Am o senzatie tampita ca trece viata pe langa mine. Nu mai fac aproape nimic. N-am mai vazut un film de vreo 3 saptamani, vin de la spital, mananc, pic, ma trezesc - a se citi: ma rostogolesc din pat cu senzatia ca abia am atipit -, plec la spital. De ceva vreme sunt doar eu si inca un coleg, venit odata cu mine, pe toata sectia de chirurgie. Plus sefu', un primar si-un specialist care sunt aproximativ vesnic in operatie. Vin astia rupti, sparti, franti. Efectiv fac ce ma taie capu'. Mai tai din ei, mai pun la loc...Vin tot felul de ciudatenii. Durere in bara, fara Giordano pozitiv, leucocite la ceruri-colica renala. Serom posttraumatic la degetul 3 - lovit la degetul 2. Tromboza pe heparina, cu dureri in fosa inghinala si febra. Ba baieti, da' nu puteati sa va rupeti si voi ceva, sa stim o treaba?
Pana acum cat de cat i-am bunghit. Am avut noroc, ce sa zic.
Dar sa revenim la mutoanele noastre: mai tineti minte caramelele bulgaresti? Da? Motivul numarul 14: am gasit aici caramele identice la gust.
Nu-i asa ca ma invidiati?
vineri, 30 martie 2012
miercuri, 21 martie 2012
Frankfurstein
A trecut si Pastele asta. Stiu, la voi nici nu a trecut postu'. Eu sunt mai precoca, asa ca l-am serbat in uichendu' asta. Pai de ce? Pai ca finca au venit parintii mei in vizita, impreuna cu miel si purcel. Exact, si cu borsul si drobul atasat la pachet. Nu sunt egoista in general, dar cand vine vorba de ciorba si friptura de miel pot deveni o bestie feroce. Asa ca nu am refuzat propunerea maica-mi de a se cara prin aeroporturi cu juma de miel si juma de porc.
Ce sa mai, m-am indopat de parca se terminase specia ovina de pe Terra.
Au venit, am barfit, am mancat, mama a robotit pana la spetire sa sa infrupte odrasla, iar eu am o constitutie oleaca mai robusta de cateva zile incoace.
Oricum, partea misto a fost la plecare.
Va mai povesteam eu despre aeroportul din Frankfurt, insa experienta de acum a fost una speciala. Pai sa vedeti de ce. Plecam noi de la mine din catun de aicia sa ducem parintii, eu, ei doi si un prieten de aicea dotat corespunzator, si anume cu un vehicul pe 4 roti. Mergem in oras, ne plimbam prin magazine, mancam inghetata donata de un binevoitor care a aruncat pe trotuar 20 de euro. Pescuiti instant de taica-miu, care a crezut intial ca nesimtitu' si-a aruncat pachetul de tigari pe caldaram, si l-a lasat sa se piarda in multime.
Apoi ne indreptam cu pas voios de Logan spre Fraport. Asa se cheama aeroportul din Frankfurt. Ajungem la Terminalul 1 si, deoarece ajunsesem cu 3 ore mai devreme am gasit de cuviinta ca e momentul sa dam niste ture de aeroport, ca tot nu nimeream intrarea in parcare. Dupa 4 ture, 5 variante diferite de directie si o multime de presupuneri privind disparitia misterioasa a parcarilor am nimerit un tonomat de-ala de bilete datatoare de loc de parcare care chiar avea boton pe dansul si mai si deschidea bariera catre intrare. Am intrat, am parcat. Mama indeasa cadourile pentru nepoti intr-un geamantan, eu inchid fermoarul, deschizand de fapt compartimentul de rezerva. Amicul meu ridica galant trolerul sa-l care, moment in care bomboane, jocuri de nintendo si caramele incep sa fuga care pe sub ce masina apuca. In fine, le pescuim, le punem inapoi si o las pe mama sa inchida fermoarul, pentru siguranta. De data asta sigilarea etansa este realizata si pornim vesel cu cantec de pionier catre intrarea in terminal, semnalizata discret pe un perete cu o sageata cat ochiul de Tyranozaur spre un perete care evident nu continea nicio iesire. Dar am zis ca nu vad eu bine. Pornim, increzatori in semnalizarea neamtului, care de obicei e exacta ca ceasul elvetian - Precise like a Swatch. Dupa ce umblam ca bezmeticii juma' de parcare (a se citi vreo 15 minute de bantuiala dupa sageti verzi pe pereti) realizez ca ceasul era de fapt croat - Precise like a crotch. Adica ne invarteam ca bezmeticii pe acolo urmarind sageti care duceau oriunde numai la terminal nu. In jurul nostru 5 bulgari, la fel de cheauni ca si noi.
Tata tot zicea saracu' "uite acolo semn verde cu Exit" dar eu nimic, nu, ca sagetile sunt spre invers. Pana la urma s-a dovedit ca avea dreptate, ca acolo era iesirea, dar erau 3 usi cu exit verde, una era pentru incendii si era incuiata, una era iesire de urgenta si scria mare pe ea ca nu duce la terminal (in germana si numai in germana, ma intreb cati s-or fi tepit), iar ultima varianta era un fel de firida meschina si curbata care parea a duce intr-o buda de mecdonalz, nicidecum la lift, dar, surpriza, chiar la lift ducea.
Razbim, ajungem in terminal, facem check-in, duc parintii la poarta, ne pupam, ne despartim in urlete, urale si chiote. La propriu, ca am nimerit fix in ziua cu greva a jdesute de nemti capsati pe Fraport ca face galagie cu avioanele lui. Ba baiete, faceau aia o larma de astupau orice supersonic, va jur. Cand sa plecam, ia-o pe unde nu poti, ca efectiv ne-au impresurat ca pietrele pe turci la Posada. Sau ce erau aia. O luam noi peste ficusi si canapele contra curentului furios, si amicul meu se intoarce sa-mi urle ceva. Moment in care o mama responsabila suparata, cu doua talgere pe post de palme se apuca sa aplaude in urechea lui. Nu exagerez, i-am vazut ochii ca ai lupului din desenele animate cand vede cantareata sexoasa. Ii vibrau efectiv in cap. Cred ca 10 minunte nu a auzit nimic saracu', si balacarea ceva, eu n-am auzit ca eram ocupata cu niste urlete in limba poetilor.
In fine, am ajuns cu bine afara, am gasit si masina si ne-am intors la noi aicia in catun.
Dar sa revenim la mutoanele noastre.
8 cm. Nu filmul, ala era cu mm. Nu. Atata avea cuiul pe care l-am extras din talpa unui pustan alaltaieri. Mergea saracu pe strada si s-a trezit rastignit de caldaram prin ghete. A avut noroc, era fix intre metatarsianul 4 si 5.
Azi am avut un nene care facea parapanta si a ramas atarnat vreo 3 ore la 40 de m intr-un copac. Are 70 de ani si 5 infarcte cu 7 stenturi la activ.
Motivul numarul 13: a avea 70 de ani si 5 infarcte nu reprezinta motivul ingroparii in casa pe motiv ca ti-ai mancat malaiul.
Ce sa mai, m-am indopat de parca se terminase specia ovina de pe Terra.
Au venit, am barfit, am mancat, mama a robotit pana la spetire sa sa infrupte odrasla, iar eu am o constitutie oleaca mai robusta de cateva zile incoace.
Oricum, partea misto a fost la plecare.
Va mai povesteam eu despre aeroportul din Frankfurt, insa experienta de acum a fost una speciala. Pai sa vedeti de ce. Plecam noi de la mine din catun de aicia sa ducem parintii, eu, ei doi si un prieten de aicea dotat corespunzator, si anume cu un vehicul pe 4 roti. Mergem in oras, ne plimbam prin magazine, mancam inghetata donata de un binevoitor care a aruncat pe trotuar 20 de euro. Pescuiti instant de taica-miu, care a crezut intial ca nesimtitu' si-a aruncat pachetul de tigari pe caldaram, si l-a lasat sa se piarda in multime.
Apoi ne indreptam cu pas voios de Logan spre Fraport. Asa se cheama aeroportul din Frankfurt. Ajungem la Terminalul 1 si, deoarece ajunsesem cu 3 ore mai devreme am gasit de cuviinta ca e momentul sa dam niste ture de aeroport, ca tot nu nimeream intrarea in parcare. Dupa 4 ture, 5 variante diferite de directie si o multime de presupuneri privind disparitia misterioasa a parcarilor am nimerit un tonomat de-ala de bilete datatoare de loc de parcare care chiar avea boton pe dansul si mai si deschidea bariera catre intrare. Am intrat, am parcat. Mama indeasa cadourile pentru nepoti intr-un geamantan, eu inchid fermoarul, deschizand de fapt compartimentul de rezerva. Amicul meu ridica galant trolerul sa-l care, moment in care bomboane, jocuri de nintendo si caramele incep sa fuga care pe sub ce masina apuca. In fine, le pescuim, le punem inapoi si o las pe mama sa inchida fermoarul, pentru siguranta. De data asta sigilarea etansa este realizata si pornim vesel cu cantec de pionier catre intrarea in terminal, semnalizata discret pe un perete cu o sageata cat ochiul de Tyranozaur spre un perete care evident nu continea nicio iesire. Dar am zis ca nu vad eu bine. Pornim, increzatori in semnalizarea neamtului, care de obicei e exacta ca ceasul elvetian - Precise like a Swatch. Dupa ce umblam ca bezmeticii juma' de parcare (a se citi vreo 15 minute de bantuiala dupa sageti verzi pe pereti) realizez ca ceasul era de fapt croat - Precise like a crotch. Adica ne invarteam ca bezmeticii pe acolo urmarind sageti care duceau oriunde numai la terminal nu. In jurul nostru 5 bulgari, la fel de cheauni ca si noi.
Tata tot zicea saracu' "uite acolo semn verde cu Exit" dar eu nimic, nu, ca sagetile sunt spre invers. Pana la urma s-a dovedit ca avea dreptate, ca acolo era iesirea, dar erau 3 usi cu exit verde, una era pentru incendii si era incuiata, una era iesire de urgenta si scria mare pe ea ca nu duce la terminal (in germana si numai in germana, ma intreb cati s-or fi tepit), iar ultima varianta era un fel de firida meschina si curbata care parea a duce intr-o buda de mecdonalz, nicidecum la lift, dar, surpriza, chiar la lift ducea.
Razbim, ajungem in terminal, facem check-in, duc parintii la poarta, ne pupam, ne despartim in urlete, urale si chiote. La propriu, ca am nimerit fix in ziua cu greva a jdesute de nemti capsati pe Fraport ca face galagie cu avioanele lui. Ba baiete, faceau aia o larma de astupau orice supersonic, va jur. Cand sa plecam, ia-o pe unde nu poti, ca efectiv ne-au impresurat ca pietrele pe turci la Posada. Sau ce erau aia. O luam noi peste ficusi si canapele contra curentului furios, si amicul meu se intoarce sa-mi urle ceva. Moment in care o mama responsabila suparata, cu doua talgere pe post de palme se apuca sa aplaude in urechea lui. Nu exagerez, i-am vazut ochii ca ai lupului din desenele animate cand vede cantareata sexoasa. Ii vibrau efectiv in cap. Cred ca 10 minunte nu a auzit nimic saracu', si balacarea ceva, eu n-am auzit ca eram ocupata cu niste urlete in limba poetilor.
In fine, am ajuns cu bine afara, am gasit si masina si ne-am intors la noi aicia in catun.
Dar sa revenim la mutoanele noastre.
8 cm. Nu filmul, ala era cu mm. Nu. Atata avea cuiul pe care l-am extras din talpa unui pustan alaltaieri. Mergea saracu pe strada si s-a trezit rastignit de caldaram prin ghete. A avut noroc, era fix intre metatarsianul 4 si 5.
Azi am avut un nene care facea parapanta si a ramas atarnat vreo 3 ore la 40 de m intr-un copac. Are 70 de ani si 5 infarcte cu 7 stenturi la activ.
Motivul numarul 13: a avea 70 de ani si 5 infarcte nu reprezinta motivul ingroparii in casa pe motiv ca ti-ai mancat malaiul.
miercuri, 7 martie 2012
Cat-astrofa
In afara de accidentele banale si absolut comune de genul prins degete la usa, cazut cu scara, etc, vin unii pacienti cu cate o poveste de mi se ridica tensiunea in neuronul capului. In sensul ca imi vine sa rad, dar nu pot, pentru ca aia sunt faramati pe cate undeva, iar mie mi se umfla septul internazal de ras acolo cand ii aud ce povestesc. Pai cum sa nu busesti in ras cand iti vine o tanti respectabila cu inca o pereche de pleoape in frunte si care-ti povesteste senina ca a adormit pe buda si a cazut palanca in fata? Sau betivul care a cazut calcand pe sticla pe care tocmai o golise? Pai cum sa nu razi?
Dar de unde titlul: am avut zilele trecute un caz care m-a pus la pamant. De ras. O pustoaica de vo 15 ani, un IMC sarit bine de 30, care duhnea a feline, plina de par de pisica si in albul ochilor. Prima data n-am remarcat decat ca duhnea a ceva cunoscut (miros de pisica), dar abia cand am intrebat-o ce-a patit am inteles de unde vin celebrele "cat lady" (a nu se confunda cu CatWoman): dandu-se jos de pe canapea, a calcat pe pisica, moment in care s-a panicat ca-i rupe schinarea, si a incercat sa sara in sus, moment in care pisica a zvacnit in sus, moment in care ea si-a dat seama ca va face un voleu cu patrupedul si s-a rasucit pe genunchiul inocent, prins in valtoarea evenimentelor. Inutil sa spun ca si-a explodat genunchiul, nu?
Dar sa revenim la mutoanele noastre: motivul numarul 10: responsabilizarea. Ma frate, te pun astia sa faci ce ai de facut din prima zi. Faci de toate. Nu te intreaba nimeni daca stii, daca ai chef. Pune mana si fa, ca inveti tu. Nu stii? Intrebi. Ti se va spune, tu numai fa!
Esti medic? Na-ti pacienti, trateaza-i!
Dar de unde titlul: am avut zilele trecute un caz care m-a pus la pamant. De ras. O pustoaica de vo 15 ani, un IMC sarit bine de 30, care duhnea a feline, plina de par de pisica si in albul ochilor. Prima data n-am remarcat decat ca duhnea a ceva cunoscut (miros de pisica), dar abia cand am intrebat-o ce-a patit am inteles de unde vin celebrele "cat lady" (a nu se confunda cu CatWoman): dandu-se jos de pe canapea, a calcat pe pisica, moment in care s-a panicat ca-i rupe schinarea, si a incercat sa sara in sus, moment in care pisica a zvacnit in sus, moment in care ea si-a dat seama ca va face un voleu cu patrupedul si s-a rasucit pe genunchiul inocent, prins in valtoarea evenimentelor. Inutil sa spun ca si-a explodat genunchiul, nu?
Dar sa revenim la mutoanele noastre: motivul numarul 10: responsabilizarea. Ma frate, te pun astia sa faci ce ai de facut din prima zi. Faci de toate. Nu te intreaba nimeni daca stii, daca ai chef. Pune mana si fa, ca inveti tu. Nu stii? Intrebi. Ti se va spune, tu numai fa!
Esti medic? Na-ti pacienti, trateaza-i!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)