Inca o saptamana in Germania

E fain sa ai masina. Chiar ma gandeam zilele trecute ce frumos e sa iti pui posteriorul in masina si sa te duci unde ai treaba. Fara autobuze, asteptat in ploaie, trenuri cu intarzieri si de-astea.
Veni, vidi, sofati, ajunsi, rezolvati.

In fine. Am cont la Sparkasse. Filiale in absolut orice catun, automate peste tot. Aceeasi banca.
Primesc un rahat de factura de la Primarie, nu stiu de ce.
De fapt stiu de ce. Pentru ca mi-au tinut o hartie la ei in birou, in conditiile in care am sunat vreo 3 saptamani sa ma duc sa iau hartia si imi ziceau ca nu e la ei. 20 de euro. Am facut eu scandal dar degeaba. N-am incotro, tre' sa platesc.
In fine. Ma duc la banca cu factura in bat sa platesc. Sparkasse. Aceeasi banca.
Dau factura la tanti la casierie. Ea senina: pai nu puteti plati la noi.
Pai de ce?
Pai pentru ca contul dvs e in alt oras.
Asa, si nu e aceeasi banca?
Ba da, dar nu puteti face nicio tranzactie decat la banca unde v-ati facut contul.

Joac-o p-asta!, vorba lu' var-miu.

Ma duc acasa cu coada intre dinti, sun la aia de-mi trimisesera factura (era ultima zi in care puteam plati fara penalizari) si intreb: "dar nu pot plati prin online banking?" ba da. Platesc.

Sun la Telekom sa realizez tranzitia inapoi de pe mobil pe fix, ca acum am fix (m-am mutat din nou -oarecumva -, va povestesc aldat'). Aceeasi jonglerie intre 100,3 operatori care ma trimit de la unii la altii. Ca intotdeauna la Telekom. Pana la urma dau de cine trebuie: "pai nu puteti trece inapoi pe fix".
Pai de ce?
Pai pentru ca aveti contract pe mobil 2 ani. Daca vreti sa treceti pe fix tre sa platiti restul de 20 de luni ca sa va reziliem contractul.
Pai cum, cucoana, ca am intrebat-o de paishpe ori pe aia care mi-a facut contractul daca pot trece inapoi pe fix cand am mufa si mi-a zis ca se poate!
Pai nu se poate, decat daca platiti tot contractul.

Joac-o (si) p-asta!

Garda. Am o pacienta de 95 de ani, o simpatica. E de vreo 3 luni la mine pe sectie. Dupa un bandaj in OP cu anestezie nu se mai trezeste de tot. Apartinatorii ca nu mai facem nimic, lasati-o sa se stinga in pace. Banuiam ca are infarct, nu m-au lasat sa-i fac nimic, decat EKG. Zic bine, o lasam sa se duca. Vorbesc cu ei, plangem unii in bratele altora, depanam amintiri. A doua zi era pacienta mea mai treaza mine dupa garda. EKG-ul aratase intre timp un mare infarct. Acu' e bine merci. Eu zic ca ne ingroapa pe toti.

Dupa episodul cu babuta, ma suna asistenta de pe cealalta sectie agitata ca sa vin urgent. Vin. Alta pacienta de 93 de ani, coma. Habar n-aveam ce-i cu ea - cealalta sectie.
Nimic. Respira doar. Fara puls, nu raspundea la niciun stimul. Sun alarma, vine anestezia cu carutul cu monitor, avea si puls, cica. Ii infig niste perfuzii, pe banuiala ca pierduse prea multe fluide la pregatirea pentru coloscopie. In fine, presupunerea s-a dovedit intr-un final corecta, dar drumul pana la final a durat de la 1 la 4 dimineata, pentru ca colega de pe interne a considerat ca nu e treaba ei sa se bage. Dupa ce-am dus-o pe intensiv (intre timp facea si spume rosii la gura, da, i-am facut si CT si D-dimeri si tot tacamul, scriu doar pentru ca stiu ca mereu se gaseste cate unu' care presupune ca-s idioata si nu fac chestiile care sunt in mod evident de facut, doar pentru ca nu povestesc aici de-a fir a par.)
In fine, o duc pe intensiv, vine anestezistul - ca nu e treaba lui. Pai bine mai copii, a cui e treaba? Eu sunt chirurg, ce treaba am eu plamanii si cu inima? Anestezistul cica, pai colega de pe interne ar trebui sa-si informeze medicul primar. Aia, nu! ca nu e treaba ei. Pun mana pe telefon si sun eu. Ala (2 dimineata) dormea de rupea. Ii povestesc eu ce si cum "pai si de ce ma sunati pe mine, daca e pe chirurgie?". Da-i si explica-i ca de fapt e, dar nu prea. Vine. Intre timp eu turnasem vreun l de Ringer in ea, isi cam revenise. Acu' treaz, a fost baiat de treaba, dar pana s-au hotarat ei ca eu nu tre' sa stau sluj pe intensiv s-a facut 4 dimineata.

In fine, azi am venit la Mainz. Am un curs. O porcarie sinistra, cele mai plicticoase 8 ore din viata mea. Dar e obligatoriu.
In fine, plec de dimineata la 6, -3°C, gheata pe parbriz, eu inca adormita, obosita, tremuram ca piftia primii 50 de km.


In sfarsit se termina porcaria de curs pe ziua de azi, pornesc spre hotel. Cand sa intru in parcare  (aveam 5 la ora, ceva pe acolo) aud un trosc! si harsait la roata. Parchez, ma dau jos, caroseria se odihnea asa, intr-un cot, pe roata stanga spate. Ma uit dedesubt, arcul de la suspensie hait, probabil rupt.

Joac-o p-asta!

Card ADAC nu avem (inca), desi dupa aventura de la Bruxelles mi-am jurat ca-mi fac neaparat (n-am apucat).
Norocul meu ca ieri am avut masina la service (am sperat sa rezolv problema de la Paris), si imi ramasese cartea de garantie in rucsac. Am sunat la un service, cica vin maine sa o repare. Oi vedea.

Sun la ADAC sa fac card, mi se termina creditul. Aveam cod de incarcare, dar l-am uitat pe birou acasa. Ma duc sa cumpar altul din zona. Intreb la receptie: e vreun magazin mai mare prin zona? da, e aici dupa colt.
Merg vreo 20 de minute, de incepusem sa cred ca sunt chiar chioara si am trecut. Mai merg un pic,  EDEKA. Ditamai monstrul de magazin. Intru, intreb.
Pai n-avem. Mergeti la gara. E departe? Nuoooo, 10 minute. La cum a zis, zic, e clar.
Pornesc, dar am avut noroc, ca dupa 15 metri ochesc un chiosc. Aia aveau. Dau sa scot portofelul, ioc, il uitasem la hotel. Ma apuca transpiratiile. Cat ma luptam cu amocul care ma apucase, dau peste buzunar, ba! aveam cardul!
Platesc, plec. Ochesc peste gard un restaurant chinezesc. Opa! Intru. Aveti de-aia? Avem. Ura. Am inspiratia sa intreb, dar pot plati cu card? Nu doar bani gheata. Sorry.
E vreun bancomat pe undeva? Da, aici langa.
Ura! Ma duc, scot 20 de euro, inainte sa scot ma intreaba: comisionul e 3,90 euro, mai vreti?

M-am gandit ca, la ce saptamana am avut, chiar nu mai conteaza. Mi-era foame. Am vrut, ce sa mai zic.

Dar...asa-i ca va intrebati ce-am patit la Bruxelles?

Lasa ca va zic data viitoare.