Peugeot, Buillon, Paris

Acu' vreo luna si ceva am tras o fuga pana la Paris. E aciulea, peste gard. Si deoarece o prietena s-a oferit sa ma cazeze, si si-asa n-o mai vazusem de ceva vreme zic, nah, de ce nu?
Ma sui vineri dupa spital in Peugeotul meu negru cu patru roti, pornesc. Bai, frate, nici nu am pornit bine, ca m-am trezit in Belgia. Da' nu oricum! Pai stati sa vedeti!
Am GPS. Da' jmeker-GPS, nu asa! Mai, fetzi-logofetzi, ma baga pe niste coclauri de ma intreb daca nu cumva gasesc usa catre purgatoriu in urmatoarele 10 minute.
Asaaaa! Si intru eu in Belgia pe un glorios drum de tara lat cat spinarea de tantar si neted ca palmile lu' Greuceanu. Sa-mi rup suspensiile, ce sa mai. Insa cireasa de pe pupaza nu au fost gropile, nuoooo! Am nimerit in plin sezon agrar, mai precis, sezonul de stropit cu balegar. Pai da, ca astia de pe aici practica ingrasarea naturala, adica aduna balega, o amesteca cu apa si o stropesc pe campuri si ogoare. Nu zic ca e rau, din contra, foarte destept. Dar! Am crezut ca ma colabez in autoturism. Da' de-a binelea! Si nu sunt vreo pretentioasa la mirosuri.
In fine, conduc disperata si cu lesinul in varful sufletului, ies de pe drumul agrar. Unde credeti?

Direct in tara bulionului. Da! Nu e gluma! Pays de buillon. Cu Museé de buillon, Restaurant de buillon...etc. Piscina de bulion, ferma de bulion, curcubeul de bulion, avionul de bulion. Ce sa mai, totul de bulion. M-am simtit ca o bacterie in placutza Petri. Lipsea agar-agarul.

Purced mai departe pe aripi de bulion, aterizez pe o autostrada. Boring. Conduc inca vreo 2 ore si ceva, 3. Ajung la Péage. Taxa de autostrada, 8 euro si ceva. Bag cardul in dracia aia, ba frate, nu vrea nici cu acatiste. Il scot, il sucesc, il invart. Nu vrea. Sun la ajutor acolo, botonu' rosu. Raspunde o tanti, ii dau cu bonsoair, je iun chesion, ma cart ne foncsion pa. Ma conversez eu cu tanti in franceza acolo, ba, si ii tot zicea ceva cu "droat". Numai ca idioata apasa pe butonul de raspuns dupa ce incepea fraza. Cred ca am intrebat-o de cinshpe ori pana m-am prins ce voia. Trebuia sa dau cu spatele si sa ma duc la casele din dreapta unde se platea cu cash. Cat m-am dat eu mare la tanti ca vorbesc franceza, s-au strans niste alti pretendenti la orificiul de card in spatele meu. Deja foiau in autovehicule. Ii fac semn lu' nenea din spate, bag in marsarier sa vada becu' alb si sa priceapa ca tre' sa dau inapoi. Da' de unde. Ma priveste tamp cateva secunde, apoi ii pica fisa, incepe sa faca disperat semne catre ala din spatele lui. Circul se repeta pana la ultima masina. Dau cu spatele, si, deoarece sansele sa te faci de failblog.org cresc exponential cu necesitatea, seriozitatea situatiei si numarul de privitori, sa fiu a naibi daca nu am realizat cel mai jenant marsarier din cariera. Mai sa daram toneta aia si nu alta. Dupa serpuiri penibile, injuraturi, 100 de manevre si vreo 3 minute eram eliberata de armata de followeri. Ma duc, platesc, plec mai departe.

Ajung in Paris, ajung la hotel, o pescuiesc pe pretena mea, intru in parcare, parchez, ne pravalim din fiara, apas botonu' de incoiat, nimic! Clipocea de parca aveam usa deschisa. Pretena mea 'ce: stiu io! Si taica-miu are aceeasi problema! Nici nu apuc sa compilez, ca o vad baga un degetzel in portiera si ca da cu usa, care usa scoate un zgomot sec, si reculeaza inspre inafara. Ea: cred ca s-a blocat pe incuiat. Eu clipesc des, dau o tura de porbagaj, bag un ochi, ca sa vezi! Avea dreptate! Usa era incuiata, fara sa se fi incuiat in lacasul potrivit. Eu, linistita ca, in mintea mea, daca s-a putut incuia cu deshtiul blondei de treij de kile, tre' sa fie cumva si o cale inapoi. Ba fratii mei albi! cred ca vreo 45 de minute ne-am chinuit. Ce sa faci in asa situatie la 11 noaptea in Paris? Zic, buey, daca nu razbim, o las asa, ca e incuiata parcarea, si vedem maine. Numai ca blonda n-a renuntat! Nu! Ma, a reusit, ma! Si dupa aia s-a si incuiat normal! Nu blonda, portiera.

Urcam in hotel, ne impopotzonam, plecam in oras. Ne intalnim cu inca o prietena, si purcedem la baut bere si sa mancat friptura la Black Dog. M-am facut bulion! Da' bulion! Nu prea mai am amintiri clare. Stiu ca friptura a fost foarte buna. Si ca barul era de roacheri. Si ca in timp ce vorbeam franceza cu taximetristul mi se parea ca sunt Moliére, ptiu! sa nu ma deochi!

A doua zi m-am trezit cam robocap. Mergem sa ne dam pe Sena cu vaporasul si sa mancam escargoti. In fine, ne-am plimbat, am facut osutajde poze. Ne-am intors. Turnul Eiffel. Ne punem noi ca shmekerele la cea mai mica coada. Ne-am tepit maxim, ca era coada la urcat pe scari.

Seara hai in centru sa mancam melci. Sunt topita dupa melci. In fine, am comandat, am mancat, inapoi la hotel. Ca a doua zi era duminica si trebuia sa plec.

Si-a venit duminica. Si-am plecat.

E, condusul inapoi a fost o feerie. Pentru ca GPS-ul meu s-a decis brusc ca stie o cale mai buna. Asa incat m-am trezit conducand intr-o zona unde pe ecranul GPS-ului meu erau (nu exagerez) vreo 15 strazi, perpendiculare, paralele, intersectate in fel si chip, iar eu conduceam ca OZN-ul in diagonala peste toate, fara sa fiu de fapt pe vreuna. Asa incat am luat-o la ghici pe fiecare iesire care mi-a iesit in cale, pana am reusit sa cadem de comun acord ca harbul meu nu e elicopter si ca e momentul sa alunece pe una dintre liniile de pe ecran.
Si-am plecat. Si-am ajuns la Peage. 22 de euro! Sa fac infarct la apoplexia inimii! Nu de alta, dar nu aveam cash, si cardul nu imi mergea. In fine, scormonesc, scurm, zgarm prin buzunare si posete, gesesc o bancnota ratacita de 10 euro, sunt salvata!




Si-am ajuns acasa. A fost frumos la Paris.