Donnerstag. Si-un firfirel.

A trecut circul si anul asta. Sa nu ma-ntelegeti gresit, nu urasc sarbatorile sau ceva. Decat ca ma calca pe ciucuri sa trimit niste banalitati pe post de urare unor oameni de care ma doare-n cot, si chiar si mai tare de atat ma atinge la nervul vag sa bombardez cu banalitati oamenii de care imi pasa. Da, recunosc, nu sunt in stare sa scriu un mesaj original de Sarbatori. Nici n-am incercat, dar sunt convinsa ca n-as reusi.
Asa ca n-am trimis nimanui nimic. Nicio urare, vreau sa zic. Dupa care m-am simtit un pic ca o ciorba uitata pe prispa, deci de-aia zic, ma enerveaza tot circul asta cu mosuleti si reni si stelutze. Pentru ca nu stiu sa-i fac fata.

In alta ordine de idei, am inceput anul in forta, in conditiile in care, din cauza de absenteism in randul colegilor m-am trezit singura in ambulator inca din prima zi de lucru de pe anul asta. Adica: pus diagnostic, scris actaraie (intr-un soft pe care il cunosteam cat cunosteau mayasii scrierea araba), trimis pe ici pe colo (cu formulare de diverse culori, dimensiuni si semnificatii la fel de eludante)si asa mai departe. Partea buna e ca nu mi-am pierdut simturile dignostice. Partea proasta e ca inteligenta nu are nimic de-a face cu medicina in Germania. Pentru ca, daca nu m-am pierdut la anamneza, examen clinic si diagnostic, ei bine, la hartii s-a terminat jucaria. Nu completatul a fost problema....nu. Cu ajutorul surorilor medicali si uneori si al pacientilor am razbit printre forme de dativ si care prepozitie cere acuzativul. Zic surori medicali ca finca aici barbatii sunt surori si femeile medici, nu toti, dar asa, proportional cu Ro, zic.

Dar cum ziceam, hartzogaraia m-a doborat! Care culoare, ce formular, unde si in ce ordine trebuie trimise ...

De exemplu: Coseam capu' unei cocoane care decisese ca una singura nu ii e de-ajuns si s-a aruncat cu un scaun in lateral, creandu-si inca una in frunte. Sunt chemata cu o voce agitata ca a venit un pusti intepat cu ac de seringa. Panica generala, aolo, ca tre' sa-i facem nushce formular portocaliu in dungi patrate. Se aduna tot ambulatoru' acolo, ma duc agitata si cand sa ma apuc sa-i iau sange imi da prin cap sa-l intreb: dar acul era steril? Evident ca era. Venise dintr-un oras de la 60 de km pentru asta, va dati seama? In fine, acu' problema era, mai completez formularul? Are formularul un frate in costum roz fara dungi patrate, in care scriu daca acul e steril?
Eh, imaginati-va o zi in care am avut numai cazuri de-astea: cazatura de pe cal, cazatura in cap de pe tobogan, prins degete la usa, necroza masiva de membre inferioare (diabetic, cu arteriopatie, fuma de rupea), etc etc, fiecare cu un anumit tip de act si formular si procedura.

Nu zic, tare-i fain, dar ma omoara cu birocratia.

Asa, dar ziceam de Donnerstag. Adica joi. Adica ieri. Trai-v-ar, ce vreme a fost! Pai sa va zic: ziua a debutat cu o ceata de-aia sanatoasa, de munte. Apoi a inceput o furtuna de credeam ca ne salta cu spital cu tot. Apoi a inceput o ploaie torentiala cu fulgere si tunete. Normal, era Donnerstag (Ziua Tunetului ar fi intr-o traducere foarte poetica, de fapt vine de la zeul Thor). Apoi a inceput o grindina cat capul de bibilica africana, apoi a inceput sa ninga cu niste fulgi cat pamatufii majoretelor apoi brusc a iesit soarele. Asta in decurs de cateva ore, va jur.

Eu cred ca americanii fac experimente pe vreme. Clar! Pai ce sa fie altceva?