Chestie valabilă şi la spital. Când situaţia o permite (adică nu e nimeni în pericol de a-şi pierde componente de bază, ca de exemplu membre, organe, capacitatea de respira) am prostul obicei de a vorbi extrem de relaxat cu pacienţii. Şi nu numai de a vorbi extrem de relaxat. Păi, să vă povestesc.
Pacienţii cu plăgi. Hai să fim corecţi şi să le zicem "tăieturi"/"julituri". Eu suturez cu mască şi bonetă. Care bonetă alunecă invariabil în timp ce suturez până pe la jumătatea nasului. Lucru nesemnificativ, deoarece văd perfect pe sub margine. Dar pacienţii nu ştiu asta. Când îi simt că se foiesc inconfortabil când se uită şi văd că am boneta aia pe ochi, sau pe la jumatatea plăgii întreb mucalită şvestera dacă mai e mult/ dacă am nimerit marginile/ dacă mai curge sânge. Ceva în genul. Foială panicată, dar niciunul nu întreabă nimic. Mă întorc spre ei calmă şi explic: nu vă faceţi griji, suturez întotdeauna orb, mi se face rău când văd sânge. De fiecare dată, moment Kodak.
Sau, vine şvestera la mine şi îmi zice că am pacient cu plagă. Desfac bandajul. mă uit, şi dacă simt că e vreun simandicos exclam fericită: "trebuie suturată, yey, prima mea sutură chirurgicală, yey! Pregateşte trusa!" Dacă e vreunul care pare că ţine la glume zic "pregateste bonfaerul" sau "transfuzia".
Anestezia locală la tineri se face musai cu ritualul privit fix in ochi, adus seringa între cele două perechi de ochi, injectat câteva jeturi de anestezic în aer, dat brusc cap pe spate şi eliberat râsul malefic. Muahahaha...(inspir profund) ...muahahahahahaha....(inspir zgomotos şi profund) ...muaHAHAHAHA...(voce suavă şi blândă): "acum înţeapă scurt".
Amuzant ca naiba de fi-e-ca-re dată!
Umorul negru e specialitatea casei. Nu vă povestesc de-astea, pentru că până şi mie mi se par prea crunte pentru a fi scrise aici. Pacienţii râd, însă. De cele mai multe ori. :D
Dar să revenim la oile noastre.
Azi am internat o băbuţă care şi-a rupt acelaşi femur a treia oară în 6 săptămâni. 89 de ani. În timp ce făceam actele de internare m-a rugat să o sun pe maică-sa să îi spun unde e, că-şi face griji. Sigur că o sun, nu vă faceţi griji. Aveţi numărul de telefon? Sigur, e în cartea de telefon. Da, aşa e...
S-a liniştit.
