Nu, nu e vorba de site-ul celebru. E vorba chiar de mobila.
Unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat cand am ajuns aici a fost ca o data la cateva saptamani/luni, oamenii care nu mai au nevoie de lucruri le scot in strada. In principal mobile.
Si de fiecare data cand venea cineva in vizita ma gandeam cu ciuda ca ziua respectiva a fost fix cu cateva zile inainte sa ajung eu aici. Penru ca nu aveam niciun scaun in camera. Si ma gandeam ca va trebui sa astept cateva luni pana la mana cereasca.
Eh, marea zi a venit!
Ne suna un amic ca sunt mobile in strada. Ne adunam gasca, ne aburcam in masina din dotare (un Golf 4) si plecam la reciclat bunuri.
In primul morman ochesc un sezlong belea pentru balcon. Il aburc in masina. Se mai aduna un covor (nu pentru mine, urasc covoarele, ca trebuie curatate), o masuta draguta de cafea, o masa de fotbal cu piticoti la frigare (ulterior abandonata ca nu mergeau doua frigari) si, cireasa de pe pupaza, gasesc o saltea de doua persoane de la IKEA (Sultan) impecabila. Bine, toata vanatoarea asta s-a desfasurat pe o ploaie torentiala, motiv pentru care salteaua era un pic umeda intr-o rana, dar ce mai conteaza. Arata impecabil, si pot sa si scot husa s-o spal.
Acu', cum naiba caram toate astea intr-un Golf in care erau si 4 oameni. Credeti ca am reusit?
Oh, da. Am saltea de la IKEA. Va las sa va imaginati cum arata masina in drum spre camin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu