d-bahn.(da)de

Compania de cai ferate a nemtilor se cheama Deutsche Bahn (d-bahn.de). Companie mare, cu o retea impresionanta, si preturi care te pot baga in depresie daca nu ai fost atent cand ai dat cardul sa platesti. Monopol, deh...
Trenurile sunt ingrijite, confortabile, linistite, rapide. S-ar zice ca se ridica la nivelul reputatiei nemtilor asa, la o prima privire, nu?
Ei bine, nu. Complet gresit!
Cea mai mare buba este punctualitatea. De cand a venit frigul nu e nimic neobisnuit sa vezi intarzieri de 15, 30 sau 70 de minute. Si asta nu e tot.
Toate aceste intarzieri ar fi doar mici neplaceri, supravietuibile daca ar fi anuntate si pasagerilor in mod corespunzator. Dar....! Ei bine, anunturi de genul: "ne pare rau, am intarziat si nu mai prindeti legatura, urmatoarea e la ora x peronul y" sau, si mai grav "trenul nu mai merge in gara x" se fac de multe ori numai in germana, iar difuzoarele ori gajaie de nu intelegi nimic, ori nu merg deloc uneori.
Pai sa vedeti ce-am patit.
Trebuia sa ajung la aeroport la Frankfurt. Avion la 17.55, plecare din terminalul 2. Fac o paranteza: aeroportul din Frankfurt e un monstru intins pe cateva hectare si cu o infrastructura de poate baga in ceata si un jucator experimentat de jocuri de strategie. Un labirint in care aceeasi sageata poate sa insemne si "in sus" si "inainte", in care toaletele pentru dame sunt ascunse pe dupa tot felul de colturi si scari (cele de domni sunt foarte la vedere), si in care semnul de lift este extrem de sugestiv pentru o toaleta, nicidecum pentru lift (un dreptunghi care incadreaza doua siluete, una masculina si una feminina). Inchid paranteza.

Deci, cum ziceam, avion la 17.55. Plec din vreme, ca sa ajung cam cu 3 ore inainte, ca data trecuta nu mergeau automatele de check-in. Imi iau bilet cu 8 euro mai scump, ca sa fie direct la aeroport, sa nu ma mai trambalez prin metrou. Bun. Ajung la gara, ma aburc la peronul 3 de unde trebuia sa iau trenul. Din cauza unui tren care trebuia sa vina la acelasi peron si intarziase 70 de minute era un pic de agitatie si confuzie. Cat asteptam acolo purcoi, trage la peronul respectiv un tren plin cu masini. Toata lumea ridica din sprancene, apoi din umeri. Trenul cu masini pleaca. Se anunta ca trenul intarziat va aveni la peronul 4. Cu vreo 7 minute inainte de venirea estimata, trage la peronul 4 acelasi tren cu masini. Priviri mirate. Trenul meu este anuntat ca "intarziat cu 15 minute". Trenul cu masini pleaca, numai ca sa reapara din nou la peronul 3. Privirile devin amuzate.
Vine trenul intarziat cu 70 de minute la peronul 4, apoi in sfarsit si al meu.
Plecam. Toate bune si frumoase, pun castile pe urechi, imi trag caciula pe ochi si bag la somn, dupa ce ma asigur ca babuta de langa mine coboara la gara din Frankfurt, deci cu o statie mai devreme decat mine.
Toate roz, atipesc. Ma trezesc cand incepe sa se foiasca babuta sa se ambaleze pentru livrarea in gara. Intr-un moment de inspiratie inchid ipodul, zic, hai ma ca poate mai latra astia ceva in difuzoare, sa aud. Inainte de gara cu 2 minute anunt (numai in germana): gjjjj nu mai ggggjjgjgjjjjjg Aeroport Mainz gjjjjjjjgjgjjjj Aeroport gjjjjjjgjgjjj 100 si gjjjjjjjjgjgjgjjj schimbati gjjjjjgjjjj metrou gjjjjjjjj ne cerem scuze gjjjjjjj.

Panica generala. Toata lumea incepe sa se inghesuie pe culoare, valize si leptopuri zboara prin aer, straini panicati intreband in engleza ce-a zis ala (toate anunturile anterioare, de genul bine ati venit la bord si va multumim ca ati ales deutsche bahn - de parca ai avea alta optiune - fiind si in engleza). Babuta din stanga mea este escaladata de o cucuoana cu o imitatie de caine intr-un rucsac de plasa in spate, care intreba panicata ce-a zis conductorul. Toata conversatia fu asupata de latraturi isterice si de imperative blande de genul "taci bubico".
Pe fata babutei mele se putea citi clar confuzia, deoarece ea si sotul, aflat pe randul de vizavi trebuiau sa ajunga in Koln, si din cate intelesesem eu, nu mai prindeau legatura.
Anuntul se repeta (tot numai in germana): trenul nu mai gjjjjjjjjjj aeroport gjjjjjjjj ocoleste gjjjjjjj va rugam coborati gjjjjjjjjj scuze gjjjjjjjj la ora 15.03 gjjjjjjjjj metrou gjjjjjjjjj. Panica se amplifica. Usa automata dinspre culoar incepe sa se zbata isteric, straini cu geamantane si papornite incercand sa sara peste babute si acareturi sa ajunga la usa (deja eram in gara). Intr-un final reusesc sa intreb o tanti care parea mai iluminata daca cumva trenul nu mai merge pana la aeroport. Nu, din cauza intarzierii nu mai opreste nici la aeroport la Frankfurt, nici la cel din Mainz. Trebuie sa coboram si sa luam metroul de la ora 15:03 de la linia 106. Dupa ceasul meu era deja ora 15:05.

Aha! Perfect logic. Din cauza intarzierii, nu va mai ducem la aeroport, unde probabil mergeti la plaja, sau la o sueta cu prietenii, va rugam sa coborati aici si sa luati metroul care tocmai a plecat. Nu va panicati, oricum va mai ocolea jumate de Frankfurt, nu-i bai ca l-ati pierdut. Dar mai vine unul peste 25 de minute.
Sau, daca aveati cumva un joc de bridge cu clubul doamnelor "Croseta de aur" la aeroportul din Mainz, va rugam sa coborati in gara la Frankfurt si sa cautati singuri o legatura. Va fi amuzant! Ah, si deoarece suntem siguri ca strainii nu au ce cauta in aeroport, ci cu siguranta coboara oricum toti in gara la Frankfurt, nu mai anuntam decat in germana.

Imi revin din soc, insfac troler si ce mai aveam eu dupa mine, dau niste coate si reusesc sa ma arunc din tren fix inainte sa fluiere nenea ca incuie usile. Bah, imi zic, bine ca mi-am dat castile jos; plec sa gasesc metroul. Din fericire stiam deja unde e ca mai fusesem, dar in puhoiul expulzat din tren era o entropie de foarte rau augur. In drumul spre metrou se alipesc de mine vreo trei vorbitori de engleza. Ajungem la metrou: Ei bine, nu exista nicio linie 106, de unde deduc ca nici tanti care mi-a zis ce-a latrat ala in difuzor nu intelesese mare lucru.
Noroc ca ochesc pe dupa niste stalpi un desen cu un avion. Aha. Bun, deci de la 104. Ginesc o cocoana cu 2 valizoaie si o intreb, ca sa fiu sigura. Da, de aici, dar urmatorul e peste 20 de minute. Simt priviri intrebatoare, si ma intorc sa comunic informatia catre turistii agatati pe traseu. Ba frate, m-am speriat, erau ditamai ciorchinele in spatele meu. Le zic, vorba se transmite ca la telefonul fara fir. Oftat general. In fine, vine mult asteptatul metrou (pe care scria Wiesbaden, nimic despre aeroport, dar am mers pe mana cocoanei). Ne inghesuim ca sardelele toti, cu catel, purcel si muntele de valize si papornite. Inainte sa se inchida usa apare un hominid cu o privire de parca vestea apocalipsa, si ne zice fiecaruia in parte cu o voce profetica: a treia statie e aeroportul. a treiaaaaa....a treiaaaaastatieeeeeeshhhhhhh. Mi s-a saltat parul pe ceafa.

In fine. Trece prima statie, difuzorul gajaie, o voce plata comunica in difuzor in germana " ne cerem scuze dar acest metrou are intarziere, motiv pentru care nu mai ajunge in statia shhhhhhhhhhhhgjjjjj" ....si liniste totala. Rumoare, foiala, ochi intrebatori care se uita la mine. Ridic din umeri. Privirile capata un aer disperat, apoi resemnat. Anuntul se repeta, pentru ca in vagoanele alaturate se aude ceva, dar difuzorul din vagonul nostru ramane mut. Zic, asta e, oricum nu mai am ce face (trecuse si a doua statie).
Din fericire a treia statie a fost aeroportul. Ne pravalim toti placinta din vagon, pornim liota spre scari.

Urmez semnele catre terminalul 2, pana la un punct in care sageata arata si in sus, si inainte si inapoi si in jos. Ma opresc si incep sa ma scarpin in cap. Vad o tanti sictirita, cu vesta reflectorizanta. Zic asta tre' sa lucreze aici. Ma duc, o intreb si misterul semnelor contradictorii se elucideaza: trebuia sa ies din aeroport si sa iau un autobuz (eu stiam ca se ajunge cu skyline-ul, motiv pentru care semnul de autobuz de langa sageti nu-mi spunea nimic in momentul anterior descoperirii epocale).
Ma duc in statie (frate, un friiiiig!), ma proptesc pe o banca. Incet incet apar alti zapaciti, si ne aliniem toti tacuti in ploaia inghetata, ca niste curci pe gard. Dupa vreo 10 minute apare autobuzul. Cand ajunge la 5 metri...fatalitate. Pe trecerea de pietoni dinaintea statiei calca un japonez, care s-a dovedit a fi primul dintr-un sir nesfarsit. Bai frate, incep sa curga, cu masti, fara masti, ele pe tocuri, cu piciorusele lor alea curbate abia tinandu-si echilibrul, aparate de fotografiat, incep sa se caute unii pe altii, ce sa mai, fac o perinita in toata regula pe trecerea de pietoni. Tot matrapazlacul asta a durat vreo 5 minute. In sfarsit, se scurge si ultimul japonez mascat de pe trecere, autobuzul vine in statie.
Ne urcam, ajungem la terminalul 2. Toata distractia asta cu intarzieri si anulari a durat nici mai mult nici mai putin decat o ora si 35 de minute in plus fata de ora la care trebuia sa ajung. Din fericire aparatele de check-in mergeau, bagaj de cala nu aveam, asa ca am avut timp si sa iau ceva spirtoase din duty free.

Eh, si-acum va-ntreb: daca nu eram eu precauta din fire si ma bazam pe punctualitatea nemtilor, mai mancam eu acum fasole cu ciolan facuta de mama mea?

Pai nu mai mancam!