Ursu' dah haur

Citeam azi stirile romanesti, care anunta cu mandrie ca Romania, prin filmul "Pozitia copilului", care a luat Ursul de Aur la Berlin, "tine" prima pagina a presei internationale.
E adevarat. Romania e foarte prezenta in stirile de aici. Insa, spre dezamagirea mea profunda, filmul lui Calin Peter Netzer este doar o mica parte din "felia" dedicata Romaniei in presa din Germania.
Da, au discutat subiectul (vreo 5 minute), da, au difuzat un scurt interviu cu regizorul (care a raspuns intrebarilor intr-o germana impecabila), dar!...

Sa nu ne amagim. Presa de aici a dedicat cateva zeci de minute scandalului cu carnea de cal. Desi nu exista niciun "vinovat oficial", numele Romaniei este spus in toate stirile imediat dupa "carne de cal".
Apoi s-au dedicat alte cateva zeci de minute  situatiei romanilor si bulgarilor din Duisburg, unde localnicii sunt dezamagiti din cauza mizeriei pe care acestia o fac pe strazile unde locuiesc, in conditii mizere, fara apa curenta sau caldura.
Tonul, departe de a fi "ofuscat", ca al francezilor, era mai mult ingaduitor si trist. Mai mult, au difuzat un interviu cu nu-stiu-ce ministru care spunea, plin de speranta ca, odata cu schimbarea legislatiei in 2014, cand romanii si bulgarii vor primi automat drept de munca si asigurare sociala, situatia se va schimba in bine.  Oare?

Citeam o alta stire in care estimarile privind viitorul asigurarilor sociale in Germania sunt sumbre. Nemtii nu prea mai fac copii, dar traiesc din ce in ce mai mult. Asta inseamna multi pensionari, putini care sa plateasca asigurarile de pensie. Multi sunt constienti ca infuzia de emigranti e benefica, dar ce ne facem cand emigrantii romani sunt prezentati ca  "someri, veniti aici pentru ca in tara mor de foame"? Credeti ca nemtii, care si asa sunt ingrijorati de "povara" care se prefigureaza in viitorul apropiat (reprezentata de noul val de pensionari, neurmat de generatii tinere care sa plateasca dari la stat) sunt lesinati de fericire la perspectiva ca din 2014 romanii si bulgarii vor avea dreptul la alocatie pentru copii si asigurari sociale in Germania?

Voi ati fi?

Ma uit la stiri si-mi piere cheful sa ma duc la munca a doua zi. Urs de aur sau nu, tot imi crapa obrazul cand vad la stiri harta Romaniei peste care pluteste o silueta de cal, sau strazile (nemtesti) pline de gunoaie si copii romani jegosi, mame romance cu cate 3-7 puradei stand in strada printre fuste multicolore, privind rugator la trecatori?

Ce mai conteaza Henri Coanda, Nicolae Paulescu, Mircea Eliade? Toti ceilalti care ne fac cinste? Asta a fost acum mult timp. Ce mai conteaza ce-a fost Romania acum 100 de ani, cand acum ceea ce ne reprezinta sunt violatori, hoti, criminali si politicieni corupti?

Oooo, si nu incepeti cu "sunt tigani, nu romani!"
Nu, dragii mei! Sunt romani, ca si mine, ca si tine.

Ne ofuscam si sarim de cur in sus ca suntem prezentati in presa straina asa cum suntem prezentati. Ofuscatul si aratatul tiganilor cu degetul nu rezolva problema. Invartitul in jurul cozii, negarea cetateniei romane a romilor romani nu va ajuta in niciun caz la imbunatatirea situatiei.
Ne place sau nu, ceea  ce ne reprezinta peste granita sunt cei care detin majoritatea in constiinta colectiva. Iar majoritatea este reprezentata de cei care vin la cersit, la furat si la facut bani cat mai usor. Si nu, nu sunt numai tigani.

Nu scriu asta pentru ca am vreo solutie. Sau pentru ca cer vreo solutie.
Scriu asta tocmai pentru ca stiu ca sunt neputiincioasa.

Pentru ca mi-e rusine ca mi-e rusine sa spun ca sunt romanca. 

O sa continui, insa, sa o fac. Nu sunt vreun laureat Nobel, insa macar nu am venit sa fur.

Ma gandesc ca, daca noi, cei care suntem aici sa muncim iesim in fata, si nu ne mai ferim sa spunem ca suntem romani, poate stirile despre Ursul de Aur vor avea pe viitor cateva zeci de minute, si stirile despre caii hacuiti in Romania si vanduti ca vita in Olanda, doar 5.

Internet Wars Part IV - Razboiul Clonelor

Dupa cum v-am povestit, m-am mutat. Fapt care a rezultat in imposibilitatea pastrarii vechii conexiuni de internet, pentru simplul motiv ca era lipit de o retea fixa. Deci, mutat, pierdut punct fix de ancorare internet.
Ma duc la Telekom la sediu, sa gasesc o solutie cu baiatul de acolo. Ii povestesc, "nuoo, pai nu se poate face nimic. Va mutati si asteptati sa va lipim la alta mufa de fix unde va mutati."
"Bine", zic, in gandul meu, sa crezi tu ca mai asteapta naiba Pastele Cailor sa veniti voi sa infigeti o mufa in perete.
Plec. Sun la serviciul clienti. Dupa negocieri si invartit in jurul cozii, pai da, pai putem sa va dam un stick pana stiti exact unde va mutati. Acelasi pret, aceleasi conditii. O sa mearga un pic mai prost, ca de, e stick, dar merge bine. Ok, zic, dar nu e limitat. Nuuuu, aceleasi conditii. Spre sfarsitul conversatiei mai intreb odata (eu avand deja alte experiente triste cu stickuri de net in Germania). Nu, aceleasi conditii. Ma mir, zic, na! ca dat norocul peste mine, asta era cheia! Faci intai contract pe fix si apoi te muti, primesti mobil. Belea!
Ma mut, stau pe youtube, ma dau pe saituri de filme, alea. ma lafai. Ba, chiar mergea decent. Ieri dimineata ma apuca brusc chefu' sa incep sa dau jde mailurile oficiale si necesare pe care le tot amanam, ca n-aveam chef.
Ba, si nu merge. Da' morrrt! Mi-a incarcat pagina de google in 3 minute jumate. Pfua! Deci mi-a explodat nebunia capului! Cat injuram eu conexiunea neamtului vad un mesaj pe ecran : vi s-a limitat viteza deoarece ati depasit traficul alocat.
Vai de capu' meu! Am vazut roz bombon in fata ochilor. Daca era vreun telekomist in zona se lasa cu crima.
Intru pe sait, la descrierea conexiunii mele scria "nelimitat" . Va dati seama ce era la gura degetelor mele cand am scris mailul catre Telekom, da?
Bun. Azi vin acasa, niciun raspuns. Sun la serviciul clienti. Bine, intru intai pe pagina Telekom, unde cauti vreo juma de ora cand merge internetul bine sa gasesti un numar, va dati seama in ce stadiu de draci eram cand in sfarsit s-a incarcat pagina cu numarul si am sunat.
Imi intra un robot care, ca sa ma dea mai departe vrea numar de fix. Eu sunand la departamentul de probleme cu mutatul. Adica, stau si ma intreb, oare cati neuroni iti trebuie sa realizezi ca daca un om se muta, ei dezactivand orice conexiune nelipita de un client, ca omul ala cand se muta NU ARE numar de fix?
In fine, butonez, injur, pana la urma nimeresc cumva si fentez robotu'. Imi raspunde o tanti. Ii povestesc tot basmu' cum m-am mutat, cum alea. Ea, ca sa-i dau numarul de client. Incep sa-i zic, nu, 'ce, nu e asta. Sap in tot teancul de hartii de la Telekom, gasesc pana la urma una pe care scria clar, da' clar "numar client". Incep sa zic, 'ce, nu, nu e asta. Eu imi ies din fire, cucoana, scrie aici clar, "numar client", eu altu' n-am. Nu, zice, nu se poate, ca tre' sa inceapa cu 1 sau cu 2.
Imi ies din pepeni. Imi aduc aminte ca data trecuta cand am sunat fatuca aia mi-a cerut data nasterii si s-a luminat. Ii propun si asteia. Zice, nu, nu se poate. Cum femeie nu se poate cand deja s-a mai putut odata? Nu, 'ce, nu se poate. In fine, ii zic, dati-mi va rog un numar de la sediu. Zice, nu, ca va fac eu legatura. Bun. Incepe cantecul relaxant, aveau chiar si sunet de pasarele. Apoi intra o voce de robot de parca era agent de licitatie cu "daca vreti aia sunati la zero  unu" si atat am apucat sa scriu ca deja terminase de zis numarul. Zic, no, stau pe fir, ca tre' sa mai zica odata. Aiurea. S-a intrerupt de tot.
Sun din nou la serviciul clienti. Imi raspunde alta tanti. De data asta, Stan Patitu', ii zic direct sa-mi dea numarul ala cu 0800. Mi-l da. Sun. Imi raspunde un baietel care suna dezghetat. Ii povestesc din nou tot, avand ca soundtrack sunetul bulelor spumei de la gura spargandu-se isteric. Ii zic ca si in Ghana au internet mai bun. Omu', calm, 'ce, o fi, n-am fost in Ghana. Aici e Germania, nu putem compara. Ii zic, da, am vazut, puteti sa ma credeti pe mine ca nu se compara, n-am vazut nicaieri in lume internet mai de cacat ca in Germania. Omu' rade. Zic, no, ii bun, macar nu e ofticos.
Il intreb cum se face ca internetul meu nelimitat e totusi limitat. Si imi explica. Zice pai nu e limitat, inca merge, nu?
M-a incuiat, ce pot sa zic. Ii zic ca am intrebat de 3 ori daca va fi ca ala de fix si mi s-a zis ca da. Zice pai da, ca traficul nu e limitat, doar ca peste 3 giga va limitam viteza pana la sfarsitul lunii. Eu zic, pai bine, si unde scrie asta in contractul meu? Zice pai nu scrie, dar e clauza generala la Telekom ca stickurile au viteza limitata dupa o anumita cantitate de date. Pai si eu de unde trebuia sa visez asta? Pai asa e la toate stickurile.
Bun, am continuat tirul de istericale, in cea mai fluenta germana de care am fost vreodata in stare, chiar in timp ce-l faceam pe bietul om cu ou si cu otet ma minunam cat de bine vorbeste omu' cand e motivat.
Intr-un final dramatic ii zic, ori imi dati o solutie decenta sa am internet, ori reziliez contractul.
Asa ca acum am 10 giga pe luna, bine, platesc inca 10 euro pe luna in plus, ce mai conteaza cat de mare e teapa. Dar acum am primit 10 gigi pentru restul lunii.
Lafaiala, ce mai!

Zboara, puiule, zboara!

Ati observat ca Forrest Gump in varianta romaneasca e reprezentat de un pui? Cam atat despre mandria nationala!
Bine, nu despre asta voiam sa va povestesc. Voiam sa va povestesc despre obiecte zburatoare.
Pai sa vedeti. Joi, exasperata de lentoarea cu care se desfasoara lucrurile in acest spital, ma duc cu o falca in cer si cu una in pamant la secretariat: nu e normal ca dupa o saptamana sa nu am, aia, aia ailalta si sa umblu cu telefonul lipit cu scoci (deoarece daca puneam capacul la baterii nu mai facea contact i-am scos de tot capacul si am lipit bateriile cu scoci). Secretara isi pune mainile in cap si incepe saraca sa dea telefoane, vizibil jenata. In 20 de minute incep sa curga telefoane de pe la diverse departamente ca veniti sa luati aia, aia si ailalata. Aha, deci se poate! Buooon!
Dupa vreo 2 ore apare si nenea de la tehnic, cu un telefon nou in dinti. "Numai dumneavoastra si seful aveti asa!". Aha. Nu m-a impresionat, chiar nu voiam decat un telefon care sa mearga fara sa mi se ancoreze din cauza de scoci de buzunarul halatului. In fine.
Desi locuiesc chiar in spital, reusesc sa intarzii in fiecare dimineata. Legea distantei de la birou (cel care locuieste cel mai aproape intarzie cel mai mult la sedinte).
Vineri de dimineata  ma trezesc eroic cu 20 de minute mai devreme, ca, ce naiba! chiar nu sunt in stare sa ajung la timp? Plec, in drum spre lift, toaleta. Dau un ping la vezica, pachetul de date zice ca e aproape plina. Intru, dau sa scot halatu' sa nu-l murez, si aud un "blop!". Am simtit cum se inchid peretii toaletei peste mine, cum se prabuseste intregul univers, cum atomii sistemului reticulat ascendent plesnesc isterici in neuronii mei chinuiti de gandul instantaneu: TELEFONUL!
Da. M-am intors instantaneu, numai ca sa apuc sa vad ecranul impecabil scufundandu-se si luand apa, ca o sticla cu ravas fara dop. Arunc o gheara salvatoare, pescuiesc obiectul. Apa se scurge cristalin din el, in ceea ce mie mi s-a parut un suvoi demn de vremurile lui Noe. Ma intorc disperata in camera, incerc sa-l desfac, nu mergea din cauza agatatoarei aleia de plastic din spate, trag disperata, injur in cele mai poetice injuraturi pe care mi-a fost dat sa le rostesc, reusesc sa-l dezmembrez. Il scutur, bag foehnul, tot tacamul. Il iau in buzunar asa, bucatele, plec. Bineinteles ca am ajuns cand incepuse deja vizita. Ma scuz jenata, abia abtinandu-ma sa nu rad. Pana la urma ma busheste rasul, si, din cauza privirii descumpanite a sefului ma vad nevoita sa explic toata povestea. Pe ei nu i-a amuzat foarte tare, pot sa zic.
Nu prea au umor nemtii astia.

Dar, revenind la mandria nationala.
Citeam azi un articol despre cum invatamantul romanesc creeaza tampiti. (link aici). Foarte bun, si, desi m-a ingrijorat putin prezenta unor greseli flagrante de ortografie in articolul unui lector universitar, articolul e la obiect si pertinent.
Sunt de acord cu ce scrie domnul de acolo. Foarte de acord. Zice ca scopul invatamantului e sa-ti dea o baza, sa te invete sa gandesti si sa extrapolezi.
Ei bine, si eu gandesc la fel. Dar exista un echilibru foarte fin intre cantitatea prea mare de informatie  si cantitatea prea mica.
De ce zic asta? Pentru ca ce m-a frapat cel mai tare aici, in Nemtia, in spitale, este ca marea majoritate a medicilor functioneaza pe baza de algoritmi. Daca are aia si aia e boala aia si ii dai medicamentul ala si ala (denumiri comerciale, ei rareori stiu ce contin). Daca are aia si aia faci cete si astepti sa-ti dea radiologul mura in gura diagnosticul.Apoi ii dai aia si aia. Daca ceva iese din pattern, s-a terminat, sunt complet dezorientati! Nu stiu sa gandeasca un diagnostic. Nu zic ca-s prosti, ca nu sunt. Nu au fost invatati altfel. Si sa va dau si niste exemple:
Nu sunt vreun geniu medical, din contra. Am facut facultatea acum muuuulti ani, si, cu toate ca "pe vremea mea" se invata un pic altfel, am uitat foarte multe. Experienta nu aveam deloc cand am venit aici. Ce sa mai, nu ma simt vreun medic.
Dar. Ma mandresc ca, atunci cand pun un diagnostic am niste motive pe care le cunosc, asa cum se intampla si cu prescrierea unui medicament. Stiu de ce il dau, din ce clasa e si ce zic ghidurile despre el. (In afara de antibiotice, recunosc ca nu o sa reusesc niciodata sa le stiu).
Pai hai sa va povestesc cateva intamplari.
Ma durea intr-o zi capul. Cer ketoprofen. O svestera se uita la mine si incepe sa rada. "Nu stiu ce e asta dar la noi nu mai exista. La noi s-a inventat Ibuprofenul". O las sa rada si ii explic ca Ketoprofenul e cu vreo 30 de ani mai tanar, si ca la noi in Romania s-a inventat si el. Nu prea i-a convenit.
Apoi vorbeam odata cu un internist la masa despre statine. Zic ceva din studiul Jupiter, foarte recent,  in care rosuvastatina a facut si a dres. Se uita clipind des la mine "vrei sa zici atorvastatina, asta e cea mai noua". Mda. Rosuvastatina e cea mai noua statina (comercializata), dar si ea e lansata in 2004, i-a expirat si patentul. Aici inca se scrie fluvastatina, care are niste studii nu foarte flatante pentru clasa statinelor.
Sa va mai povestesc ca de perindopril abia daca au auzit? Ca inca mai gasesc pacienti (multi) cu captopril (care la noi nici nu cred ca mai exista). Ca Indapamidul e o rara avis? Ca dau torasemid si acetazolamid la greu? Ca nu exista detralex m-am mai plans, nu mai bat inca odata apa-n piua.
Si va mai zic una si va las in pace. Imi vine pacienta cu ulcer de gamba. Aici ulcerul de gamba e Ulcus Cruris, irelevant pentru ei daca e arterial sau venos.
Pacienta avea insuficienta venoasa. Scriu in foaie la diagnostic " Insuficienta venoasa clasa CEAP C6" . Pot sa va zic ca au ras o saptamana svesterele de mine ca nu am scris in foaie "ulcus cruris". Pana la urma una care avea intentii bune s-a apucat sa imi explice ca rana aia era ulcus cruris. Cum poti reactiona la asa ceva? Eu una sunt descumpanita de situatiile astea, mai ales ca nu mi s-a intamplat des, ci foarte des, sa vreau sa fac ceva descris in ghiduri, si sa mi se dea peste mana cu un "e gresit!". Si sa intreb inocenta "de ce?" si sa mi se spuna de catre medicul primar "pentru ca nu se face asa". La inceput am cerut explicatii logice, incercand sa explic ca actiunile mele au o logica clara. Va zic sincer, de ceva vreme am renuntat.
Dar sa incheiem intr-o nota optimista.

Bere, avioane, apa minerala (sau "de ce neamtul nu e neamt")

Sa vedeti ce-am patit azi. De dimineata am chiulit oleaca ca sa imi iau alte numere de inmatriculare. Ca m-am mutat si aici nu e ca la noi, te plimbi cu numere de Maramu in Bucuresti de la adolescenta pana la adanci batraneti, nu. Te-ai mutat? in 2 saptamani tre' sa iti iei numere de inmatriculare cu locul unde te-ai mutat. Asa. Ma fatzai eu vreo juma de ora prin casa ca imi trebuia hartia de la primarie in care povesteam oficial ca sunt locuitor platitor de taxe in alt land.

Bai frate, am cautat in toata casa, si in sacul cu rufe murdare, am coborat la masina, am luat la rand sacosile, cosul de gunoi, nimic.
Renunt, ma duc la primarie, iau alta tzidula. Ma fatai juma de ora in jurul Zulassungsstelle (adica unde inregistrezi masina and shit), pana la urma il gasesc (era prea mare cladirea, am crezut ca-i vreo fabrica, ceva), ma chinui vreo 5 minute si vreo 23,7 manevre sa parchez lateral (eram maestra absoluta la asa ceva, dar dupa 2 ani de necondus am constatat ca nu mai stiu unghiul de abordare a botului in manevra finala), in fine, parchez, intru.
Am crezut ca am nimerit la vreun chef de travestiti, sau vreo nunta de gay. Toate femeile cu animal print, urechi si codite de blana, imbracate in clowni sau mai stiu eu ce lighioane, unii barbati cu peruci, machiati -  sa fim intelesi, era cladirea PRIMARIEI, iar astia erau angajatii primariei.
Fac o fata de, "ooooou....cheeeeiii...", si intreb. Da, ati nimerit bine.
Zic in capu' meu " o fi vreun chef, vreo sarbatoare de-a lor". Buooon. Bine, nu va imaginati ca am rezolvat, nuoooo! Imi mai trebuia nush ce hartie, care era in alta parte decat m-as fi asteptat eu sa fie (si anume in dosarul cu actele masinii). In fine, ma las pagubasa, plec la spital.
Ba frate, intru pe usa, deja vu: animal print, urechiuse, clowni, Nessie, Yeti, Bigfoot, lighioane nenumite. Surorile si doctoritele, nu pacientii.
Intreb. Pai e carnaval. Eu, naiva: de ce? Toata lumea se uita socata ca la un semn, cu o privire tampa: cum adica de ce? Pai de ce faceti carnaval? Nu intelegeam. Si nici ele. Pana la urma am dedus eu din incercarile lor de explicatii ca la ei Carnaval nu inseamna ce inseamna la noi, ci e denumirea proprie a acestei unice zile, si anume lasata Secului de Paste.
In Hessen nu se sarbatoreste, asa ca n-am stiut. Pardon!

Dar de unde titlul. M-am mutat ca finca cica ar trebui sa beneficiez de un ditamai aerodromul, ditamai fabrica de bere si cica si de o statiune balneara unde se imbuteliaza o foarte populara apa minerala naturala.
Dat interviu in Orasul Magic, in spitalul fitos si imens, cu proful spilcuit si elegant. Primit raspuns, da veniti, suntem bucurosi ca ati ales clinica noastra - galgaiala tipica. In fine, dau io demisia la acolo unde eram, dau apartamentul unde stateam in chirie, rezolv totul, si - bomba. Ma suna cu 5 zile inainte sa incep un nene - ca va asteptam in Orasul Fermecat incepand cu data.
Eu casc ochii mari: cum adica? pai eu am dat interviu in orasul Magic.
Da, dar sa vedeti, ca nu e chiar asa. In fine, aflu eu cu stupoare ca, din cauza de concedii medicale si demisii ale unor domni doftori momentan, fratele spitalului unde trebuia sa ajung din alt oras a cam ramas fara medici. Cam de tot. Si s-au gandit ei sa ma trimita acolo, fara sa imi zica absolut nimic. Sa fim intelesi, la interviu nu s-a pus nicio secunda problema de alt spital, nici nu s-a mentionat acest alt spital, toate intrebarile fiind tintite - si raspunse - numai si numai relativ la spitalul unde dadeam interviu.
Phua! Am simit ca-mi crapa coasta de drac in ochiul de vipera.
Dar ce m-am enervat! Mailuri, spume la gura. Pai bine mai frate, dau interviu pentru viza de China si ma trezesc cu viza de Lichtenstein? Si nici macar nu ziceti nimic? Asta ca sa intelegeti ca nemtii nu prea sunt nemti. Adica nu mi-as fi imaginat asa ceva, si n-as fi crezut daca mi-ar fi zis cineva. Dar mi s-a intamplat mie. MIE! Ca la orice absovent de medicina-orgoliul pana la cer. Cum adica sa stau eu aici? In satucul asta? (Nu e chiar deloc satuc, dar zic asa, simbolic). EU? Egoul meu -  sfasiat si distrus, cu cuvantul "teapa" tiparit cu litere stacojii in mijlocul fruntii.
In fine, dupa ce m-am luat de toate departamentele, de la prof. dr. sef, la sef de personal, IT, receptie, secretara, femeie de serviciu, amenintari cu demisia si etc (din pacate cu contractul nu pot sa-i amenint ca de fapt e acelasi spital, deci nu am ce sa le fac), am smuls informatia cheie, si anume ca stau numai pana sa intoarce tanti X din concediu medical.
Acuma, faza misto e ca nu stiu daca mai vreau acolo. Aici - liniste si pace, am timp de pacientii mei, ambulator linistit, intru in sala, opereaza mult mai multe chestii ca acolo unde am fost, plus ca, fiind practic singura care face pregatire pentru trunchiul comun nu am cu cine ma bate pe operatii.

Voi ce ziceti? Sa stau? Mie a cam inceput sa-mi placa sa am timp si sa mananc ceva la pranz...