Roata morii se-nvarteste tzak-tzak-tzak

Nici nu ştiu cu ce să încep. Am trăit câteva mişto în ultima vreme. De la ace de cusut în falange, muşcături de iguană şi picioare despicate cu toporul, la fătuci isterice fără absolut nimic şi beţivani înfipţi în garduri.
Că doar fu Revelionul.
Aicea la nemţi Revelion se zice "Silvester". La ce mă gândesc eu de fiecare dată? Exact.

De Crăciun (care, apropos, se zice "Weihnachten", o literă diferenţă de Wein - nachten, adică cum ar veni nopţile vinului - motiv pentru care iniţial am crezut sincer că asta înseamnă) - revenim, de Crăciun am fost acasă. Poveste lungă, poate am timp odată să vă zic cum am condus eu singură de la vest la est in 29 de ore.
Dar! De Revelion (de Anul Nou, mai precis) am fost de gardă. Mă aşteptam la toţi beţivii care s-au trezit cu organe şi sisteme în formă de piese de tetris, dar nu. Spre surprinderea mea, fu o gardă ca toate celelalte.
Dar de unde titlul. Pacientă cu fractură de humerus, văzută de mine pe 1. Fiind pacientă privată, la comunicare diagnosticului îmi aruncă o privire plină de dispreţ şi îmi zice că ea nu se operează, că a avut anul trecut o fractură de vertebră şi nu s-a operat şi e totul bine.
Eu, clipesc siderată, deschid gura să îi explic că între o vertebră şi un humerus sunt mici diferenţe, dar sesizez rapid degustul din privirea ei şi o las in pace. Îi pun un bandaj, o las să plece, zicându-i doar că şeful e mâine de la 7 dimineaţa în spital.
Ghici cine vine pentru operaţie a doua zi că moare de dureri? Aham, exact.
Bun. Toate bune frumoase, vine ziua operaţiei, se nimereşte să fiu şi eu acolo. Pentru operaţia asta pacienţii se pun în aşa numitul "beach-chair", adică îi operăm stând în poponeţ. Anestezie, alea, dăm să o punem în poziţie numai să constatăm că cine a pus-o pe masă a pus-o invers. Ce facem? Eu, păi hai s-o învârtim pe şezut. Toată echipa consideră ca e o idee bună, tuburi, cabluri şi fire sunt ridicate în slăvi de diverse mâini, pacienta e înşfăcată de extremităţi şi învîrtită. Totul merge ca pe roate (sau funduri, cum vreţi), o întoarcem, palme se unesc entuziast în high-five-uri. Numai să constatăm că acum partea de operat era înspre anestezist. Păi ce facem, logic, sucim masa cu totul. Numai că masa aia nu e titirez, şi are o piedică, care a gasit de cuviinţă să intre în acţiune fix când ne mai trebuiau vreo 5 grade. Operaţiunea fire cabluri acareturi se reia, şi pacienta, cu masă cu tot este întoarsă 355 grade. Deja aveam în cap melodia de la Benny Hill.
În sfârşit pozitia corectă, tuburi, fire şi acareturi sunt împământate în pacientă.
Ştiu că e răutate, dar am avut o mică satisfacţie când am aflat că a vomitat când şi-a revenit din anestezie.
Karma.