal, un ficat un pic relocat in loja si alte mici fracturi pe la oscioare neimportante.
Azi i-au fost reparate doar femurul si cotul. A durat 7 ore jumate.
Dar am vazut recent una si mai si. Pacienta cu cancer ovarian, invadase tot prin jur, metastaze, in fine, nu intru in detalii. Ceea ce ne-a dat pe spate a fost ca femeia avea din nastere amandoi rinichii in dreapta, astfel incat ureterul "stang" ocolea vezica urinara intr-un traseu foarte intortocheat intratumoral, una dintre tubele uterine lipsea cu desavarsire, uterul era asimetric si cumva rasturnat. Imaginati-va sa operezi o tumora care a invadat tot in micul bazin, rinichiul stang sa fie unde ar trebui sa fie uterul, vezica de negasit, uterul in stanga, rectul in dreapta. Apuca-te si gaseste care teava si care fir la cine vine si unde se duce, totul intr-o masa tumorala fragila si sangeranda.
Dar gata ca devin macabra.
De la Alexandra Stan mi se trage.
marți, 11 iunie 2013
Viata linistita
Pai hai sa va mai povestesc de prin Germania. Viata linistita.
Liniste care are doua surse:
1. incetezi sa te mai zbati (nu mai ai forta)
2. faci infarct
Nu v-am terminat povestea de la Mainz. Asa cum va scriam data trecuta, masina a aterizat intr-un service. Am lasat cheia la receptie si au venit baietii si au luat-o. Eu avand curs si sambata pana la ora 17. Domnita de la receptie imi spune ca au program pana la 18, deci nu ar trebui sa fie vreo problema. Ma duc la curs cu un taxi, indur cu stoicism inca 4 ore de plictis tortionar. In pauza de masa imi trece prin cap sa sun la service sa vad daca e gata masina. Raspunde unu', mucalit asa si in doi peri. A, pai n-am facut inca nimic ca costa 89 de euro si nu stim daca sunteti de acord. Dar daca nu va decideti acum veniti luni, ca noi in juma' de ora inchidem.
Picioarele devin gumilastru, gura - nisip de Sahara. Imi iau avant, si ii zic cu apoplexul in glas: pai eu am nevoie de masina azi, eu luni sunt de garda la 280 de km de aici.
A, pai noi inchidem in 30 de minute, daca ajungeti pana atunci puteti sa o luati ca noi o facem in 10 minute.
Sun la un taxi (avusesem inspiratia sa iau un numar de la hotel). Vine ala agale dupa vreo 15 minute. Eu eram deja semilesinata si cu unghiile roase pana la umar. Sar in taxi, ii zic unde, ajung. Masina mea ma astepta frumos. Platesc, plec. Ba, facea toba un zgomot de am crezut ca acusha decolez. Ma dau jos si le zic: bai baieti, da' eu nu v-am zis nimic de toba.
Ala, calm: pai nici eu nu v-am zis nimic de toba dar ar fi cazul s-o schimbati, e plina de gauri.
Eu, siderata: pai pana ieri nu facea zgomot.
El: e, acuma face.
Mai aveam 5 minute sa ajung la curs, a carui a doua parte se desfasura in alta cladire decat pana acum, in alta parte a orasului.
O las asa, decolez. Ajung la cladirea respectiva (Universitatea din Mainz), un monstru. Intru in parcare, automatul nu scuipa cartela, se intepenea cumva hait in gaura aia si nu iesea. In spatele meu o tanti dadea si ea sa intre. Sun la botonu' de pe bariera, raspunde una sictirita: da, ce s-a intamplat. Ii zic, ea: apasati pe buton. Probabil ca are parte de retardati, ma gandesc, si nu ma enervez (inca). Ii explic ca am mai parcat masini in viata mea si am o vaga idee despre cum ar trebui sa arate o cartela care si iese din scula aia. Ea (galanta): va apas eu butonul, nu-i bai. (incep sa spumeg). Tanti, nu merge. Ea: hmmmm, cred ca nu merge. Haideti ca trimit pe cineva. Intre timp, harababura in quru' masinii mele, aia gesticulau toti a nerabdare ca de ce nu apas butonu'. Eu imi pierd rabdarea si vreau sa ies. Circul de la peage-ul din Franta se repeta, dar in centrul unui oras foarte mare cu strazi pline. In vreo 10 minute eram pe strada. "Cineva"-ul inca nu venise.
Eu deja intarziasem.
Gasesc alta parcare, cu timp limitat o ora (eu mai avand inca vreo 3 de curs). O las acolo, intru in cladire. Niciun semn, nicio informatie. Unde e cursul? Intreb la informatii. Ridica din umeri. Ma decid sa ma duc la departamentul de Radiologie, nu are unde in alta parte sa fie.
Nimeresc fix intr-un grup de "co-cursieri". Ma lipesc si eu de ei.
Spre marele meu noroc cursul se termina intr-o ora.
Plec, ajung.
Duminica ma trezesc mushketar, gata, incep sa car lucrurile in noul oras (va ziceam ca ma mut). Impachetez, ditamai cutioaiele, dezmembrez bicicleta, car, tarasc, ma opintesc, lift, scari, ajung la masina...nu mi se deschide porbagajul. Problema care aparea sporadic si in ultimele saptamani dar de la Amsterdam incoace nu se mai intamplase. Da, trage, impinge, injura. Nu. N-a vrut, frate, si pace!
In focul actiunii incepe o mare ploaie.
Rabatez scaunele din spate, incarc totul prin usile laterale. Va dati seama ce-a fost la gura mea. Plec, le las la noua casa, ma intorc.
Luni, garda, infecta, ma culc pe la 3 jumate, zic lasa ca miercuri am liber, ma duc miercuri la Primarie. Unde trebuia sa ma inregistrez in noul oras, apoi la Zulassungsstelle sa inregistrez masina, si apoi la parcari sa iau loc de parcare (altfel trebuia sa platesc 1,6 euro pe ora).
Marti dupa un somn placut pana la ora 12 impachetez, aburc vreo tzshpe cutii prin usile laterale, urc, mai aduc vreo 2 cutiute si din reflex ma duc la portbagaj. Care se deschide ca o floare in umezeala rouai de dimineata. Rad ca pleampa, a paguba.
Plec. Din lene nu alimentez, mai aveam benzina sigur pana la Trier. Ajung, descarc.
Deoarece aveam ceva timp de pierdut pana se innopta, ce imi zic eu, ia sa montez minunatia de poza din spatiu pe care mi-am comandat-o pe Amazon! Desfac, intind, descopar cu stupoare ca e de fapt tapet. Zic, "cat de greu poate fi". Amestec praful ala de venise cu pachetul, fac niste zoaie acolo, intind cu voinicie pe prima foaie, dau sa lipesc.
Priza fix in cale. Dau sa decupez: nu tu foarfece, nu tu cutit, nu tu nimic. Nici macar o surubelnita sa demontez priza. Cutia cu aceste lucruri zacea frumos impachetata in vechea casa. Acuma, dadusem cu zeama de-aia, trebuia sa fac ceva. Iau un pix, rup. Asta e. Lipesc...shhhhhhhhhhhhhlup! Pica. Injur, repet.
In fine, dupa incercari repetate, sta. Lipesc primul rand, doar ca sa constat ca al doilea nu are loc pana la tavan. Masor cu un carton, indoi, rup lipesc. Acu' cum mi-o fi norocul.
Dorm. A doua zi dimineata ma duc la 9 la primarie. Ma inscriu, plec la Zulassungsstelle. Si deoarece cheltuisem ultimii mei bani cash pe suspensie, si stiam ca imi trebuie bani cash, ma duc la banca. Nu stiu ce-mi vine si interoghez soldul. 4,95 euro. Inlemnesc (eu verificand cu cateva zile in urma si mai avand arhidestul). Ma ia cu lesin. Ce masina, ce parcare! Nici bani de benzina inapoi nu aveam. Incep sa sun disperata pe toata lumea pe care o cunosc prin Nemtia, in speranta ca mai are vreunu' cont la Sparkasse si poate si sa faca transfer. Evident ca miercuri la ora 11 toata lumea era in spital si evident, nimeni nu avea telefonul personal la indemana.
Zic, asta e, plec inapoi unde am internet sa vad ce si cum. Oi avea benzina sau nu, oi vedea. Plec, ajung, intru pe internet, banii mei erau acolo, si-mi intrase si salariul. Incetez sa ma mai intreb ce si cum. Pur si simplu nu mai am nervi. Mai aburc vreo tzshpe cutii, plec inapoi direct la Zulassungsstelle. Ajung la 13.30. Gol. A, pai programul e pana la 13. Spasm ocular. Anevrism la epilepsia nervilor capului. Ma ia cu lesin.
Ma duc inapoi la viitoarea casa, las cutiile si plec acasa, ca joi eram din nou de garda. Oricum era liber, deci nu aveam nimic de facut.
Vineri plec imediat din garda. Deoarece fusese liber joi, toata lumea si-a luat liberi si vineri si ghici ce, fiecare avea ceva de inregistrat. La ora 10 trag biletul cu numarul 198. Nu mai intru in detalii. Cert e, ca dupa telefoane disperate catre diversi oameni pentru a primi numarul de asigurare al masinii (care se schimba in functie de oras, si am avut inspiratia sa aflu din timp chestia asta) si dupa ce am pierdut biletul de ordine, la ora 14,15 aveam numere de Trier. Ma duc fericita la parcari. A, pai vineri e program numai pana la 12.
Cum ziceam, incetezi sa te mai zbati. Viata linistita.
Liniste care are doua surse:
1. incetezi sa te mai zbati (nu mai ai forta)
2. faci infarct
Nu v-am terminat povestea de la Mainz. Asa cum va scriam data trecuta, masina a aterizat intr-un service. Am lasat cheia la receptie si au venit baietii si au luat-o. Eu avand curs si sambata pana la ora 17. Domnita de la receptie imi spune ca au program pana la 18, deci nu ar trebui sa fie vreo problema. Ma duc la curs cu un taxi, indur cu stoicism inca 4 ore de plictis tortionar. In pauza de masa imi trece prin cap sa sun la service sa vad daca e gata masina. Raspunde unu', mucalit asa si in doi peri. A, pai n-am facut inca nimic ca costa 89 de euro si nu stim daca sunteti de acord. Dar daca nu va decideti acum veniti luni, ca noi in juma' de ora inchidem.
Picioarele devin gumilastru, gura - nisip de Sahara. Imi iau avant, si ii zic cu apoplexul in glas: pai eu am nevoie de masina azi, eu luni sunt de garda la 280 de km de aici.
A, pai noi inchidem in 30 de minute, daca ajungeti pana atunci puteti sa o luati ca noi o facem in 10 minute.
Sun la un taxi (avusesem inspiratia sa iau un numar de la hotel). Vine ala agale dupa vreo 15 minute. Eu eram deja semilesinata si cu unghiile roase pana la umar. Sar in taxi, ii zic unde, ajung. Masina mea ma astepta frumos. Platesc, plec. Ba, facea toba un zgomot de am crezut ca acusha decolez. Ma dau jos si le zic: bai baieti, da' eu nu v-am zis nimic de toba.
Ala, calm: pai nici eu nu v-am zis nimic de toba dar ar fi cazul s-o schimbati, e plina de gauri.
Eu, siderata: pai pana ieri nu facea zgomot.
El: e, acuma face.
Mai aveam 5 minute sa ajung la curs, a carui a doua parte se desfasura in alta cladire decat pana acum, in alta parte a orasului.
O las asa, decolez. Ajung la cladirea respectiva (Universitatea din Mainz), un monstru. Intru in parcare, automatul nu scuipa cartela, se intepenea cumva hait in gaura aia si nu iesea. In spatele meu o tanti dadea si ea sa intre. Sun la botonu' de pe bariera, raspunde una sictirita: da, ce s-a intamplat. Ii zic, ea: apasati pe buton. Probabil ca are parte de retardati, ma gandesc, si nu ma enervez (inca). Ii explic ca am mai parcat masini in viata mea si am o vaga idee despre cum ar trebui sa arate o cartela care si iese din scula aia. Ea (galanta): va apas eu butonul, nu-i bai. (incep sa spumeg). Tanti, nu merge. Ea: hmmmm, cred ca nu merge. Haideti ca trimit pe cineva. Intre timp, harababura in quru' masinii mele, aia gesticulau toti a nerabdare ca de ce nu apas butonu'. Eu imi pierd rabdarea si vreau sa ies. Circul de la peage-ul din Franta se repeta, dar in centrul unui oras foarte mare cu strazi pline. In vreo 10 minute eram pe strada. "Cineva"-ul inca nu venise.
Eu deja intarziasem.
Gasesc alta parcare, cu timp limitat o ora (eu mai avand inca vreo 3 de curs). O las acolo, intru in cladire. Niciun semn, nicio informatie. Unde e cursul? Intreb la informatii. Ridica din umeri. Ma decid sa ma duc la departamentul de Radiologie, nu are unde in alta parte sa fie.
Nimeresc fix intr-un grup de "co-cursieri". Ma lipesc si eu de ei.
Spre marele meu noroc cursul se termina intr-o ora.
Plec, ajung.
Duminica ma trezesc mushketar, gata, incep sa car lucrurile in noul oras (va ziceam ca ma mut). Impachetez, ditamai cutioaiele, dezmembrez bicicleta, car, tarasc, ma opintesc, lift, scari, ajung la masina...nu mi se deschide porbagajul. Problema care aparea sporadic si in ultimele saptamani dar de la Amsterdam incoace nu se mai intamplase. Da, trage, impinge, injura. Nu. N-a vrut, frate, si pace!
In focul actiunii incepe o mare ploaie.
Rabatez scaunele din spate, incarc totul prin usile laterale. Va dati seama ce-a fost la gura mea. Plec, le las la noua casa, ma intorc.
Luni, garda, infecta, ma culc pe la 3 jumate, zic lasa ca miercuri am liber, ma duc miercuri la Primarie. Unde trebuia sa ma inregistrez in noul oras, apoi la Zulassungsstelle sa inregistrez masina, si apoi la parcari sa iau loc de parcare (altfel trebuia sa platesc 1,6 euro pe ora).
Marti dupa un somn placut pana la ora 12 impachetez, aburc vreo tzshpe cutii prin usile laterale, urc, mai aduc vreo 2 cutiute si din reflex ma duc la portbagaj. Care se deschide ca o floare in umezeala rouai de dimineata. Rad ca pleampa, a paguba.
Plec. Din lene nu alimentez, mai aveam benzina sigur pana la Trier. Ajung, descarc.
Deoarece aveam ceva timp de pierdut pana se innopta, ce imi zic eu, ia sa montez minunatia de poza din spatiu pe care mi-am comandat-o pe Amazon! Desfac, intind, descopar cu stupoare ca e de fapt tapet. Zic, "cat de greu poate fi". Amestec praful ala de venise cu pachetul, fac niste zoaie acolo, intind cu voinicie pe prima foaie, dau sa lipesc.
Priza fix in cale. Dau sa decupez: nu tu foarfece, nu tu cutit, nu tu nimic. Nici macar o surubelnita sa demontez priza. Cutia cu aceste lucruri zacea frumos impachetata in vechea casa. Acuma, dadusem cu zeama de-aia, trebuia sa fac ceva. Iau un pix, rup. Asta e. Lipesc...shhhhhhhhhhhhhlup! Pica. Injur, repet.
In fine, dupa incercari repetate, sta. Lipesc primul rand, doar ca sa constat ca al doilea nu are loc pana la tavan. Masor cu un carton, indoi, rup lipesc. Acu' cum mi-o fi norocul.
Dorm. A doua zi dimineata ma duc la 9 la primarie. Ma inscriu, plec la Zulassungsstelle. Si deoarece cheltuisem ultimii mei bani cash pe suspensie, si stiam ca imi trebuie bani cash, ma duc la banca. Nu stiu ce-mi vine si interoghez soldul. 4,95 euro. Inlemnesc (eu verificand cu cateva zile in urma si mai avand arhidestul). Ma ia cu lesin. Ce masina, ce parcare! Nici bani de benzina inapoi nu aveam. Incep sa sun disperata pe toata lumea pe care o cunosc prin Nemtia, in speranta ca mai are vreunu' cont la Sparkasse si poate si sa faca transfer. Evident ca miercuri la ora 11 toata lumea era in spital si evident, nimeni nu avea telefonul personal la indemana.
Zic, asta e, plec inapoi unde am internet sa vad ce si cum. Oi avea benzina sau nu, oi vedea. Plec, ajung, intru pe internet, banii mei erau acolo, si-mi intrase si salariul. Incetez sa ma mai intreb ce si cum. Pur si simplu nu mai am nervi. Mai aburc vreo tzshpe cutii, plec inapoi direct la Zulassungsstelle. Ajung la 13.30. Gol. A, pai programul e pana la 13. Spasm ocular. Anevrism la epilepsia nervilor capului. Ma ia cu lesin.
Ma duc inapoi la viitoarea casa, las cutiile si plec acasa, ca joi eram din nou de garda. Oricum era liber, deci nu aveam nimic de facut.
Vineri plec imediat din garda. Deoarece fusese liber joi, toata lumea si-a luat liberi si vineri si ghici ce, fiecare avea ceva de inregistrat. La ora 10 trag biletul cu numarul 198. Nu mai intru in detalii. Cert e, ca dupa telefoane disperate catre diversi oameni pentru a primi numarul de asigurare al masinii (care se schimba in functie de oras, si am avut inspiratia sa aflu din timp chestia asta) si dupa ce am pierdut biletul de ordine, la ora 14,15 aveam numere de Trier. Ma duc fericita la parcari. A, pai vineri e program numai pana la 12.
Cum ziceam, incetezi sa te mai zbati. Viata linistita.
vineri, 24 mai 2013
Inca o saptamana in Germania
E fain sa ai masina. Chiar ma gandeam zilele trecute ce frumos e sa iti pui posteriorul in masina si sa te duci unde ai treaba. Fara autobuze, asteptat in ploaie, trenuri cu intarzieri si de-astea.
Veni, vidi, sofati, ajunsi, rezolvati.
In fine. Am cont la Sparkasse. Filiale in absolut orice catun, automate peste tot. Aceeasi banca.
Primesc un rahat de factura de la Primarie, nu stiu de ce.
De fapt stiu de ce. Pentru ca mi-au tinut o hartie la ei in birou, in conditiile in care am sunat vreo 3 saptamani sa ma duc sa iau hartia si imi ziceau ca nu e la ei. 20 de euro. Am facut eu scandal dar degeaba. N-am incotro, tre' sa platesc.
In fine. Ma duc la banca cu factura in bat sa platesc. Sparkasse. Aceeasi banca.
Dau factura la tanti la casierie. Ea senina: pai nu puteti plati la noi.
Pai de ce?
Pai pentru ca contul dvs e in alt oras.
Asa, si nu e aceeasi banca?
Ba da, dar nu puteti face nicio tranzactie decat la banca unde v-ati facut contul.
Joac-o p-asta!, vorba lu' var-miu.
Ma duc acasa cu coada intre dinti, sun la aia de-mi trimisesera factura (era ultima zi in care puteam plati fara penalizari) si intreb: "dar nu pot plati prin online banking?" ba da. Platesc.
Sun la Telekom sa realizez tranzitia inapoi de pe mobil pe fix, ca acum am fix (m-am mutat din nou -oarecumva -, va povestesc aldat'). Aceeasi jonglerie intre 100,3 operatori care ma trimit de la unii la altii. Ca intotdeauna la Telekom. Pana la urma dau de cine trebuie: "pai nu puteti trece inapoi pe fix".
Pai de ce?
Pai pentru ca aveti contract pe mobil 2 ani. Daca vreti sa treceti pe fix tre sa platiti restul de 20 de luni ca sa va reziliem contractul.
Pai cum, cucoana, ca am intrebat-o de paishpe ori pe aia care mi-a facut contractul daca pot trece inapoi pe fix cand am mufa si mi-a zis ca se poate!
Pai nu se poate, decat daca platiti tot contractul.
Joac-o (si) p-asta!
Garda. Am o pacienta de 95 de ani, o simpatica. E de vreo 3 luni la mine pe sectie. Dupa un bandaj in OP cu anestezie nu se mai trezeste de tot. Apartinatorii ca nu mai facem nimic, lasati-o sa se stinga in pace. Banuiam ca are infarct, nu m-au lasat sa-i fac nimic, decat EKG. Zic bine, o lasam sa se duca. Vorbesc cu ei, plangem unii in bratele altora, depanam amintiri. A doua zi era pacienta mea mai treaza mine dupa garda. EKG-ul aratase intre timp un mare infarct. Acu' e bine merci. Eu zic ca ne ingroapa pe toti.
Dupa episodul cu babuta, ma suna asistenta de pe cealalta sectie agitata ca sa vin urgent. Vin. Alta pacienta de 93 de ani, coma. Habar n-aveam ce-i cu ea - cealalta sectie.
Nimic. Respira doar. Fara puls, nu raspundea la niciun stimul. Sun alarma, vine anestezia cu carutul cu monitor, avea si puls, cica. Ii infig niste perfuzii, pe banuiala ca pierduse prea multe fluide la pregatirea pentru coloscopie. In fine, presupunerea s-a dovedit intr-un final corecta, dar drumul pana la final a durat de la 1 la 4 dimineata, pentru ca colega de pe interne a considerat ca nu e treaba ei sa se bage. Dupa ce-am dus-o pe intensiv (intre timp facea si spume rosii la gura, da, i-am facut si CT si D-dimeri si tot tacamul, scriu doar pentru ca stiu ca mereu se gaseste cate unu' care presupune ca-s idioata si nu fac chestiile care sunt in mod evident de facut, doar pentru ca nu povestesc aici de-a fir a par.)
In fine, o duc pe intensiv, vine anestezistul - ca nu e treaba lui. Pai bine mai copii, a cui e treaba? Eu sunt chirurg, ce treaba am eu plamanii si cu inima? Anestezistul cica, pai colega de pe interne ar trebui sa-si informeze medicul primar. Aia, nu! ca nu e treaba ei. Pun mana pe telefon si sun eu. Ala (2 dimineata) dormea de rupea. Ii povestesc eu ce si cum "pai si de ce ma sunati pe mine, daca e pe chirurgie?". Da-i si explica-i ca de fapt e, dar nu prea. Vine. Intre timp eu turnasem vreun l de Ringer in ea, isi cam revenise. Acu' treaz, a fost baiat de treaba, dar pana s-au hotarat ei ca eu nu tre' sa stau sluj pe intensiv s-a facut 4 dimineata.
In fine, azi am venit la Mainz. Am un curs. O porcarie sinistra, cele mai plicticoase 8 ore din viata mea. Dar e obligatoriu.
In fine, plec de dimineata la 6, -3°C, gheata pe parbriz, eu inca adormita, obosita, tremuram ca piftia primii 50 de km.
In sfarsit se termina porcaria de curs pe ziua de azi, pornesc spre hotel. Cand sa intru in parcare (aveam 5 la ora, ceva pe acolo) aud un trosc! si harsait la roata. Parchez, ma dau jos, caroseria se odihnea asa, intr-un cot, pe roata stanga spate. Ma uit dedesubt, arcul de la suspensie hait, probabil rupt.
Joac-o p-asta!
Card ADAC nu avem (inca), desi dupa aventura de la Bruxelles mi-am jurat ca-mi fac neaparat (n-am apucat).
Norocul meu ca ieri am avut masina la service (am sperat sa rezolv problema de la Paris), si imi ramasese cartea de garantie in rucsac. Am sunat la un service, cica vin maine sa o repare. Oi vedea.
Sun la ADAC sa fac card, mi se termina creditul. Aveam cod de incarcare, dar l-am uitat pe birou acasa. Ma duc sa cumpar altul din zona. Intreb la receptie: e vreun magazin mai mare prin zona? da, e aici dupa colt.
Merg vreo 20 de minute, de incepusem sa cred ca sunt chiar chioara si am trecut. Mai merg un pic, EDEKA. Ditamai monstrul de magazin. Intru, intreb.
Pai n-avem. Mergeti la gara. E departe? Nuoooo, 10 minute. La cum a zis, zic, e clar.
Pornesc, dar am avut noroc, ca dupa 15 metri ochesc un chiosc. Aia aveau. Dau sa scot portofelul, ioc, il uitasem la hotel. Ma apuca transpiratiile. Cat ma luptam cu amocul care ma apucase, dau peste buzunar, ba! aveam cardul!
Platesc, plec. Ochesc peste gard un restaurant chinezesc. Opa! Intru. Aveti de-aia? Avem. Ura. Am inspiratia sa intreb, dar pot plati cu card? Nu doar bani gheata. Sorry.
E vreun bancomat pe undeva? Da, aici langa.
Ura! Ma duc, scot 20 de euro, inainte sa scot ma intreaba: comisionul e 3,90 euro, mai vreti?
M-am gandit ca, la ce saptamana am avut, chiar nu mai conteaza. Mi-era foame. Am vrut, ce sa mai zic.
Dar...asa-i ca va intrebati ce-am patit la Bruxelles?
Lasa ca va zic data viitoare.
Veni, vidi, sofati, ajunsi, rezolvati.
In fine. Am cont la Sparkasse. Filiale in absolut orice catun, automate peste tot. Aceeasi banca.
Primesc un rahat de factura de la Primarie, nu stiu de ce.
De fapt stiu de ce. Pentru ca mi-au tinut o hartie la ei in birou, in conditiile in care am sunat vreo 3 saptamani sa ma duc sa iau hartia si imi ziceau ca nu e la ei. 20 de euro. Am facut eu scandal dar degeaba. N-am incotro, tre' sa platesc.
In fine. Ma duc la banca cu factura in bat sa platesc. Sparkasse. Aceeasi banca.
Dau factura la tanti la casierie. Ea senina: pai nu puteti plati la noi.
Pai de ce?
Pai pentru ca contul dvs e in alt oras.
Asa, si nu e aceeasi banca?
Ba da, dar nu puteti face nicio tranzactie decat la banca unde v-ati facut contul.
Joac-o p-asta!, vorba lu' var-miu.
Ma duc acasa cu coada intre dinti, sun la aia de-mi trimisesera factura (era ultima zi in care puteam plati fara penalizari) si intreb: "dar nu pot plati prin online banking?" ba da. Platesc.
Sun la Telekom sa realizez tranzitia inapoi de pe mobil pe fix, ca acum am fix (m-am mutat din nou -oarecumva -, va povestesc aldat'). Aceeasi jonglerie intre 100,3 operatori care ma trimit de la unii la altii. Ca intotdeauna la Telekom. Pana la urma dau de cine trebuie: "pai nu puteti trece inapoi pe fix".
Pai de ce?
Pai pentru ca aveti contract pe mobil 2 ani. Daca vreti sa treceti pe fix tre sa platiti restul de 20 de luni ca sa va reziliem contractul.
Pai cum, cucoana, ca am intrebat-o de paishpe ori pe aia care mi-a facut contractul daca pot trece inapoi pe fix cand am mufa si mi-a zis ca se poate!
Pai nu se poate, decat daca platiti tot contractul.
Joac-o (si) p-asta!
Garda. Am o pacienta de 95 de ani, o simpatica. E de vreo 3 luni la mine pe sectie. Dupa un bandaj in OP cu anestezie nu se mai trezeste de tot. Apartinatorii ca nu mai facem nimic, lasati-o sa se stinga in pace. Banuiam ca are infarct, nu m-au lasat sa-i fac nimic, decat EKG. Zic bine, o lasam sa se duca. Vorbesc cu ei, plangem unii in bratele altora, depanam amintiri. A doua zi era pacienta mea mai treaza mine dupa garda. EKG-ul aratase intre timp un mare infarct. Acu' e bine merci. Eu zic ca ne ingroapa pe toti.
Dupa episodul cu babuta, ma suna asistenta de pe cealalta sectie agitata ca sa vin urgent. Vin. Alta pacienta de 93 de ani, coma. Habar n-aveam ce-i cu ea - cealalta sectie.
Nimic. Respira doar. Fara puls, nu raspundea la niciun stimul. Sun alarma, vine anestezia cu carutul cu monitor, avea si puls, cica. Ii infig niste perfuzii, pe banuiala ca pierduse prea multe fluide la pregatirea pentru coloscopie. In fine, presupunerea s-a dovedit intr-un final corecta, dar drumul pana la final a durat de la 1 la 4 dimineata, pentru ca colega de pe interne a considerat ca nu e treaba ei sa se bage. Dupa ce-am dus-o pe intensiv (intre timp facea si spume rosii la gura, da, i-am facut si CT si D-dimeri si tot tacamul, scriu doar pentru ca stiu ca mereu se gaseste cate unu' care presupune ca-s idioata si nu fac chestiile care sunt in mod evident de facut, doar pentru ca nu povestesc aici de-a fir a par.)
In fine, o duc pe intensiv, vine anestezistul - ca nu e treaba lui. Pai bine mai copii, a cui e treaba? Eu sunt chirurg, ce treaba am eu plamanii si cu inima? Anestezistul cica, pai colega de pe interne ar trebui sa-si informeze medicul primar. Aia, nu! ca nu e treaba ei. Pun mana pe telefon si sun eu. Ala (2 dimineata) dormea de rupea. Ii povestesc eu ce si cum "pai si de ce ma sunati pe mine, daca e pe chirurgie?". Da-i si explica-i ca de fapt e, dar nu prea. Vine. Intre timp eu turnasem vreun l de Ringer in ea, isi cam revenise. Acu' treaz, a fost baiat de treaba, dar pana s-au hotarat ei ca eu nu tre' sa stau sluj pe intensiv s-a facut 4 dimineata.
In fine, azi am venit la Mainz. Am un curs. O porcarie sinistra, cele mai plicticoase 8 ore din viata mea. Dar e obligatoriu.
In fine, plec de dimineata la 6, -3°C, gheata pe parbriz, eu inca adormita, obosita, tremuram ca piftia primii 50 de km.
In sfarsit se termina porcaria de curs pe ziua de azi, pornesc spre hotel. Cand sa intru in parcare (aveam 5 la ora, ceva pe acolo) aud un trosc! si harsait la roata. Parchez, ma dau jos, caroseria se odihnea asa, intr-un cot, pe roata stanga spate. Ma uit dedesubt, arcul de la suspensie hait, probabil rupt.
Joac-o p-asta!
Card ADAC nu avem (inca), desi dupa aventura de la Bruxelles mi-am jurat ca-mi fac neaparat (n-am apucat).
Norocul meu ca ieri am avut masina la service (am sperat sa rezolv problema de la Paris), si imi ramasese cartea de garantie in rucsac. Am sunat la un service, cica vin maine sa o repare. Oi vedea.
Sun la ADAC sa fac card, mi se termina creditul. Aveam cod de incarcare, dar l-am uitat pe birou acasa. Ma duc sa cumpar altul din zona. Intreb la receptie: e vreun magazin mai mare prin zona? da, e aici dupa colt.
Merg vreo 20 de minute, de incepusem sa cred ca sunt chiar chioara si am trecut. Mai merg un pic, EDEKA. Ditamai monstrul de magazin. Intru, intreb.
Pai n-avem. Mergeti la gara. E departe? Nuoooo, 10 minute. La cum a zis, zic, e clar.
Pornesc, dar am avut noroc, ca dupa 15 metri ochesc un chiosc. Aia aveau. Dau sa scot portofelul, ioc, il uitasem la hotel. Ma apuca transpiratiile. Cat ma luptam cu amocul care ma apucase, dau peste buzunar, ba! aveam cardul!
Platesc, plec. Ochesc peste gard un restaurant chinezesc. Opa! Intru. Aveti de-aia? Avem. Ura. Am inspiratia sa intreb, dar pot plati cu card? Nu doar bani gheata. Sorry.
E vreun bancomat pe undeva? Da, aici langa.
Ura! Ma duc, scot 20 de euro, inainte sa scot ma intreaba: comisionul e 3,90 euro, mai vreti?
M-am gandit ca, la ce saptamana am avut, chiar nu mai conteaza. Mi-era foame. Am vrut, ce sa mai zic.
Dar...asa-i ca va intrebati ce-am patit la Bruxelles?
Lasa ca va zic data viitoare.
joi, 25 aprilie 2013
Peugeot, Buillon, Paris
Acu' vreo luna si ceva am tras o fuga pana la Paris. E aciulea, peste gard. Si deoarece o prietena s-a oferit sa ma cazeze, si si-asa n-o mai vazusem de ceva vreme zic, nah, de ce nu?
Ma sui vineri dupa spital in Peugeotul meu negru cu patru roti, pornesc. Bai, frate, nici nu am pornit bine, ca m-am trezit in Belgia. Da' nu oricum! Pai stati sa vedeti!
Am GPS. Da' jmeker-GPS, nu asa! Mai, fetzi-logofetzi, ma baga pe niste coclauri de ma intreb daca nu cumva gasesc usa catre purgatoriu in urmatoarele 10 minute.
Asaaaa! Si intru eu in Belgia pe un glorios drum de tara lat cat spinarea de tantar si neted ca palmile lu' Greuceanu. Sa-mi rup suspensiile, ce sa mai. Insa cireasa de pe pupaza nu au fost gropile, nuoooo! Am nimerit in plin sezon agrar, mai precis, sezonul de stropit cu balegar. Pai da, ca astia de pe aici practica ingrasarea naturala, adica aduna balega, o amesteca cu apa si o stropesc pe campuri si ogoare. Nu zic ca e rau, din contra, foarte destept. Dar! Am crezut ca ma colabez in autoturism. Da' de-a binelea! Si nu sunt vreo pretentioasa la mirosuri.
In fine, conduc disperata si cu lesinul in varful sufletului, ies de pe drumul agrar. Unde credeti?
Direct in tara bulionului. Da! Nu e gluma! Pays de buillon. Cu Museé de buillon, Restaurant de buillon...etc. Piscina de bulion, ferma de bulion, curcubeul de bulion, avionul de bulion. Ce sa mai, totul de bulion. M-am simtit ca o bacterie in placutza Petri. Lipsea agar-agarul.
Purced mai departe pe aripi de bulion, aterizez pe o autostrada. Boring. Conduc inca vreo 2 ore si ceva, 3. Ajung la Péage. Taxa de autostrada, 8 euro si ceva. Bag cardul in dracia aia, ba frate, nu vrea nici cu acatiste. Il scot, il sucesc, il invart. Nu vrea. Sun la ajutor acolo, botonu' rosu. Raspunde o tanti, ii dau cu bonsoair, je iun chesion, ma cart ne foncsion pa. Ma conversez eu cu tanti in franceza acolo, ba, si ii tot zicea ceva cu "droat". Numai ca idioata apasa pe butonul de raspuns dupa ce incepea fraza. Cred ca am intrebat-o de cinshpe ori pana m-am prins ce voia. Trebuia sa dau cu spatele si sa ma duc la casele din dreapta unde se platea cu cash. Cat m-am dat eu mare la tanti ca vorbesc franceza, s-au strans niste alti pretendenti la orificiul de card in spatele meu. Deja foiau in autovehicule. Ii fac semn lu' nenea din spate, bag in marsarier sa vada becu' alb si sa priceapa ca tre' sa dau inapoi. Da' de unde. Ma priveste tamp cateva secunde, apoi ii pica fisa, incepe sa faca disperat semne catre ala din spatele lui. Circul se repeta pana la ultima masina. Dau cu spatele, si, deoarece sansele sa te faci de failblog.org cresc exponential cu necesitatea, seriozitatea situatiei si numarul de privitori, sa fiu a naibi daca nu am realizat cel mai jenant marsarier din cariera. Mai sa daram toneta aia si nu alta. Dupa serpuiri penibile, injuraturi, 100 de manevre si vreo 3 minute eram eliberata de armata de followeri. Ma duc, platesc, plec mai departe.
Ajung in Paris, ajung la hotel, o pescuiesc pe pretena mea, intru in parcare, parchez, ne pravalim din fiara, apas botonu' de incoiat, nimic! Clipocea de parca aveam usa deschisa. Pretena mea 'ce: stiu io! Si taica-miu are aceeasi problema! Nici nu apuc sa compilez, ca o vad baga un degetzel in portiera si ca da cu usa, care usa scoate un zgomot sec, si reculeaza inspre inafara. Ea: cred ca s-a blocat pe incuiat. Eu clipesc des, dau o tura de porbagaj, bag un ochi, ca sa vezi! Avea dreptate! Usa era incuiata, fara sa se fi incuiat in lacasul potrivit. Eu, linistita ca, in mintea mea, daca s-a putut incuia cu deshtiul blondei de treij de kile, tre' sa fie cumva si o cale inapoi. Ba fratii mei albi! cred ca vreo 45 de minute ne-am chinuit. Ce sa faci in asa situatie la 11 noaptea in Paris? Zic, buey, daca nu razbim, o las asa, ca e incuiata parcarea, si vedem maine. Numai ca blonda n-a renuntat! Nu! Ma, a reusit, ma! Si dupa aia s-a si incuiat normal! Nu blonda, portiera.
Urcam in hotel, ne impopotzonam, plecam in oras. Ne intalnim cu inca o prietena, si purcedem la baut bere si sa mancat friptura la Black Dog. M-am facut bulion! Da' bulion! Nu prea mai am amintiri clare. Stiu ca friptura a fost foarte buna. Si ca barul era de roacheri. Si ca in timp ce vorbeam franceza cu taximetristul mi se parea ca sunt Moliére, ptiu! sa nu ma deochi!
A doua zi m-am trezit cam robocap. Mergem sa ne dam pe Sena cu vaporasul si sa mancam escargoti. In fine, ne-am plimbat, am facut osutajde poze. Ne-am intors. Turnul Eiffel. Ne punem noi ca shmekerele la cea mai mica coada. Ne-am tepit maxim, ca era coada la urcat pe scari.
Seara hai in centru sa mancam melci. Sunt topita dupa melci. In fine, am comandat, am mancat, inapoi la hotel. Ca a doua zi era duminica si trebuia sa plec.
Si-a venit duminica. Si-am plecat.
E, condusul inapoi a fost o feerie. Pentru ca GPS-ul meu s-a decis brusc ca stie o cale mai buna. Asa incat m-am trezit conducand intr-o zona unde pe ecranul GPS-ului meu erau (nu exagerez) vreo 15 strazi, perpendiculare, paralele, intersectate in fel si chip, iar eu conduceam ca OZN-ul in diagonala peste toate, fara sa fiu de fapt pe vreuna. Asa incat am luat-o la ghici pe fiecare iesire care mi-a iesit in cale, pana am reusit sa cadem de comun acord ca harbul meu nu e elicopter si ca e momentul sa alunece pe una dintre liniile de pe ecran.
Si-am plecat. Si-am ajuns la Peage. 22 de euro! Sa fac infarct la apoplexia inimii! Nu de alta, dar nu aveam cash, si cardul nu imi mergea. In fine, scormonesc, scurm, zgarm prin buzunare si posete, gesesc o bancnota ratacita de 10 euro, sunt salvata!
Si-am ajuns acasa. A fost frumos la Paris.
Ma sui vineri dupa spital in Peugeotul meu negru cu patru roti, pornesc. Bai, frate, nici nu am pornit bine, ca m-am trezit in Belgia. Da' nu oricum! Pai stati sa vedeti!
Am GPS. Da' jmeker-GPS, nu asa! Mai, fetzi-logofetzi, ma baga pe niste coclauri de ma intreb daca nu cumva gasesc usa catre purgatoriu in urmatoarele 10 minute.
Asaaaa! Si intru eu in Belgia pe un glorios drum de tara lat cat spinarea de tantar si neted ca palmile lu' Greuceanu. Sa-mi rup suspensiile, ce sa mai. Insa cireasa de pe pupaza nu au fost gropile, nuoooo! Am nimerit in plin sezon agrar, mai precis, sezonul de stropit cu balegar. Pai da, ca astia de pe aici practica ingrasarea naturala, adica aduna balega, o amesteca cu apa si o stropesc pe campuri si ogoare. Nu zic ca e rau, din contra, foarte destept. Dar! Am crezut ca ma colabez in autoturism. Da' de-a binelea! Si nu sunt vreo pretentioasa la mirosuri.
In fine, conduc disperata si cu lesinul in varful sufletului, ies de pe drumul agrar. Unde credeti?
Direct in tara bulionului. Da! Nu e gluma! Pays de buillon. Cu Museé de buillon, Restaurant de buillon...etc. Piscina de bulion, ferma de bulion, curcubeul de bulion, avionul de bulion. Ce sa mai, totul de bulion. M-am simtit ca o bacterie in placutza Petri. Lipsea agar-agarul.
Purced mai departe pe aripi de bulion, aterizez pe o autostrada. Boring. Conduc inca vreo 2 ore si ceva, 3. Ajung la Péage. Taxa de autostrada, 8 euro si ceva. Bag cardul in dracia aia, ba frate, nu vrea nici cu acatiste. Il scot, il sucesc, il invart. Nu vrea. Sun la ajutor acolo, botonu' rosu. Raspunde o tanti, ii dau cu bonsoair, je iun chesion, ma cart ne foncsion pa. Ma conversez eu cu tanti in franceza acolo, ba, si ii tot zicea ceva cu "droat". Numai ca idioata apasa pe butonul de raspuns dupa ce incepea fraza. Cred ca am intrebat-o de cinshpe ori pana m-am prins ce voia. Trebuia sa dau cu spatele si sa ma duc la casele din dreapta unde se platea cu cash. Cat m-am dat eu mare la tanti ca vorbesc franceza, s-au strans niste alti pretendenti la orificiul de card in spatele meu. Deja foiau in autovehicule. Ii fac semn lu' nenea din spate, bag in marsarier sa vada becu' alb si sa priceapa ca tre' sa dau inapoi. Da' de unde. Ma priveste tamp cateva secunde, apoi ii pica fisa, incepe sa faca disperat semne catre ala din spatele lui. Circul se repeta pana la ultima masina. Dau cu spatele, si, deoarece sansele sa te faci de failblog.org cresc exponential cu necesitatea, seriozitatea situatiei si numarul de privitori, sa fiu a naibi daca nu am realizat cel mai jenant marsarier din cariera. Mai sa daram toneta aia si nu alta. Dupa serpuiri penibile, injuraturi, 100 de manevre si vreo 3 minute eram eliberata de armata de followeri. Ma duc, platesc, plec mai departe.
Ajung in Paris, ajung la hotel, o pescuiesc pe pretena mea, intru in parcare, parchez, ne pravalim din fiara, apas botonu' de incoiat, nimic! Clipocea de parca aveam usa deschisa. Pretena mea 'ce: stiu io! Si taica-miu are aceeasi problema! Nici nu apuc sa compilez, ca o vad baga un degetzel in portiera si ca da cu usa, care usa scoate un zgomot sec, si reculeaza inspre inafara. Ea: cred ca s-a blocat pe incuiat. Eu clipesc des, dau o tura de porbagaj, bag un ochi, ca sa vezi! Avea dreptate! Usa era incuiata, fara sa se fi incuiat in lacasul potrivit. Eu, linistita ca, in mintea mea, daca s-a putut incuia cu deshtiul blondei de treij de kile, tre' sa fie cumva si o cale inapoi. Ba fratii mei albi! cred ca vreo 45 de minute ne-am chinuit. Ce sa faci in asa situatie la 11 noaptea in Paris? Zic, buey, daca nu razbim, o las asa, ca e incuiata parcarea, si vedem maine. Numai ca blonda n-a renuntat! Nu! Ma, a reusit, ma! Si dupa aia s-a si incuiat normal! Nu blonda, portiera.
Urcam in hotel, ne impopotzonam, plecam in oras. Ne intalnim cu inca o prietena, si purcedem la baut bere si sa mancat friptura la Black Dog. M-am facut bulion! Da' bulion! Nu prea mai am amintiri clare. Stiu ca friptura a fost foarte buna. Si ca barul era de roacheri. Si ca in timp ce vorbeam franceza cu taximetristul mi se parea ca sunt Moliére, ptiu! sa nu ma deochi!
A doua zi m-am trezit cam robocap. Mergem sa ne dam pe Sena cu vaporasul si sa mancam escargoti. In fine, ne-am plimbat, am facut osutajde poze. Ne-am intors. Turnul Eiffel. Ne punem noi ca shmekerele la cea mai mica coada. Ne-am tepit maxim, ca era coada la urcat pe scari.
Seara hai in centru sa mancam melci. Sunt topita dupa melci. In fine, am comandat, am mancat, inapoi la hotel. Ca a doua zi era duminica si trebuia sa plec.Si-a venit duminica. Si-am plecat.
Si-am plecat. Si-am ajuns la Peage. 22 de euro! Sa fac infarct la apoplexia inimii! Nu de alta, dar nu aveam cash, si cardul nu imi mergea. In fine, scormonesc, scurm, zgarm prin buzunare si posete, gesesc o bancnota ratacita de 10 euro, sunt salvata!
Si-am ajuns acasa. A fost frumos la Paris.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
How to watch "House M.D." in 30 seconds
I've spent some parts of my last few days watching 2 seasons of House M.D. Besides the charisma of Hugh Laurie and the amazing shaped eyes of Olivia Wilde I've decided that, medically speaking, the whole series is just a load of crap.
If you didn't watch it, and you think a summary will be nice, here! I made a diagram that might save you some time:
If you didn't watch it, and you think a summary will be nice, here! I made a diagram that might save you some time:
sâmbătă, 13 aprilie 2013
X-Men
La spitalul unde am fost inainte aveam un radiolog genial. Normal, era nascut in Romania.
Vin aici, ma astept ca toti radiologii sa fie oameni care au cel putin o vaga idee despre alcatuirea corpului uman. Sau macar a scheletului uman. Sau macar a morfologiei unei articulatii normale.
Wrong!
Prima experienta cu radiologia de aici: pacient cu fractura de sold vizibila de la aproximativ 3 metri de ecran (eu am vazut-o de la usa cum am intrat). Si eu nu-s radiolog.
Povestea pacientei: cazuse in urma cu trei zile pe sectia de interne. Internistul i-a facut radiografie, dar nu s-a uitat la poze, ca e internist si nu e treaba lui, citeste doar rezultatul trimis de radiolog : "fara semne de fractura".
Dupa 3 zile in care pacienta racnea si urla de durere ii face un CT. Iarasi, citeste ce-a trimis radiologul: fara semne de fractura. Moment in care omul se decide sa intrebe si chirurgii.
La spitalul unde eram rezultatul radiologului suna asa: "formatiune hiperdensa in lobul superior al plamanului , densitate specifica pentru cancer de nustiucare" sau, "semne de hiperdensitate in zona aripii iliace bilateral, tipice pentru Paget", si asa mai departe.
Aici suna cam asa: formatiune de o nuanta intre alb si negru care se intinde de la stanga la dreapta cu adancime din fata in spate si latime de sus in jos. Oasele sunt probabil acolo unde trebuie si nu excludem cu certitudine o fractura pe undeva.
Nu e nicio diferenta, asa-i?
Peste o vreme sunt in ambulator. Fac radiografie unei paciente, cu motivul scris clar in trimiterea la radiologie: suspiciune de fractura de vertebra lombara 3.
Vine poza: semnul de "stanga" mare cat vertebra, ghici unde? exact, pe corpul vertebrei 3 lombare. Moment in care iti pui intrebarea? De ce e nevoie de semnul de stanga la coloana vertebrala?
Dupa alte cateva zile preiau garda de la un coleg care trimisese la radiologie un pusti de vreo 12 ani ca-l doare umarul. Vine poza, fractura de humerus. Evidenta. Parea insa veche. Il intreb. A mai fost acu' vreo 2 saptamani la noi, ca cazuse tot pe mana aia dar i-au zis ca nu are nimic. Ma uit la poza veche. Fractura era mai mult decat evidenta. Urla la retina, nu stiu daca intelegeti. OK, ala de s-a uitat la el dintre chirurgi a fost tampit, sa zicem. Dar ma uit la ce-a scris radiologul: fara semne de fractura.
Ieri trimite colegul din ambulator (chirurgul visceral din postarea halucinanta de acu' 3 saptamani) o pacienta, accident de masina, "probabil fractura de glezna", si crede el ca si de stern. Fractura de glezna mai mult decat evidenta, nu insist. Explozie in maleola laterala. Poza de la stern de o calitate execrabila, ma uit pe CT-ul de torace deja facut de colegul panicat (i-a facut CT din cap pana-n picioare, nu exagerez). Fractura de stern mai mult decat evidenta. Ce scrie radiologul: "ar putea fi o fractura de stern daca pacienta are semne clinice". Am observat ca asta a scris in trimitere "suspiciune de fractura de stern". Pentru simplul motiv ca era ca@#t pe el de frica sa nu aiba pacienta ceva la inima sau plamani sau in zona si altfel nu ii facea radiologul CT.
As putea sa continui. Mai am muuuulte exemple de incompetenta crasa. Si sunt aici de doar 2 luni si ceva.
Si acum intreb: Voi ce credeti, se uita pe pozele alea sau citeste ce scriem noi la trimitere si daca scrie doar "excludere fractura" cum scriem toti din lene sa descriem exact ce suspiciune avem, da copy-paste la toate pozele cu "fara semne de fractura"?
Vin aici, ma astept ca toti radiologii sa fie oameni care au cel putin o vaga idee despre alcatuirea corpului uman. Sau macar a scheletului uman. Sau macar a morfologiei unei articulatii normale.
Wrong!
Prima experienta cu radiologia de aici: pacient cu fractura de sold vizibila de la aproximativ 3 metri de ecran (eu am vazut-o de la usa cum am intrat). Si eu nu-s radiolog.
Povestea pacientei: cazuse in urma cu trei zile pe sectia de interne. Internistul i-a facut radiografie, dar nu s-a uitat la poze, ca e internist si nu e treaba lui, citeste doar rezultatul trimis de radiolog : "fara semne de fractura".
Dupa 3 zile in care pacienta racnea si urla de durere ii face un CT. Iarasi, citeste ce-a trimis radiologul: fara semne de fractura. Moment in care omul se decide sa intrebe si chirurgii.
La spitalul unde eram rezultatul radiologului suna asa: "formatiune hiperdensa in lobul superior al plamanului , densitate specifica pentru cancer de nustiucare" sau, "semne de hiperdensitate in zona aripii iliace bilateral, tipice pentru Paget", si asa mai departe.
Aici suna cam asa: formatiune de o nuanta intre alb si negru care se intinde de la stanga la dreapta cu adancime din fata in spate si latime de sus in jos. Oasele sunt probabil acolo unde trebuie si nu excludem cu certitudine o fractura pe undeva.
Nu e nicio diferenta, asa-i?
Peste o vreme sunt in ambulator. Fac radiografie unei paciente, cu motivul scris clar in trimiterea la radiologie: suspiciune de fractura de vertebra lombara 3.
Vine poza: semnul de "stanga" mare cat vertebra, ghici unde? exact, pe corpul vertebrei 3 lombare. Moment in care iti pui intrebarea? De ce e nevoie de semnul de stanga la coloana vertebrala?
Dupa alte cateva zile preiau garda de la un coleg care trimisese la radiologie un pusti de vreo 12 ani ca-l doare umarul. Vine poza, fractura de humerus. Evidenta. Parea insa veche. Il intreb. A mai fost acu' vreo 2 saptamani la noi, ca cazuse tot pe mana aia dar i-au zis ca nu are nimic. Ma uit la poza veche. Fractura era mai mult decat evidenta. Urla la retina, nu stiu daca intelegeti. OK, ala de s-a uitat la el dintre chirurgi a fost tampit, sa zicem. Dar ma uit la ce-a scris radiologul: fara semne de fractura.
Ieri trimite colegul din ambulator (chirurgul visceral din postarea halucinanta de acu' 3 saptamani) o pacienta, accident de masina, "probabil fractura de glezna", si crede el ca si de stern. Fractura de glezna mai mult decat evidenta, nu insist. Explozie in maleola laterala. Poza de la stern de o calitate execrabila, ma uit pe CT-ul de torace deja facut de colegul panicat (i-a facut CT din cap pana-n picioare, nu exagerez). Fractura de stern mai mult decat evidenta. Ce scrie radiologul: "ar putea fi o fractura de stern daca pacienta are semne clinice". Am observat ca asta a scris in trimitere "suspiciune de fractura de stern". Pentru simplul motiv ca era ca@#t pe el de frica sa nu aiba pacienta ceva la inima sau plamani sau in zona si altfel nu ii facea radiologul CT.
As putea sa continui. Mai am muuuulte exemple de incompetenta crasa. Si sunt aici de doar 2 luni si ceva.
Si acum intreb: Voi ce credeti, se uita pe pozele alea sau citeste ce scriem noi la trimitere si daca scrie doar "excludere fractura" cum scriem toti din lene sa descriem exact ce suspiciune avem, da copy-paste la toate pozele cu "fara semne de fractura"?
joi, 4 aprilie 2013
The Human (Dead)Body
Fusai sambata trecuta la Antipa. Am tinut mortis sa vad expozitia The Human Body. Ati zice ca n-ar trebui sa prezinte atata interes pentru un chirurg, dar uite ca ba da.
Am vazut candva un documentar despre cum prepara cadavrele cei care creeaza exponatele, mi s-a parut fascinant. Eu una mi-as dona cadavrul sa mi-l impaieze. Ce alte variante ar mai fi? De ingropat cu alaiul de popi nici nu se pune problema, nu vreau sa aud de asa ceva. Incineratul e o solutie. Dar asta cu impaiatul mi se pare o solutie si mai buna.
In documentar erau mult mai multe exponate, dar chiar si asa, a fost o experienta interesanta pentru mine.
Din mai multe motive:
1. Am fost cu nepotii mei (13 respectiv 10 ani) si cu varul lor (tot cam pe-acolo cu leatul).
2. Aveau expuse tot felul de tumori (educativ, parerea mea)
3. Erau expusi embrioni incepand cu 5 saptamani (parca) si pana la 15 saptamani. Fascinant.
Una peste alta, desi cadavrele in sine nu m-au dat pe spate (putine, nu foarte diferite de Marghioala si Nea Ghita din facultate - toate cadavrele aveau nume, recunosc ca nu mai stiu cum le ziceam), reactia celor mici a fost fascinanta pentru mine. Curiosi, interesati, nicidecum speriati.
Si-acu' ajung la dilema.
Nu zic ca nu inteleg ministerul Educatiei ca vrea acordul parintilor pentru a duce copiii la muzeu, e perfect intemeiata frica lor ca se va trezi un parinte sa se rascoale, si pe buna dreptate, poate. Poate unor copii le e frica sau ceva.
Dar. Ce nu inteleg este de ce s-a umplut internetul de polemici pe tema asta? In mod evident oamenii considera ca problema merita discutata.
Ce nu inteleg eu este: de ce este considerat ceva iesit din comun sa vedem alcatuirea unor corpuri umane in detaliu, real? De ce este corpul uman un tabu?
De ce este ok sa vedem poze, animatii, picturi cu disectii umane, dar nu este ok sa vedem ce au vazut cei care au facut desenele, schitele, picturile?
Am vazut candva un documentar despre cum prepara cadavrele cei care creeaza exponatele, mi s-a parut fascinant. Eu una mi-as dona cadavrul sa mi-l impaieze. Ce alte variante ar mai fi? De ingropat cu alaiul de popi nici nu se pune problema, nu vreau sa aud de asa ceva. Incineratul e o solutie. Dar asta cu impaiatul mi se pare o solutie si mai buna.
In documentar erau mult mai multe exponate, dar chiar si asa, a fost o experienta interesanta pentru mine.
Din mai multe motive:
1. Am fost cu nepotii mei (13 respectiv 10 ani) si cu varul lor (tot cam pe-acolo cu leatul).
2. Aveau expuse tot felul de tumori (educativ, parerea mea)
3. Erau expusi embrioni incepand cu 5 saptamani (parca) si pana la 15 saptamani. Fascinant.
Una peste alta, desi cadavrele in sine nu m-au dat pe spate (putine, nu foarte diferite de Marghioala si Nea Ghita din facultate - toate cadavrele aveau nume, recunosc ca nu mai stiu cum le ziceam), reactia celor mici a fost fascinanta pentru mine. Curiosi, interesati, nicidecum speriati.
Si-acu' ajung la dilema.
Nu zic ca nu inteleg ministerul Educatiei ca vrea acordul parintilor pentru a duce copiii la muzeu, e perfect intemeiata frica lor ca se va trezi un parinte sa se rascoale, si pe buna dreptate, poate. Poate unor copii le e frica sau ceva.
Dar. Ce nu inteleg este de ce s-a umplut internetul de polemici pe tema asta? In mod evident oamenii considera ca problema merita discutata.
Ce nu inteleg eu este: de ce este considerat ceva iesit din comun sa vedem alcatuirea unor corpuri umane in detaliu, real? De ce este corpul uman un tabu?
De ce este ok sa vedem poze, animatii, picturi cu disectii umane, dar nu este ok sa vedem ce au vazut cei care au facut desenele, schitele, picturile?
miercuri, 27 martie 2013
Kafkaesque
Personaje:
Ea, rezident ortopedie si chirurgie de urgenta, atee.
El, rezident chirurgie viscerala, musulman.
Decor: Camera medicilor rezidenti, un birou, un computer, 3 scaune, un dulap. Peste tot in incapere zac mormane de fise ale pacientilor care asteapta rabdatoare sa fie completate cu fisa de externare. Pe birou zac chinuite doua telefoane fixe, ale caror snururi incalcite la maxim trag de receptor pana cand acesta atarna zevzec in corpul fix.
Ea: am cunoscut-o pe sotia ta, e simpatica. Gateste foarte bine.
El: da, cu tine are voie sa vorbeasca. Cu barbatii, nu.
Ea (vizibil luata prin surprindere de afirmatia aparent fara legatura cu a ei): cum asa? De ce?
El: pai daca vorbeste cu alt barbat acesta o sa faca sex cu ea.
Ea (neintelegand daca face misto de ea, sau mina serioasa e reala): pai cum adica, vrei sa spui ca sotia ta (aproape scapa restul frazei - e o femeie usoara, se redreseaza rapid si continua), ca nu ai incredere in sotia ta ca ti-ar ramane fidela?
El: eh, e alta cultura, alta religie. Nu are voie.
Ea (realizand ca e o coarda sensibila, bate in retragere insa isi aminteste subit ca nu a inteles niciodata cum e cu valul pe cap la femeile arabe si intreaba): dar de ce poarta mereu ceva pe cap? are vreo legatura cu parul, sau e ceva simbolic?
El: ca asa scrie in Coran. Asa scrie si in Biblie. Femeia trebuie sa-si acopere capul.
Ea (blufand, neavand decat o vaga impresie ca a citit pe undeva asta): nu scrie asa ceva nici in Coran nici in Biblie, dar in fine, nu asta era ideea, eu vreau sa inteleg motivul logic pentru care femeia trebuie sa isi acopere capul.
El: ca asa scrie in Coran.
Ea (insista): bine, bine, dar care e motivul. Ce zice Coranul, de ce?
El: pai daca merge femeia mea cu parul pe afara vine alt barbat si face sex cu ea.
Ea (facand ochii mari): Pai uite, eu am capul gol, si nu face nimeni sex cu mine. Adica vrei sa zici ca asta e motivul logic?
El: Da.
Ea: facem pariu ca daca ma dezbrac acum si plec pe strada, cel mai probabil sunt dusa la psihiatrie fara sa fac sex cu nimeni? Si fara sa vina nimeni la mine cu "hei, papusa, etc "?
El (ataca cu avant subiectul): asa scrie in Coran, asa a zis Allah.
Ea: Allah a zis ca femeia trebuie sa aiba naframa pe cap si ca daca nu isi pune naframa pe cap vine unu' si face sex cu ea.
El: da.
Ea (siderata): pai si cu mine de ce nu face nimeni sex pe motivul ca n-am naframa?
El: alta cultura, alta religie.
Ea: vrei sa zici ca daca eram musulmana si ma imbracam asa cum sunt acum imbracata trebuia sa fac sex cu orice barbat care-mi iesea in cale?
El (neintelegand o iota din logica ei, vadit incurcat, schimba directia discutiei): tu ce religie ai?
Ea: niciuna, sunt atee.
El (socat, dezgustat, lovit in moalele capului): cum adica, nu crezi ca exista un Dumnezeu, un Allah?
Ea : nu. Pur si simplu religiile nu au nicio logica pentru mine, si eu nu cred in nimic doar pentru ca in acel ceva cred alti oameni.
El (inflacarat): mi-e teama pentru tine. Trebuie sa mergi la psiholog, esti bolnava la cap.
Ea (vadit amuzata): da, sigur, o sa tin cont.
El: ce se intampla cu tine dupa ce mori? Unde te duci?
Ea: ce s-a inatamplat cu tine inainte sa te nasti? de unde vii?
El (exprimand evident ca nu si-a pus niciodata aceasta intrebare): exista doua vieti! Dupa moarte mergem in rai sau in iad. Oamenii mor ca sa ajunga in iad sau in rai!
Ea (calma, vadit amuzata de isteria lui): si animalele de ce mor atunci? ele nu merg in rai sau in iad, asa-i?
El (socat de intrebare, cu ochii rotunzi a surpriza): pai animalele trebuie sa moara!
Ea: de ce?
El: ca asa le-a facut Allah!
Ea: de ce, daca ele nu trebuie sa mearga in rai sau in iad?
El: ca asa scrie in Coran, asa a zis profetul.
Ea (nevazand nicio legatura intre cele doua lucruri): Animalele mor pentru ca asa a zis profetul. Ok. Dar de ce zici ca exista Allah? L-ai vazut? (stiind ca e o intrebare stupida, insa tocmai de aceea perfect incadrata in discutie).
El: nu trebuie sa il vad, scrie in Coran, exista profeti.
Ea: Am citit o carte despre vampiri recent, scrisa de un profet, Bram Stoker. Apoi multi oameni au inceput sa creada ca exista vampiri, apoi s-au facut filme. Deci trebuie sa existe, asa-i?
El (cu o privire absolut tampa): bampire, ce e bampire?
Ea (realizand ca deja a dus discutia la un nivel prea inalt, coboara un pic nivelul intelectual): deci Allah ne-a facut pe toti.
El (fericit ca in sfarsit a facut-o sa inteleaga): da! Allah ne da viata, ne imbolnaveste, ne insanatoseste!
Ea (mucalita): si atunci de ce te-ai mai facut doctor?
El : sunt intermediar, doar intermediar!
Ea (si mai mucalita): pai daca Allah face oricum ce vrea, de ce mai are nevoie de intermediari?
El (cedeaza intr-o rabufnire furioasa): Allah face totul! De ce rasare soarele dimineata si apune seara? De ce lumineaza soarele?
Ea (necrezandu-si urechilor): cum adica "de ce rasare soarele?" Ma intrebi serios asta?
El: Da! De ce rasare soarele?
Ea (incercand futil sa inteleaga unde si ce nu pricepe el din dinamica corpurilor ceresti implicate in discutie): pai pamantul se roteste si soarele straluceste in centru...
El (intrerupand-o): Pentru ca Allah trage de soare in sus, pentru ca Allah a pus lumina in soare!
Ea (socata maxim, cu falca atarnand sub birou): tu vorbesti serios? Ma intrebi serios asta? Adica tu chiar afirmi serios ca Allah trage de Soare in sus, si ca lumina e pusa ca siropul in soare si iese de acolo?
El (serios, spumegand de entuziasm): Da!
Ea (nestiind daca el face misto de ea sau vorbeste serios): adica fusiunea nucleara, hidrogen in heliu, etc, nu iti spun nimic?
El (privind tamp). Face o pauza si incearca sa rumege de a zis ea. Nu intelege (evident) si continua:
imi fac griji pentru tine. Ar trebui sa mergi la psiholog, esti bolnava la cap.
Ea (realizand ca nu face misto de ea, si ca, intr-adevar nu a auzit in viata lui de fusiunea nucleara) Cedeaza. : Bine, o sa merg. In mod clar e ceva in neregula cu mine.
Disclaimer: Discutie (i)reala, avuta ieri cu colegul de pe viscerala.
LE: am uitat sa pun in discutie momentul in care el, vadit oripilat afirma scarbit: ar trebui sa mai citesti din cand in cand cate o carte, se vede clar ca nu ai citit nimic in viata ta! Nu stiu daca realizati cat de suprarealista mi s-a parut toata faza in momentul ala!
Ea, rezident ortopedie si chirurgie de urgenta, atee.
El, rezident chirurgie viscerala, musulman.
Decor: Camera medicilor rezidenti, un birou, un computer, 3 scaune, un dulap. Peste tot in incapere zac mormane de fise ale pacientilor care asteapta rabdatoare sa fie completate cu fisa de externare. Pe birou zac chinuite doua telefoane fixe, ale caror snururi incalcite la maxim trag de receptor pana cand acesta atarna zevzec in corpul fix.
Ea: am cunoscut-o pe sotia ta, e simpatica. Gateste foarte bine.
El: da, cu tine are voie sa vorbeasca. Cu barbatii, nu.
Ea (vizibil luata prin surprindere de afirmatia aparent fara legatura cu a ei): cum asa? De ce?
El: pai daca vorbeste cu alt barbat acesta o sa faca sex cu ea.
Ea (neintelegand daca face misto de ea, sau mina serioasa e reala): pai cum adica, vrei sa spui ca sotia ta (aproape scapa restul frazei - e o femeie usoara, se redreseaza rapid si continua), ca nu ai incredere in sotia ta ca ti-ar ramane fidela?
El: eh, e alta cultura, alta religie. Nu are voie.
Ea (realizand ca e o coarda sensibila, bate in retragere insa isi aminteste subit ca nu a inteles niciodata cum e cu valul pe cap la femeile arabe si intreaba): dar de ce poarta mereu ceva pe cap? are vreo legatura cu parul, sau e ceva simbolic?
El: ca asa scrie in Coran. Asa scrie si in Biblie. Femeia trebuie sa-si acopere capul.
Ea (blufand, neavand decat o vaga impresie ca a citit pe undeva asta): nu scrie asa ceva nici in Coran nici in Biblie, dar in fine, nu asta era ideea, eu vreau sa inteleg motivul logic pentru care femeia trebuie sa isi acopere capul.
El: ca asa scrie in Coran.
Ea (insista): bine, bine, dar care e motivul. Ce zice Coranul, de ce?
El: pai daca merge femeia mea cu parul pe afara vine alt barbat si face sex cu ea.
Ea (facand ochii mari): Pai uite, eu am capul gol, si nu face nimeni sex cu mine. Adica vrei sa zici ca asta e motivul logic?
El: Da.
Ea: facem pariu ca daca ma dezbrac acum si plec pe strada, cel mai probabil sunt dusa la psihiatrie fara sa fac sex cu nimeni? Si fara sa vina nimeni la mine cu "hei, papusa, etc "?
El (ataca cu avant subiectul): asa scrie in Coran, asa a zis Allah.
Ea: Allah a zis ca femeia trebuie sa aiba naframa pe cap si ca daca nu isi pune naframa pe cap vine unu' si face sex cu ea.
El: da.
Ea (siderata): pai si cu mine de ce nu face nimeni sex pe motivul ca n-am naframa?
El: alta cultura, alta religie.
Ea: vrei sa zici ca daca eram musulmana si ma imbracam asa cum sunt acum imbracata trebuia sa fac sex cu orice barbat care-mi iesea in cale?
El (neintelegand o iota din logica ei, vadit incurcat, schimba directia discutiei): tu ce religie ai?
Ea: niciuna, sunt atee.
El (socat, dezgustat, lovit in moalele capului): cum adica, nu crezi ca exista un Dumnezeu, un Allah?
Ea : nu. Pur si simplu religiile nu au nicio logica pentru mine, si eu nu cred in nimic doar pentru ca in acel ceva cred alti oameni.
El (inflacarat): mi-e teama pentru tine. Trebuie sa mergi la psiholog, esti bolnava la cap.
Ea (vadit amuzata): da, sigur, o sa tin cont.
El: ce se intampla cu tine dupa ce mori? Unde te duci?
Ea: ce s-a inatamplat cu tine inainte sa te nasti? de unde vii?
El (exprimand evident ca nu si-a pus niciodata aceasta intrebare): exista doua vieti! Dupa moarte mergem in rai sau in iad. Oamenii mor ca sa ajunga in iad sau in rai!
Ea (calma, vadit amuzata de isteria lui): si animalele de ce mor atunci? ele nu merg in rai sau in iad, asa-i?
El (socat de intrebare, cu ochii rotunzi a surpriza): pai animalele trebuie sa moara!
Ea: de ce?
El: ca asa le-a facut Allah!
Ea: de ce, daca ele nu trebuie sa mearga in rai sau in iad?
El: ca asa scrie in Coran, asa a zis profetul.
Ea (nevazand nicio legatura intre cele doua lucruri): Animalele mor pentru ca asa a zis profetul. Ok. Dar de ce zici ca exista Allah? L-ai vazut? (stiind ca e o intrebare stupida, insa tocmai de aceea perfect incadrata in discutie).
El: nu trebuie sa il vad, scrie in Coran, exista profeti.
Ea: Am citit o carte despre vampiri recent, scrisa de un profet, Bram Stoker. Apoi multi oameni au inceput sa creada ca exista vampiri, apoi s-au facut filme. Deci trebuie sa existe, asa-i?
El (cu o privire absolut tampa): bampire, ce e bampire?
Ea (realizand ca deja a dus discutia la un nivel prea inalt, coboara un pic nivelul intelectual): deci Allah ne-a facut pe toti.
El (fericit ca in sfarsit a facut-o sa inteleaga): da! Allah ne da viata, ne imbolnaveste, ne insanatoseste!
Ea (mucalita): si atunci de ce te-ai mai facut doctor?
El : sunt intermediar, doar intermediar!
Ea (si mai mucalita): pai daca Allah face oricum ce vrea, de ce mai are nevoie de intermediari?
El (cedeaza intr-o rabufnire furioasa): Allah face totul! De ce rasare soarele dimineata si apune seara? De ce lumineaza soarele?
Ea (necrezandu-si urechilor): cum adica "de ce rasare soarele?" Ma intrebi serios asta?
El: Da! De ce rasare soarele?
Ea (incercand futil sa inteleaga unde si ce nu pricepe el din dinamica corpurilor ceresti implicate in discutie): pai pamantul se roteste si soarele straluceste in centru...
El (intrerupand-o): Pentru ca Allah trage de soare in sus, pentru ca Allah a pus lumina in soare!
Ea (socata maxim, cu falca atarnand sub birou): tu vorbesti serios? Ma intrebi serios asta? Adica tu chiar afirmi serios ca Allah trage de Soare in sus, si ca lumina e pusa ca siropul in soare si iese de acolo?
El (serios, spumegand de entuziasm): Da!
Ea (nestiind daca el face misto de ea sau vorbeste serios): adica fusiunea nucleara, hidrogen in heliu, etc, nu iti spun nimic?
El (privind tamp). Face o pauza si incearca sa rumege de a zis ea. Nu intelege (evident) si continua:
imi fac griji pentru tine. Ar trebui sa mergi la psiholog, esti bolnava la cap.
Ea (realizand ca nu face misto de ea, si ca, intr-adevar nu a auzit in viata lui de fusiunea nucleara) Cedeaza. : Bine, o sa merg. In mod clar e ceva in neregula cu mine.
Disclaimer: Discutie (i)reala, avuta ieri cu colegul de pe viscerala.
LE: am uitat sa pun in discutie momentul in care el, vadit oripilat afirma scarbit: ar trebui sa mai citesti din cand in cand cate o carte, se vede clar ca nu ai citit nimic in viata ta! Nu stiu daca realizati cat de suprarealista mi s-a parut toata faza in momentul ala!
marți, 26 martie 2013
Livin' livida loca
Cand am inceput sa fac garzi aici, toata lumea: "a, ca nu-ti face griji, e lejer, dormi toata noaptea, e liniste". Unde, frate? N-am lipit un ochi de perna!
Oricum, culminanta a venit ieri.
Pai sa vedeti.
Peste zi, normal, barbi despicate, solduri explodate, glezne multiplicate, ziua tipica.
Pe la 5 ma suna medicul de urgenta de pe salvare ca imi aduce o politrauma, un nene cazut de la vreo 4 m. Zic haiti, na, ca trebuia sa vina si ziua asta, ca nu degeaba m-am tremurat in chiloti un an intreg asteptand si ziua asta. A venit.
Zic bine, in cat timp, alea alea.
Sun la laborator, radiologie, anunt sefu', tot tacamul.
Io, ca vreau "trauma spirala", cum naiba s-o fi chemand asta pe limba materna. La radiologie o fatuca care imi zice senina ca ea nu are voie sa faca niciun fel de CT fara sa aiba indicatie de la radiolog. Zic, pai, Hello Kittty, suna radiologu!
Bun, vine amaratu' de pacient, sar in actiune, sono, ma dau cu un stetoscop pe el, plamanul drept, canci, il dureau toate alea, noroc ca nu avea balti in burta.
Mergem tot alaiul la CT, aia mica "pai n-am dat de radiolog". Bai frate, apuca-te si suna. Eram vreo 5 insi calare pe toate telefoanele din dotare, sunand la toate telefoanele radiologiei pe care le stiam.
Dupa vreo 30 de minute dam de inculpat, avem unda verde, il iradiem cu succes pe om. Un mare pneumotorax drept, bazinul rupt in vreo 3 locuri, 2 coaste praf.
In fine, povestea s-a terminat cu bine. Ma intorc in ambulator, coada, manca-tz-ash!
In fine, linistesc apele, dau o tura pe sectie si intensiv, ma retrag in barlog.
Pe la 2 ma suna sa vin in ambulator.
O domnita de 19 ani cu dureri in fund. Evident ca nu avea dureri in fund de acu 10 minute, nuooo! Dar s-a gandit ea sa vina la 2 noaptea. Avea un hemoroidel cat unghia de mangusta. In fine, o trimit acasa, ma retrag in barlog. Nici nu lipesc bine ochii de orizontala, ca suna iar. Alt ametit, ca are o umflatura la subsuoara. De cand, de ieri. Pai da, si ce-a zis baiatu', ca daca vine la 3 dimineata avem oferta la abscese.
In fine, dorm vreo 3 ore, vizita la 7, dar de fapt nu apuc sa fac vizita ca nu aveam nicio svestera. Sun, 'ce, pai mai bine vino tu incoa ca ne luptam cu doamna cu butucu'. Asta fiind o pacienta in sevraj de alcool, care vedea toate animalele din arca lu Noe umbland pe pereti. Ma duc, ba, frate, nici nu intru bine, imi scapa un upercut in ficati si o zbugheste ca Gabi Szabo pe langa mine si da-i. O prindem la iesire, da' ce, ne-am inteles cu ea? Nu. Ca ea nu e in spital, ca am rapit-o si-o tinem captiva sa-i mancam creierii sau ce balmajea ea acolo.
Eu incerc cu vorba buna, ea nimic, incepe sa urle, sare pe asistenta si din tot suvoiul de cuvinte nu distingeam decat "vaca proasta" la fiecare 3. Se retrage strategic in radiologie, care a naibi usa se incuie numai pe o parte. O las pe asistenta sa pazeasca usa, eu fug la cealalta usa, prea tarziu. Pacienta mea fugea (desculta, prin zapada) spre centrul orasului. Ea fugea, si noi fugeam. Face brusc stanga si navaleste in curtea unui amarat care se dovedeste a fi fostul sef de pe Chirurgie, acum la pensie. Noroc ca avea usa incuiata.
O incoltim in gratarul din curte, io o iau de picioare, svestera de maini, si hai inapoi. La groapa cu furnici.
In fine, o depozitam la psihiatrie, ma duc la raportul de garda.
Intre timp unul dintre colegi imi trimite un pacient acasa. Eu ii zic, nu, ca nu vreau sa-l trimit. El 'ce, neah, e ok, n-are nimic (il internasem in seara de dinainte ca se daduse cu teasta de un dulap).
Zic, no, bine, daca zici tu...
Nici nu apuc bine sa termin fraza, ca il vad pe bietul pacient cum se albeste brusc, si pica palanca. Io n-am reactionat, dar norocul meu ca l-a prins o svestera.
Da si la boboci, ce sa mai, inapoi in salon.
Dar de unde titlul.
Am o pacienta, de fapt nu e a mea, e de la psihiatrie, care se taie pe corp. Nu ma pricep, e un sindrom de-asta de-al psihiatrilor. In fine. Are vreo jde sute de cicatrici in vreo 3 straturi, si continua sa se taie.
Mare e gradina ta...
Oricum, culminanta a venit ieri.
Pai sa vedeti.
Peste zi, normal, barbi despicate, solduri explodate, glezne multiplicate, ziua tipica.
Pe la 5 ma suna medicul de urgenta de pe salvare ca imi aduce o politrauma, un nene cazut de la vreo 4 m. Zic haiti, na, ca trebuia sa vina si ziua asta, ca nu degeaba m-am tremurat in chiloti un an intreg asteptand si ziua asta. A venit.
Zic bine, in cat timp, alea alea.
Sun la laborator, radiologie, anunt sefu', tot tacamul.
Io, ca vreau "trauma spirala", cum naiba s-o fi chemand asta pe limba materna. La radiologie o fatuca care imi zice senina ca ea nu are voie sa faca niciun fel de CT fara sa aiba indicatie de la radiolog. Zic, pai, Hello Kittty, suna radiologu!
Bun, vine amaratu' de pacient, sar in actiune, sono, ma dau cu un stetoscop pe el, plamanul drept, canci, il dureau toate alea, noroc ca nu avea balti in burta.
Mergem tot alaiul la CT, aia mica "pai n-am dat de radiolog". Bai frate, apuca-te si suna. Eram vreo 5 insi calare pe toate telefoanele din dotare, sunand la toate telefoanele radiologiei pe care le stiam.
Dupa vreo 30 de minute dam de inculpat, avem unda verde, il iradiem cu succes pe om. Un mare pneumotorax drept, bazinul rupt in vreo 3 locuri, 2 coaste praf.
In fine, povestea s-a terminat cu bine. Ma intorc in ambulator, coada, manca-tz-ash!
In fine, linistesc apele, dau o tura pe sectie si intensiv, ma retrag in barlog.
Pe la 2 ma suna sa vin in ambulator.
O domnita de 19 ani cu dureri in fund. Evident ca nu avea dureri in fund de acu 10 minute, nuooo! Dar s-a gandit ea sa vina la 2 noaptea. Avea un hemoroidel cat unghia de mangusta. In fine, o trimit acasa, ma retrag in barlog. Nici nu lipesc bine ochii de orizontala, ca suna iar. Alt ametit, ca are o umflatura la subsuoara. De cand, de ieri. Pai da, si ce-a zis baiatu', ca daca vine la 3 dimineata avem oferta la abscese.
In fine, dorm vreo 3 ore, vizita la 7, dar de fapt nu apuc sa fac vizita ca nu aveam nicio svestera. Sun, 'ce, pai mai bine vino tu incoa ca ne luptam cu doamna cu butucu'. Asta fiind o pacienta in sevraj de alcool, care vedea toate animalele din arca lu Noe umbland pe pereti. Ma duc, ba, frate, nici nu intru bine, imi scapa un upercut in ficati si o zbugheste ca Gabi Szabo pe langa mine si da-i. O prindem la iesire, da' ce, ne-am inteles cu ea? Nu. Ca ea nu e in spital, ca am rapit-o si-o tinem captiva sa-i mancam creierii sau ce balmajea ea acolo.
Eu incerc cu vorba buna, ea nimic, incepe sa urle, sare pe asistenta si din tot suvoiul de cuvinte nu distingeam decat "vaca proasta" la fiecare 3. Se retrage strategic in radiologie, care a naibi usa se incuie numai pe o parte. O las pe asistenta sa pazeasca usa, eu fug la cealalta usa, prea tarziu. Pacienta mea fugea (desculta, prin zapada) spre centrul orasului. Ea fugea, si noi fugeam. Face brusc stanga si navaleste in curtea unui amarat care se dovedeste a fi fostul sef de pe Chirurgie, acum la pensie. Noroc ca avea usa incuiata.
O incoltim in gratarul din curte, io o iau de picioare, svestera de maini, si hai inapoi. La groapa cu furnici.
In fine, o depozitam la psihiatrie, ma duc la raportul de garda.
Intre timp unul dintre colegi imi trimite un pacient acasa. Eu ii zic, nu, ca nu vreau sa-l trimit. El 'ce, neah, e ok, n-are nimic (il internasem in seara de dinainte ca se daduse cu teasta de un dulap).
Zic, no, bine, daca zici tu...
Nici nu apuc bine sa termin fraza, ca il vad pe bietul pacient cum se albeste brusc, si pica palanca. Io n-am reactionat, dar norocul meu ca l-a prins o svestera.
Da si la boboci, ce sa mai, inapoi in salon.
Dar de unde titlul.
Am o pacienta, de fapt nu e a mea, e de la psihiatrie, care se taie pe corp. Nu ma pricep, e un sindrom de-asta de-al psihiatrilor. In fine. Are vreo jde sute de cicatrici in vreo 3 straturi, si continua sa se taie.
Mare e gradina ta...
miercuri, 6 martie 2013
Fat Boy
Obsesia mea cu grasimile nu are limite, ei?
De fapt faceam referire la bomba.
Pai da, ca cica ne-au evacuat sectia de ATI din motive ca au gasit (inca) o bomba neexplodata langa spital. Svesterele erau relaxate : "a, se intampla destul de des."
In rest, n-am noutati. Zburai in uichend, dar deoarece aici nu prea exista ultrausoare m-am vazut nevoita sa reiau cursurile pe usoare, si anume pe un Cessna. La inceput a fost tare ciudat, trageam de mansa ca de volan si de gaz ca de mansa, dar la zborul de retur "I nailed it", ca sa zic asa.
A venit primavara.
Ceea ce ma deprima intens pentru ca nu mai am nicio scuza sa lenevesc toata ziua.
De fapt faceam referire la bomba.
Pai da, ca cica ne-au evacuat sectia de ATI din motive ca au gasit (inca) o bomba neexplodata langa spital. Svesterele erau relaxate : "a, se intampla destul de des."
In rest, n-am noutati. Zburai in uichend, dar deoarece aici nu prea exista ultrausoare m-am vazut nevoita sa reiau cursurile pe usoare, si anume pe un Cessna. La inceput a fost tare ciudat, trageam de mansa ca de volan si de gaz ca de mansa, dar la zborul de retur "I nailed it", ca sa zic asa.
A venit primavara.
Ceea ce ma deprima intens pentru ca nu mai am nicio scuza sa lenevesc toata ziua.
duminică, 17 februarie 2013
Ursu' dah haur
Citeam azi stirile romanesti, care anunta cu mandrie ca Romania, prin filmul "Pozitia copilului", care a luat Ursul de Aur la Berlin, "tine" prima pagina a presei internationale.
E adevarat. Romania e foarte prezenta in stirile de aici. Insa, spre dezamagirea mea profunda, filmul lui Calin Peter Netzer este doar o mica parte din "felia" dedicata Romaniei in presa din Germania.
Da, au discutat subiectul (vreo 5 minute), da, au difuzat un scurt interviu cu regizorul (care a raspuns intrebarilor intr-o germana impecabila), dar!...
Sa nu ne amagim. Presa de aici a dedicat cateva zeci de minute scandalului cu carnea de cal. Desi nu exista niciun "vinovat oficial", numele Romaniei este spus in toate stirile imediat dupa "carne de cal".
Apoi s-au dedicat alte cateva zeci de minute situatiei romanilor si bulgarilor din Duisburg, unde localnicii sunt dezamagiti din cauza mizeriei pe care acestia o fac pe strazile unde locuiesc, in conditii mizere, fara apa curenta sau caldura.
Tonul, departe de a fi "ofuscat", ca al francezilor, era mai mult ingaduitor si trist. Mai mult, au difuzat un interviu cu nu-stiu-ce ministru care spunea, plin de speranta ca, odata cu schimbarea legislatiei in 2014, cand romanii si bulgarii vor primi automat drept de munca si asigurare sociala, situatia se va schimba in bine. Oare?
Citeam o alta stire in care estimarile privind viitorul asigurarilor sociale in Germania sunt sumbre. Nemtii nu prea mai fac copii, dar traiesc din ce in ce mai mult. Asta inseamna multi pensionari, putini care sa plateasca asigurarile de pensie. Multi sunt constienti ca infuzia de emigranti e benefica, dar ce ne facem cand emigrantii romani sunt prezentati ca "someri, veniti aici pentru ca in tara mor de foame"? Credeti ca nemtii, care si asa sunt ingrijorati de "povara" care se prefigureaza in viitorul apropiat (reprezentata de noul val de pensionari, neurmat de generatii tinere care sa plateasca dari la stat) sunt lesinati de fericire la perspectiva ca din 2014 romanii si bulgarii vor avea dreptul la alocatie pentru copii si asigurari sociale in Germania?
Voi ati fi?
Ma uit la stiri si-mi piere cheful sa ma duc la munca a doua zi. Urs de aur sau nu, tot imi crapa obrazul cand vad la stiri harta Romaniei peste care pluteste o silueta de cal, sau strazile (nemtesti) pline de gunoaie si copii romani jegosi, mame romance cu cate 3-7 puradei stand in strada printre fuste multicolore, privind rugator la trecatori?
Ce mai conteaza Henri Coanda, Nicolae Paulescu, Mircea Eliade? Toti ceilalti care ne fac cinste? Asta a fost acum mult timp. Ce mai conteaza ce-a fost Romania acum 100 de ani, cand acum ceea ce ne reprezinta sunt violatori, hoti, criminali si politicieni corupti?
Oooo, si nu incepeti cu "sunt tigani, nu romani!"
Nu, dragii mei! Sunt romani, ca si mine, ca si tine.
Ne ofuscam si sarim de cur in sus ca suntem prezentati in presa straina asa cum suntem prezentati. Ofuscatul si aratatul tiganilor cu degetul nu rezolva problema. Invartitul in jurul cozii, negarea cetateniei romane a romilor romani nu va ajuta in niciun caz la imbunatatirea situatiei.
Ne place sau nu, ceea ce ne reprezinta peste granita sunt cei care detin majoritatea in constiinta colectiva. Iar majoritatea este reprezentata de cei care vin la cersit, la furat si la facut bani cat mai usor. Si nu, nu sunt numai tigani.
Nu scriu asta pentru ca am vreo solutie. Sau pentru ca cer vreo solutie.
Scriu asta tocmai pentru ca stiu ca sunt neputiincioasa.
Pentru ca mi-e rusine ca mi-e rusine sa spun ca sunt romanca.
O sa continui, insa, sa o fac. Nu sunt vreun laureat Nobel, insa macar nu am venit sa fur.
Ma gandesc ca, daca noi, cei care suntem aici sa muncim iesim in fata, si nu ne mai ferim sa spunem ca suntem romani, poate stirile despre Ursul de Aur vor avea pe viitor cateva zeci de minute, si stirile despre caii hacuiti in Romania si vanduti ca vita in Olanda, doar 5.
E adevarat. Romania e foarte prezenta in stirile de aici. Insa, spre dezamagirea mea profunda, filmul lui Calin Peter Netzer este doar o mica parte din "felia" dedicata Romaniei in presa din Germania.
Da, au discutat subiectul (vreo 5 minute), da, au difuzat un scurt interviu cu regizorul (care a raspuns intrebarilor intr-o germana impecabila), dar!...
Sa nu ne amagim. Presa de aici a dedicat cateva zeci de minute scandalului cu carnea de cal. Desi nu exista niciun "vinovat oficial", numele Romaniei este spus in toate stirile imediat dupa "carne de cal".
Apoi s-au dedicat alte cateva zeci de minute situatiei romanilor si bulgarilor din Duisburg, unde localnicii sunt dezamagiti din cauza mizeriei pe care acestia o fac pe strazile unde locuiesc, in conditii mizere, fara apa curenta sau caldura.
Tonul, departe de a fi "ofuscat", ca al francezilor, era mai mult ingaduitor si trist. Mai mult, au difuzat un interviu cu nu-stiu-ce ministru care spunea, plin de speranta ca, odata cu schimbarea legislatiei in 2014, cand romanii si bulgarii vor primi automat drept de munca si asigurare sociala, situatia se va schimba in bine. Oare?
Citeam o alta stire in care estimarile privind viitorul asigurarilor sociale in Germania sunt sumbre. Nemtii nu prea mai fac copii, dar traiesc din ce in ce mai mult. Asta inseamna multi pensionari, putini care sa plateasca asigurarile de pensie. Multi sunt constienti ca infuzia de emigranti e benefica, dar ce ne facem cand emigrantii romani sunt prezentati ca "someri, veniti aici pentru ca in tara mor de foame"? Credeti ca nemtii, care si asa sunt ingrijorati de "povara" care se prefigureaza in viitorul apropiat (reprezentata de noul val de pensionari, neurmat de generatii tinere care sa plateasca dari la stat) sunt lesinati de fericire la perspectiva ca din 2014 romanii si bulgarii vor avea dreptul la alocatie pentru copii si asigurari sociale in Germania?
Voi ati fi?
Ma uit la stiri si-mi piere cheful sa ma duc la munca a doua zi. Urs de aur sau nu, tot imi crapa obrazul cand vad la stiri harta Romaniei peste care pluteste o silueta de cal, sau strazile (nemtesti) pline de gunoaie si copii romani jegosi, mame romance cu cate 3-7 puradei stand in strada printre fuste multicolore, privind rugator la trecatori?
Ce mai conteaza Henri Coanda, Nicolae Paulescu, Mircea Eliade? Toti ceilalti care ne fac cinste? Asta a fost acum mult timp. Ce mai conteaza ce-a fost Romania acum 100 de ani, cand acum ceea ce ne reprezinta sunt violatori, hoti, criminali si politicieni corupti?
Oooo, si nu incepeti cu "sunt tigani, nu romani!"
Nu, dragii mei! Sunt romani, ca si mine, ca si tine.
Ne ofuscam si sarim de cur in sus ca suntem prezentati in presa straina asa cum suntem prezentati. Ofuscatul si aratatul tiganilor cu degetul nu rezolva problema. Invartitul in jurul cozii, negarea cetateniei romane a romilor romani nu va ajuta in niciun caz la imbunatatirea situatiei.
Ne place sau nu, ceea ce ne reprezinta peste granita sunt cei care detin majoritatea in constiinta colectiva. Iar majoritatea este reprezentata de cei care vin la cersit, la furat si la facut bani cat mai usor. Si nu, nu sunt numai tigani.
Nu scriu asta pentru ca am vreo solutie. Sau pentru ca cer vreo solutie.
Scriu asta tocmai pentru ca stiu ca sunt neputiincioasa.
Pentru ca mi-e rusine ca mi-e rusine sa spun ca sunt romanca.
O sa continui, insa, sa o fac. Nu sunt vreun laureat Nobel, insa macar nu am venit sa fur.
Ma gandesc ca, daca noi, cei care suntem aici sa muncim iesim in fata, si nu ne mai ferim sa spunem ca suntem romani, poate stirile despre Ursul de Aur vor avea pe viitor cateva zeci de minute, si stirile despre caii hacuiti in Romania si vanduti ca vita in Olanda, doar 5.
luni, 11 februarie 2013
Internet Wars Part IV - Razboiul Clonelor
Dupa cum v-am povestit, m-am mutat. Fapt care a rezultat in imposibilitatea pastrarii vechii conexiuni de internet, pentru simplul motiv ca era lipit de o retea fixa. Deci, mutat, pierdut punct fix de ancorare internet.
Ma duc la Telekom la sediu, sa gasesc o solutie cu baiatul de acolo. Ii povestesc, "nuoo, pai nu se poate face nimic. Va mutati si asteptati sa va lipim la alta mufa de fix unde va mutati."
"Bine", zic, in gandul meu, sa crezi tu ca mai asteapta naiba Pastele Cailor sa veniti voi sa infigeti o mufa in perete.
Plec. Sun la serviciul clienti. Dupa negocieri si invartit in jurul cozii, pai da, pai putem sa va dam un stick pana stiti exact unde va mutati. Acelasi pret, aceleasi conditii. O sa mearga un pic mai prost, ca de, e stick, dar merge bine. Ok, zic, dar nu e limitat. Nuuuu, aceleasi conditii. Spre sfarsitul conversatiei mai intreb odata (eu avand deja alte experiente triste cu stickuri de net in Germania). Nu, aceleasi conditii. Ma mir, zic, na! ca dat norocul peste mine, asta era cheia! Faci intai contract pe fix si apoi te muti, primesti mobil. Belea!
Ma mut, stau pe youtube, ma dau pe saituri de filme, alea. ma lafai. Ba, chiar mergea decent. Ieri dimineata ma apuca brusc chefu' sa incep sa dau jde mailurile oficiale si necesare pe care le tot amanam, ca n-aveam chef.
Ba, si nu merge. Da' morrrt! Mi-a incarcat pagina de google in 3 minute jumate. Pfua! Deci mi-a explodat nebunia capului! Cat injuram eu conexiunea neamtului vad un mesaj pe ecran : vi s-a limitat viteza deoarece ati depasit traficul alocat.
Vai de capu' meu! Am vazut roz bombon in fata ochilor. Daca era vreun telekomist in zona se lasa cu crima.
Intru pe sait, la descrierea conexiunii mele scria "nelimitat" . Va dati seama ce era la gura degetelor mele cand am scris mailul catre Telekom, da?
Bun. Azi vin acasa, niciun raspuns. Sun la serviciul clienti. Bine, intru intai pe pagina Telekom, unde cauti vreo juma de ora cand merge internetul bine sa gasesti un numar, va dati seama in ce stadiu de draci eram cand in sfarsit s-a incarcat pagina cu numarul si am sunat.
Imi intra un robot care, ca sa ma dea mai departe vrea numar de fix. Eu sunand la departamentul de probleme cu mutatul. Adica, stau si ma intreb, oare cati neuroni iti trebuie sa realizezi ca daca un om se muta, ei dezactivand orice conexiune nelipita de un client, ca omul ala cand se muta NU ARE numar de fix?
In fine, butonez, injur, pana la urma nimeresc cumva si fentez robotu'. Imi raspunde o tanti. Ii povestesc tot basmu' cum m-am mutat, cum alea. Ea, ca sa-i dau numarul de client. Incep sa-i zic, nu, 'ce, nu e asta. Sap in tot teancul de hartii de la Telekom, gasesc pana la urma una pe care scria clar, da' clar "numar client". Incep sa zic, 'ce, nu, nu e asta. Eu imi ies din fire, cucoana, scrie aici clar, "numar client", eu altu' n-am. Nu, zice, nu se poate, ca tre' sa inceapa cu 1 sau cu 2.
Imi ies din pepeni. Imi aduc aminte ca data trecuta cand am sunat fatuca aia mi-a cerut data nasterii si s-a luminat. Ii propun si asteia. Zice, nu, nu se poate. Cum femeie nu se poate cand deja s-a mai putut odata? Nu, 'ce, nu se poate. In fine, ii zic, dati-mi va rog un numar de la sediu. Zice, nu, ca va fac eu legatura. Bun. Incepe cantecul relaxant, aveau chiar si sunet de pasarele. Apoi intra o voce de robot de parca era agent de licitatie cu "daca vreti aia sunati la zero unu" si atat am apucat sa scriu ca deja terminase de zis numarul. Zic, no, stau pe fir, ca tre' sa mai zica odata. Aiurea. S-a intrerupt de tot.
Sun din nou la serviciul clienti. Imi raspunde alta tanti. De data asta, Stan Patitu', ii zic direct sa-mi dea numarul ala cu 0800. Mi-l da. Sun. Imi raspunde un baietel care suna dezghetat. Ii povestesc din nou tot, avand ca soundtrack sunetul bulelor spumei de la gura spargandu-se isteric. Ii zic ca si in Ghana au internet mai bun. Omu', calm, 'ce, o fi, n-am fost in Ghana. Aici e Germania, nu putem compara. Ii zic, da, am vazut, puteti sa ma credeti pe mine ca nu se compara, n-am vazut nicaieri in lume internet mai de cacat ca in Germania. Omu' rade. Zic, no, ii bun, macar nu e ofticos.
Il intreb cum se face ca internetul meu nelimitat e totusi limitat. Si imi explica. Zice pai nu e limitat, inca merge, nu?
M-a incuiat, ce pot sa zic. Ii zic ca am intrebat de 3 ori daca va fi ca ala de fix si mi s-a zis ca da. Zice pai da, ca traficul nu e limitat, doar ca peste 3 giga va limitam viteza pana la sfarsitul lunii. Eu zic, pai bine, si unde scrie asta in contractul meu? Zice pai nu scrie, dar e clauza generala la Telekom ca stickurile au viteza limitata dupa o anumita cantitate de date. Pai si eu de unde trebuia sa visez asta? Pai asa e la toate stickurile.
Bun, am continuat tirul de istericale, in cea mai fluenta germana de care am fost vreodata in stare, chiar in timp ce-l faceam pe bietul om cu ou si cu otet ma minunam cat de bine vorbeste omu' cand e motivat.
Intr-un final dramatic ii zic, ori imi dati o solutie decenta sa am internet, ori reziliez contractul.
Asa ca acum am 10 giga pe luna, bine, platesc inca 10 euro pe luna in plus, ce mai conteaza cat de mare e teapa. Dar acum am primit 10 gigi pentru restul lunii.
Lafaiala, ce mai!
Ma duc la Telekom la sediu, sa gasesc o solutie cu baiatul de acolo. Ii povestesc, "nuoo, pai nu se poate face nimic. Va mutati si asteptati sa va lipim la alta mufa de fix unde va mutati."
"Bine", zic, in gandul meu, sa crezi tu ca mai asteapta naiba Pastele Cailor sa veniti voi sa infigeti o mufa in perete.
Plec. Sun la serviciul clienti. Dupa negocieri si invartit in jurul cozii, pai da, pai putem sa va dam un stick pana stiti exact unde va mutati. Acelasi pret, aceleasi conditii. O sa mearga un pic mai prost, ca de, e stick, dar merge bine. Ok, zic, dar nu e limitat. Nuuuu, aceleasi conditii. Spre sfarsitul conversatiei mai intreb odata (eu avand deja alte experiente triste cu stickuri de net in Germania). Nu, aceleasi conditii. Ma mir, zic, na! ca dat norocul peste mine, asta era cheia! Faci intai contract pe fix si apoi te muti, primesti mobil. Belea!
Ma mut, stau pe youtube, ma dau pe saituri de filme, alea. ma lafai. Ba, chiar mergea decent. Ieri dimineata ma apuca brusc chefu' sa incep sa dau jde mailurile oficiale si necesare pe care le tot amanam, ca n-aveam chef.
Ba, si nu merge. Da' morrrt! Mi-a incarcat pagina de google in 3 minute jumate. Pfua! Deci mi-a explodat nebunia capului! Cat injuram eu conexiunea neamtului vad un mesaj pe ecran : vi s-a limitat viteza deoarece ati depasit traficul alocat.
Vai de capu' meu! Am vazut roz bombon in fata ochilor. Daca era vreun telekomist in zona se lasa cu crima.
Intru pe sait, la descrierea conexiunii mele scria "nelimitat" . Va dati seama ce era la gura degetelor mele cand am scris mailul catre Telekom, da?
Bun. Azi vin acasa, niciun raspuns. Sun la serviciul clienti. Bine, intru intai pe pagina Telekom, unde cauti vreo juma de ora cand merge internetul bine sa gasesti un numar, va dati seama in ce stadiu de draci eram cand in sfarsit s-a incarcat pagina cu numarul si am sunat.
Imi intra un robot care, ca sa ma dea mai departe vrea numar de fix. Eu sunand la departamentul de probleme cu mutatul. Adica, stau si ma intreb, oare cati neuroni iti trebuie sa realizezi ca daca un om se muta, ei dezactivand orice conexiune nelipita de un client, ca omul ala cand se muta NU ARE numar de fix?
In fine, butonez, injur, pana la urma nimeresc cumva si fentez robotu'. Imi raspunde o tanti. Ii povestesc tot basmu' cum m-am mutat, cum alea. Ea, ca sa-i dau numarul de client. Incep sa-i zic, nu, 'ce, nu e asta. Sap in tot teancul de hartii de la Telekom, gasesc pana la urma una pe care scria clar, da' clar "numar client". Incep sa zic, 'ce, nu, nu e asta. Eu imi ies din fire, cucoana, scrie aici clar, "numar client", eu altu' n-am. Nu, zice, nu se poate, ca tre' sa inceapa cu 1 sau cu 2.
Imi ies din pepeni. Imi aduc aminte ca data trecuta cand am sunat fatuca aia mi-a cerut data nasterii si s-a luminat. Ii propun si asteia. Zice, nu, nu se poate. Cum femeie nu se poate cand deja s-a mai putut odata? Nu, 'ce, nu se poate. In fine, ii zic, dati-mi va rog un numar de la sediu. Zice, nu, ca va fac eu legatura. Bun. Incepe cantecul relaxant, aveau chiar si sunet de pasarele. Apoi intra o voce de robot de parca era agent de licitatie cu "daca vreti aia sunati la zero unu" si atat am apucat sa scriu ca deja terminase de zis numarul. Zic, no, stau pe fir, ca tre' sa mai zica odata. Aiurea. S-a intrerupt de tot.
Sun din nou la serviciul clienti. Imi raspunde alta tanti. De data asta, Stan Patitu', ii zic direct sa-mi dea numarul ala cu 0800. Mi-l da. Sun. Imi raspunde un baietel care suna dezghetat. Ii povestesc din nou tot, avand ca soundtrack sunetul bulelor spumei de la gura spargandu-se isteric. Ii zic ca si in Ghana au internet mai bun. Omu', calm, 'ce, o fi, n-am fost in Ghana. Aici e Germania, nu putem compara. Ii zic, da, am vazut, puteti sa ma credeti pe mine ca nu se compara, n-am vazut nicaieri in lume internet mai de cacat ca in Germania. Omu' rade. Zic, no, ii bun, macar nu e ofticos.
Il intreb cum se face ca internetul meu nelimitat e totusi limitat. Si imi explica. Zice pai nu e limitat, inca merge, nu?
M-a incuiat, ce pot sa zic. Ii zic ca am intrebat de 3 ori daca va fi ca ala de fix si mi s-a zis ca da. Zice pai da, ca traficul nu e limitat, doar ca peste 3 giga va limitam viteza pana la sfarsitul lunii. Eu zic, pai bine, si unde scrie asta in contractul meu? Zice pai nu scrie, dar e clauza generala la Telekom ca stickurile au viteza limitata dupa o anumita cantitate de date. Pai si eu de unde trebuia sa visez asta? Pai asa e la toate stickurile.
Bun, am continuat tirul de istericale, in cea mai fluenta germana de care am fost vreodata in stare, chiar in timp ce-l faceam pe bietul om cu ou si cu otet ma minunam cat de bine vorbeste omu' cand e motivat.
Intr-un final dramatic ii zic, ori imi dati o solutie decenta sa am internet, ori reziliez contractul.
Asa ca acum am 10 giga pe luna, bine, platesc inca 10 euro pe luna in plus, ce mai conteaza cat de mare e teapa. Dar acum am primit 10 gigi pentru restul lunii.
Lafaiala, ce mai!
sâmbătă, 9 februarie 2013
Zboara, puiule, zboara!
Ati observat ca Forrest Gump in varianta romaneasca e reprezentat de un pui? Cam atat despre mandria nationala!
Bine, nu despre asta voiam sa va povestesc. Voiam sa va povestesc despre obiecte zburatoare.
Pai sa vedeti. Joi, exasperata de lentoarea cu care se desfasoara lucrurile in acest spital, ma duc cu o falca in cer si cu una in pamant la secretariat: nu e normal ca dupa o saptamana sa nu am, aia, aia ailalta si sa umblu cu telefonul lipit cu scoci (deoarece daca puneam capacul la baterii nu mai facea contact i-am scos de tot capacul si am lipit bateriile cu scoci). Secretara isi pune mainile in cap si incepe saraca sa dea telefoane, vizibil jenata. In 20 de minute incep sa curga telefoane de pe la diverse departamente ca veniti sa luati aia, aia si ailalata. Aha, deci se poate! Buooon!
Dupa vreo 2 ore apare si nenea de la tehnic, cu un telefon nou in dinti. "Numai dumneavoastra si seful aveti asa!". Aha. Nu m-a impresionat, chiar nu voiam decat un telefon care sa mearga fara sa mi se ancoreze din cauza de scoci de buzunarul halatului. In fine.
Desi locuiesc chiar in spital, reusesc sa intarzii in fiecare dimineata. Legea distantei de la birou (cel care locuieste cel mai aproape intarzie cel mai mult la sedinte).
Vineri de dimineata ma trezesc eroic cu 20 de minute mai devreme, ca, ce naiba! chiar nu sunt in stare sa ajung la timp? Plec, in drum spre lift, toaleta. Dau un ping la vezica, pachetul de date zice ca e aproape plina. Intru, dau sa scot halatu' sa nu-l murez, si aud un "blop!". Am simtit cum se inchid peretii toaletei peste mine, cum se prabuseste intregul univers, cum atomii sistemului reticulat ascendent plesnesc isterici in neuronii mei chinuiti de gandul instantaneu: TELEFONUL!
Da. M-am intors instantaneu, numai ca sa apuc sa vad ecranul impecabil scufundandu-se si luand apa, ca o sticla cu ravas fara dop. Arunc o gheara salvatoare, pescuiesc obiectul. Apa se scurge cristalin din el, in ceea ce mie mi s-a parut un suvoi demn de vremurile lui Noe. Ma intorc disperata in camera, incerc sa-l desfac, nu mergea din cauza agatatoarei aleia de plastic din spate, trag disperata, injur in cele mai poetice injuraturi pe care mi-a fost dat sa le rostesc, reusesc sa-l dezmembrez. Il scutur, bag foehnul, tot tacamul. Il iau in buzunar asa, bucatele, plec. Bineinteles ca am ajuns cand incepuse deja vizita. Ma scuz jenata, abia abtinandu-ma sa nu rad. Pana la urma ma busheste rasul, si, din cauza privirii descumpanite a sefului ma vad nevoita sa explic toata povestea. Pe ei nu i-a amuzat foarte tare, pot sa zic.
Nu prea au umor nemtii astia.
Dar, revenind la mandria nationala.
Citeam azi un articol despre cum invatamantul romanesc creeaza tampiti. (link aici). Foarte bun, si, desi m-a ingrijorat putin prezenta unor greseli flagrante de ortografie in articolul unui lector universitar, articolul e la obiect si pertinent.
Sunt de acord cu ce scrie domnul de acolo. Foarte de acord. Zice ca scopul invatamantului e sa-ti dea o baza, sa te invete sa gandesti si sa extrapolezi.
Ei bine, si eu gandesc la fel. Dar exista un echilibru foarte fin intre cantitatea prea mare de informatie si cantitatea prea mica.
De ce zic asta? Pentru ca ce m-a frapat cel mai tare aici, in Nemtia, in spitale, este ca marea majoritate a medicilor functioneaza pe baza de algoritmi. Daca are aia si aia e boala aia si ii dai medicamentul ala si ala (denumiri comerciale, ei rareori stiu ce contin). Daca are aia si aia faci cete si astepti sa-ti dea radiologul mura in gura diagnosticul.Apoi ii dai aia si aia. Daca ceva iese din pattern, s-a terminat, sunt complet dezorientati! Nu stiu sa gandeasca un diagnostic. Nu zic ca-s prosti, ca nu sunt. Nu au fost invatati altfel. Si sa va dau si niste exemple:
Nu sunt vreun geniu medical, din contra. Am facut facultatea acum muuuulti ani, si, cu toate ca "pe vremea mea" se invata un pic altfel, am uitat foarte multe. Experienta nu aveam deloc cand am venit aici. Ce sa mai, nu ma simt vreun medic.
Dar. Ma mandresc ca, atunci cand pun un diagnostic am niste motive pe care le cunosc, asa cum se intampla si cu prescrierea unui medicament. Stiu de ce il dau, din ce clasa e si ce zic ghidurile despre el. (In afara de antibiotice, recunosc ca nu o sa reusesc niciodata sa le stiu).
Pai hai sa va povestesc cateva intamplari.
Ma durea intr-o zi capul. Cer ketoprofen. O svestera se uita la mine si incepe sa rada. "Nu stiu ce e asta dar la noi nu mai exista. La noi s-a inventat Ibuprofenul". O las sa rada si ii explic ca Ketoprofenul e cu vreo 30 de ani mai tanar, si ca la noi in Romania s-a inventat si el. Nu prea i-a convenit.
Apoi vorbeam odata cu un internist la masa despre statine. Zic ceva din studiul Jupiter, foarte recent, in care rosuvastatina a facut si a dres. Se uita clipind des la mine "vrei sa zici atorvastatina, asta e cea mai noua". Mda. Rosuvastatina e cea mai noua statina (comercializata), dar si ea e lansata in 2004, i-a expirat si patentul. Aici inca se scrie fluvastatina, care are niste studii nu foarte flatante pentru clasa statinelor.
Sa va mai povestesc ca de perindopril abia daca au auzit? Ca inca mai gasesc pacienti (multi) cu captopril (care la noi nici nu cred ca mai exista). Ca Indapamidul e o rara avis? Ca dau torasemid si acetazolamid la greu? Ca nu exista detralex m-am mai plans, nu mai bat inca odata apa-n piua.
Si va mai zic una si va las in pace. Imi vine pacienta cu ulcer de gamba. Aici ulcerul de gamba e Ulcus Cruris, irelevant pentru ei daca e arterial sau venos.
Pacienta avea insuficienta venoasa. Scriu in foaie la diagnostic " Insuficienta venoasa clasa CEAP C6" . Pot sa va zic ca au ras o saptamana svesterele de mine ca nu am scris in foaie "ulcus cruris". Pana la urma una care avea intentii bune s-a apucat sa imi explice ca rana aia era ulcus cruris. Cum poti reactiona la asa ceva? Eu una sunt descumpanita de situatiile astea, mai ales ca nu mi s-a intamplat des, ci foarte des, sa vreau sa fac ceva descris in ghiduri, si sa mi se dea peste mana cu un "e gresit!". Si sa intreb inocenta "de ce?" si sa mi se spuna de catre medicul primar "pentru ca nu se face asa". La inceput am cerut explicatii logice, incercand sa explic ca actiunile mele au o logica clara. Va zic sincer, de ceva vreme am renuntat.
Dar sa incheiem intr-o nota optimista.
Bine, nu despre asta voiam sa va povestesc. Voiam sa va povestesc despre obiecte zburatoare.
Pai sa vedeti. Joi, exasperata de lentoarea cu care se desfasoara lucrurile in acest spital, ma duc cu o falca in cer si cu una in pamant la secretariat: nu e normal ca dupa o saptamana sa nu am, aia, aia ailalta si sa umblu cu telefonul lipit cu scoci (deoarece daca puneam capacul la baterii nu mai facea contact i-am scos de tot capacul si am lipit bateriile cu scoci). Secretara isi pune mainile in cap si incepe saraca sa dea telefoane, vizibil jenata. In 20 de minute incep sa curga telefoane de pe la diverse departamente ca veniti sa luati aia, aia si ailalata. Aha, deci se poate! Buooon!
Dupa vreo 2 ore apare si nenea de la tehnic, cu un telefon nou in dinti. "Numai dumneavoastra si seful aveti asa!". Aha. Nu m-a impresionat, chiar nu voiam decat un telefon care sa mearga fara sa mi se ancoreze din cauza de scoci de buzunarul halatului. In fine.
Desi locuiesc chiar in spital, reusesc sa intarzii in fiecare dimineata. Legea distantei de la birou (cel care locuieste cel mai aproape intarzie cel mai mult la sedinte).
Vineri de dimineata ma trezesc eroic cu 20 de minute mai devreme, ca, ce naiba! chiar nu sunt in stare sa ajung la timp? Plec, in drum spre lift, toaleta. Dau un ping la vezica, pachetul de date zice ca e aproape plina. Intru, dau sa scot halatu' sa nu-l murez, si aud un "blop!". Am simtit cum se inchid peretii toaletei peste mine, cum se prabuseste intregul univers, cum atomii sistemului reticulat ascendent plesnesc isterici in neuronii mei chinuiti de gandul instantaneu: TELEFONUL!
Da. M-am intors instantaneu, numai ca sa apuc sa vad ecranul impecabil scufundandu-se si luand apa, ca o sticla cu ravas fara dop. Arunc o gheara salvatoare, pescuiesc obiectul. Apa se scurge cristalin din el, in ceea ce mie mi s-a parut un suvoi demn de vremurile lui Noe. Ma intorc disperata in camera, incerc sa-l desfac, nu mergea din cauza agatatoarei aleia de plastic din spate, trag disperata, injur in cele mai poetice injuraturi pe care mi-a fost dat sa le rostesc, reusesc sa-l dezmembrez. Il scutur, bag foehnul, tot tacamul. Il iau in buzunar asa, bucatele, plec. Bineinteles ca am ajuns cand incepuse deja vizita. Ma scuz jenata, abia abtinandu-ma sa nu rad. Pana la urma ma busheste rasul, si, din cauza privirii descumpanite a sefului ma vad nevoita sa explic toata povestea. Pe ei nu i-a amuzat foarte tare, pot sa zic.
Nu prea au umor nemtii astia.
Dar, revenind la mandria nationala.
Citeam azi un articol despre cum invatamantul romanesc creeaza tampiti. (link aici). Foarte bun, si, desi m-a ingrijorat putin prezenta unor greseli flagrante de ortografie in articolul unui lector universitar, articolul e la obiect si pertinent.
Sunt de acord cu ce scrie domnul de acolo. Foarte de acord. Zice ca scopul invatamantului e sa-ti dea o baza, sa te invete sa gandesti si sa extrapolezi.
Ei bine, si eu gandesc la fel. Dar exista un echilibru foarte fin intre cantitatea prea mare de informatie si cantitatea prea mica.
De ce zic asta? Pentru ca ce m-a frapat cel mai tare aici, in Nemtia, in spitale, este ca marea majoritate a medicilor functioneaza pe baza de algoritmi. Daca are aia si aia e boala aia si ii dai medicamentul ala si ala (denumiri comerciale, ei rareori stiu ce contin). Daca are aia si aia faci cete si astepti sa-ti dea radiologul mura in gura diagnosticul.Apoi ii dai aia si aia. Daca ceva iese din pattern, s-a terminat, sunt complet dezorientati! Nu stiu sa gandeasca un diagnostic. Nu zic ca-s prosti, ca nu sunt. Nu au fost invatati altfel. Si sa va dau si niste exemple:
Nu sunt vreun geniu medical, din contra. Am facut facultatea acum muuuulti ani, si, cu toate ca "pe vremea mea" se invata un pic altfel, am uitat foarte multe. Experienta nu aveam deloc cand am venit aici. Ce sa mai, nu ma simt vreun medic.
Dar. Ma mandresc ca, atunci cand pun un diagnostic am niste motive pe care le cunosc, asa cum se intampla si cu prescrierea unui medicament. Stiu de ce il dau, din ce clasa e si ce zic ghidurile despre el. (In afara de antibiotice, recunosc ca nu o sa reusesc niciodata sa le stiu).
Pai hai sa va povestesc cateva intamplari.
Ma durea intr-o zi capul. Cer ketoprofen. O svestera se uita la mine si incepe sa rada. "Nu stiu ce e asta dar la noi nu mai exista. La noi s-a inventat Ibuprofenul". O las sa rada si ii explic ca Ketoprofenul e cu vreo 30 de ani mai tanar, si ca la noi in Romania s-a inventat si el. Nu prea i-a convenit.
Apoi vorbeam odata cu un internist la masa despre statine. Zic ceva din studiul Jupiter, foarte recent, in care rosuvastatina a facut si a dres. Se uita clipind des la mine "vrei sa zici atorvastatina, asta e cea mai noua". Mda. Rosuvastatina e cea mai noua statina (comercializata), dar si ea e lansata in 2004, i-a expirat si patentul. Aici inca se scrie fluvastatina, care are niste studii nu foarte flatante pentru clasa statinelor.
Sa va mai povestesc ca de perindopril abia daca au auzit? Ca inca mai gasesc pacienti (multi) cu captopril (care la noi nici nu cred ca mai exista). Ca Indapamidul e o rara avis? Ca dau torasemid si acetazolamid la greu? Ca nu exista detralex m-am mai plans, nu mai bat inca odata apa-n piua.
Si va mai zic una si va las in pace. Imi vine pacienta cu ulcer de gamba. Aici ulcerul de gamba e Ulcus Cruris, irelevant pentru ei daca e arterial sau venos.
Pacienta avea insuficienta venoasa. Scriu in foaie la diagnostic " Insuficienta venoasa clasa CEAP C6" . Pot sa va zic ca au ras o saptamana svesterele de mine ca nu am scris in foaie "ulcus cruris". Pana la urma una care avea intentii bune s-a apucat sa imi explice ca rana aia era ulcus cruris. Cum poti reactiona la asa ceva? Eu una sunt descumpanita de situatiile astea, mai ales ca nu mi s-a intamplat des, ci foarte des, sa vreau sa fac ceva descris in ghiduri, si sa mi se dea peste mana cu un "e gresit!". Si sa intreb inocenta "de ce?" si sa mi se spuna de catre medicul primar "pentru ca nu se face asa". La inceput am cerut explicatii logice, incercand sa explic ca actiunile mele au o logica clara. Va zic sincer, de ceva vreme am renuntat.
Dar sa incheiem intr-o nota optimista.
joi, 7 februarie 2013
Bere, avioane, apa minerala (sau "de ce neamtul nu e neamt")
Sa vedeti ce-am patit azi. De dimineata am chiulit oleaca ca sa imi iau alte numere de inmatriculare. Ca m-am mutat si aici nu e ca la noi, te plimbi cu numere de Maramu in Bucuresti de la adolescenta pana la adanci batraneti, nu. Te-ai mutat? in 2 saptamani tre' sa iti iei numere de inmatriculare cu locul unde te-ai mutat. Asa. Ma fatzai eu vreo juma de ora prin casa ca imi trebuia hartia de la primarie in care povesteam oficial ca sunt locuitor platitor de taxe in alt land.
Bai frate, am cautat in toata casa, si in sacul cu rufe murdare, am coborat la masina, am luat la rand sacosile, cosul de gunoi, nimic.
Renunt, ma duc la primarie, iau alta tzidula. Ma fatai juma de ora in jurul Zulassungsstelle (adica unde inregistrezi masina and shit), pana la urma il gasesc (era prea mare cladirea, am crezut ca-i vreo fabrica, ceva), ma chinui vreo 5 minute si vreo 23,7 manevre sa parchez lateral (eram maestra absoluta la asa ceva, dar dupa 2 ani de necondus am constatat ca nu mai stiu unghiul de abordare a botului in manevra finala), in fine, parchez, intru.
Am crezut ca am nimerit la vreun chef de travestiti, sau vreo nunta de gay. Toate femeile cu animal print, urechi si codite de blana, imbracate in clowni sau mai stiu eu ce lighioane, unii barbati cu peruci, machiati - sa fim intelesi, era cladirea PRIMARIEI, iar astia erau angajatii primariei.
Fac o fata de, "ooooou....cheeeeiii...", si intreb. Da, ati nimerit bine.
Zic in capu' meu " o fi vreun chef, vreo sarbatoare de-a lor". Buooon. Bine, nu va imaginati ca am rezolvat, nuoooo! Imi mai trebuia nush ce hartie, care era in alta parte decat m-as fi asteptat eu sa fie (si anume in dosarul cu actele masinii). In fine, ma las pagubasa, plec la spital.
Ba frate, intru pe usa, deja vu: animal print, urechiuse, clowni, Nessie, Yeti, Bigfoot, lighioane nenumite. Surorile si doctoritele, nu pacientii.
Intreb. Pai e carnaval. Eu, naiva: de ce? Toata lumea se uita socata ca la un semn, cu o privire tampa: cum adica de ce? Pai de ce faceti carnaval? Nu intelegeam. Si nici ele. Pana la urma am dedus eu din incercarile lor de explicatii ca la ei Carnaval nu inseamna ce inseamna la noi, ci e denumirea proprie a acestei unice zile, si anume lasata Secului de Paste.
In Hessen nu se sarbatoreste, asa ca n-am stiut. Pardon!
Dar de unde titlul. M-am mutat ca finca cica ar trebui sa beneficiez de un ditamai aerodromul, ditamai fabrica de bere si cica si de o statiune balneara unde se imbuteliaza o foarte populara apa minerala naturala.
Dat interviu in Orasul Magic, in spitalul fitos si imens, cu proful spilcuit si elegant. Primit raspuns, da veniti, suntem bucurosi ca ati ales clinica noastra - galgaiala tipica. In fine, dau io demisia la acolo unde eram, dau apartamentul unde stateam in chirie, rezolv totul, si - bomba. Ma suna cu 5 zile inainte sa incep un nene - ca va asteptam in Orasul Fermecat incepand cu data.
Eu casc ochii mari: cum adica? pai eu am dat interviu in orasul Magic.
Da, dar sa vedeti, ca nu e chiar asa. In fine, aflu eu cu stupoare ca, din cauza de concedii medicale si demisii ale unor domni doftori momentan, fratele spitalului unde trebuia sa ajung din alt oras a cam ramas fara medici. Cam de tot. Si s-au gandit ei sa ma trimita acolo, fara sa imi zica absolut nimic. Sa fim intelesi, la interviu nu s-a pus nicio secunda problema de alt spital, nici nu s-a mentionat acest alt spital, toate intrebarile fiind tintite - si raspunse - numai si numai relativ la spitalul unde dadeam interviu.
Phua! Am simit ca-mi crapa coasta de drac in ochiul de vipera.
Dar ce m-am enervat! Mailuri, spume la gura. Pai bine mai frate, dau interviu pentru viza de China si ma trezesc cu viza de Lichtenstein? Si nici macar nu ziceti nimic? Asta ca sa intelegeti ca nemtii nu prea sunt nemti. Adica nu mi-as fi imaginat asa ceva, si n-as fi crezut daca mi-ar fi zis cineva. Dar mi s-a intamplat mie. MIE! Ca la orice absovent de medicina-orgoliul pana la cer. Cum adica sa stau eu aici? In satucul asta? (Nu e chiar deloc satuc, dar zic asa, simbolic). EU? Egoul meu - sfasiat si distrus, cu cuvantul "teapa" tiparit cu litere stacojii in mijlocul fruntii.
In fine, dupa ce m-am luat de toate departamentele, de la prof. dr. sef, la sef de personal, IT, receptie, secretara, femeie de serviciu, amenintari cu demisia si etc (din pacate cu contractul nu pot sa-i amenint ca de fapt e acelasi spital, deci nu am ce sa le fac), am smuls informatia cheie, si anume ca stau numai pana sa intoarce tanti X din concediu medical.
Acuma, faza misto e ca nu stiu daca mai vreau acolo. Aici - liniste si pace, am timp de pacientii mei, ambulator linistit, intru in sala, opereaza mult mai multe chestii ca acolo unde am fost, plus ca, fiind practic singura care face pregatire pentru trunchiul comun nu am cu cine ma bate pe operatii.
Voi ce ziceti? Sa stau? Mie a cam inceput sa-mi placa sa am timp si sa mananc ceva la pranz...
Bai frate, am cautat in toata casa, si in sacul cu rufe murdare, am coborat la masina, am luat la rand sacosile, cosul de gunoi, nimic.
Renunt, ma duc la primarie, iau alta tzidula. Ma fatai juma de ora in jurul Zulassungsstelle (adica unde inregistrezi masina and shit), pana la urma il gasesc (era prea mare cladirea, am crezut ca-i vreo fabrica, ceva), ma chinui vreo 5 minute si vreo 23,7 manevre sa parchez lateral (eram maestra absoluta la asa ceva, dar dupa 2 ani de necondus am constatat ca nu mai stiu unghiul de abordare a botului in manevra finala), in fine, parchez, intru.
Am crezut ca am nimerit la vreun chef de travestiti, sau vreo nunta de gay. Toate femeile cu animal print, urechi si codite de blana, imbracate in clowni sau mai stiu eu ce lighioane, unii barbati cu peruci, machiati - sa fim intelesi, era cladirea PRIMARIEI, iar astia erau angajatii primariei.
Fac o fata de, "ooooou....cheeeeiii...", si intreb. Da, ati nimerit bine.
Zic in capu' meu " o fi vreun chef, vreo sarbatoare de-a lor". Buooon. Bine, nu va imaginati ca am rezolvat, nuoooo! Imi mai trebuia nush ce hartie, care era in alta parte decat m-as fi asteptat eu sa fie (si anume in dosarul cu actele masinii). In fine, ma las pagubasa, plec la spital.
Ba frate, intru pe usa, deja vu: animal print, urechiuse, clowni, Nessie, Yeti, Bigfoot, lighioane nenumite. Surorile si doctoritele, nu pacientii.
Intreb. Pai e carnaval. Eu, naiva: de ce? Toata lumea se uita socata ca la un semn, cu o privire tampa: cum adica de ce? Pai de ce faceti carnaval? Nu intelegeam. Si nici ele. Pana la urma am dedus eu din incercarile lor de explicatii ca la ei Carnaval nu inseamna ce inseamna la noi, ci e denumirea proprie a acestei unice zile, si anume lasata Secului de Paste.
In Hessen nu se sarbatoreste, asa ca n-am stiut. Pardon!
Dar de unde titlul. M-am mutat ca finca cica ar trebui sa beneficiez de un ditamai aerodromul, ditamai fabrica de bere si cica si de o statiune balneara unde se imbuteliaza o foarte populara apa minerala naturala.
Dat interviu in Orasul Magic, in spitalul fitos si imens, cu proful spilcuit si elegant. Primit raspuns, da veniti, suntem bucurosi ca ati ales clinica noastra - galgaiala tipica. In fine, dau io demisia la acolo unde eram, dau apartamentul unde stateam in chirie, rezolv totul, si - bomba. Ma suna cu 5 zile inainte sa incep un nene - ca va asteptam in Orasul Fermecat incepand cu data.
Eu casc ochii mari: cum adica? pai eu am dat interviu in orasul Magic.
Da, dar sa vedeti, ca nu e chiar asa. In fine, aflu eu cu stupoare ca, din cauza de concedii medicale si demisii ale unor domni doftori momentan, fratele spitalului unde trebuia sa ajung din alt oras a cam ramas fara medici. Cam de tot. Si s-au gandit ei sa ma trimita acolo, fara sa imi zica absolut nimic. Sa fim intelesi, la interviu nu s-a pus nicio secunda problema de alt spital, nici nu s-a mentionat acest alt spital, toate intrebarile fiind tintite - si raspunse - numai si numai relativ la spitalul unde dadeam interviu.
Phua! Am simit ca-mi crapa coasta de drac in ochiul de vipera.
Dar ce m-am enervat! Mailuri, spume la gura. Pai bine mai frate, dau interviu pentru viza de China si ma trezesc cu viza de Lichtenstein? Si nici macar nu ziceti nimic? Asta ca sa intelegeti ca nemtii nu prea sunt nemti. Adica nu mi-as fi imaginat asa ceva, si n-as fi crezut daca mi-ar fi zis cineva. Dar mi s-a intamplat mie. MIE! Ca la orice absovent de medicina-orgoliul pana la cer. Cum adica sa stau eu aici? In satucul asta? (Nu e chiar deloc satuc, dar zic asa, simbolic). EU? Egoul meu - sfasiat si distrus, cu cuvantul "teapa" tiparit cu litere stacojii in mijlocul fruntii.
In fine, dupa ce m-am luat de toate departamentele, de la prof. dr. sef, la sef de personal, IT, receptie, secretara, femeie de serviciu, amenintari cu demisia si etc (din pacate cu contractul nu pot sa-i amenint ca de fapt e acelasi spital, deci nu am ce sa le fac), am smuls informatia cheie, si anume ca stau numai pana sa intoarce tanti X din concediu medical.
Acuma, faza misto e ca nu stiu daca mai vreau acolo. Aici - liniste si pace, am timp de pacientii mei, ambulator linistit, intru in sala, opereaza mult mai multe chestii ca acolo unde am fost, plus ca, fiind practic singura care face pregatire pentru trunchiul comun nu am cu cine ma bate pe operatii.
Voi ce ziceti? Sa stau? Mie a cam inceput sa-mi placa sa am timp si sa mananc ceva la pranz...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)