Asa cum zice si titlul, epopeea internet continua. Nu intru in detalii ca nu am timp, acusha pica!
Pai, da, nu am mai scris ca nu am internet. Decat asa, un pic. Din cand in cand.
In ultima vreme am avut parte de diagnostice bizare (leishmanioza, glosita Hunter, ruptura de retinacul la picior, ca sa mentionez cateva mai bizare) si pacienti de-aia de-ti vine sa arunci juramantul lui Hipocrate la gunoi si sa-i strangulezi cu mainile goale.
Pai sa va povestesc.
Aici in Nemtia sunt doua feluti de asigurare: normala, obligatorie, si privata.
Toata lumea are asigurare. Restul, specialii, au asigurare privata.
Cum recunosti un pacient privat.
Pai, in primul rand, dupa cardul de asigurare. Inainte cu mult insa, te izbeste atitudinea. "Astept de 40 de minute!, ati bagat trei pacienti inainte mea!" (are o zgarietura la deget, sta de un sfert de ora, si tu ai bagat un amarat faramat in jumate inainte).
Apoi, cand ii consulti intai si intai se asigura in diverse moduri ca stii ca e privat (privire, atitudine sfidatoare, spus direct ca ar prefera sa il vada seful nu vreun parlit de rezident).
Apoi: stie exact ce are, e grav, o sa moara si tu esti un prost incapabil ca nu il crezi ca umflatura de la picior e un caca/maca, si nu ruptura de ligamente cum pretinde. Daca nu ii faci radiografie ACUM - ca sa diagnostichezi ruptura de ligamente - risti sa se planga la conducere (la inceput ma luptam cu ei si le explicam ca daca ii iradiez nici nu ii vindec si nici nu le vad ligamentele -invizibile in radiografie, dealtfel. Acum nu ma mai lupt: vrei cancer? neah! du-te si iradiaza-te!).
Apoi, daca te loveste norocul sa trebuiasca sa ii internezi, tin'te fitze! Pe ei nu ii viziteaza medicul niciodata (seful se duce, saracul, zilnic de 2 ori), dar nu! nu ii baga nimeni in seama. Asistentele nu se ocupa suficient de ei, iar cretinul de rezident nu are dreptul sa ii abordeze in conversatie, chiar daca e sambata si e singurul chirug din spital.
Daca ai ghinionul sa nu ai pat in camera single sau 2 paturi, si accepta totusi salon normal ca nu au incotro se intampla doua lucruri: ori incep sa planga ca cat au suferit ca vecina de salon s-a vaitat de dureri toata noaptea, ori fac scandal ca ce conditii inumane sunt astea, nu mai calca in veci in jegul asta de spital.
Ce e cel mai paradoxal e ca cei mai imposibili pacienti privati nu sunt aia care au foarte multi bani. Nu. Aia sunt singurii pacinenti privati cu bun simt si care se poarta frumos cu toata lumea.
Dar de ce va scriu.
Uichendul trecut am avut un incident in care chiar mi-am pierdut cumpatul. Eu.
Pacienta privata, MRSA pozitiva. Fi-sa face circ pe sectie ca asistenta (care era singura pe toata sectia si avea un pacient cu varsaturi in momentul ala) nu vine sa o mu-te pe ma-sa din pozitie laterala in intins pe spate ca are ea chef in momentul ala. (Circul se desfasoara cu ea nepurtand masca, manusi sau halat (camera izolata, MRSA, da?). Asistenta ii zice o data, de doua ori, de trei ori ca nu are voie sa se plimbe asa prin spital, la care "doamna" ii raspunde ca ea face ce vrea. Saraca asistenta ma cheama pe mine. Intru in camera, aia cu un bot pana in podea. Eu buna ziua, alea, am inteles ca vreti sa vorbiti cu un medic, etc. Ea: nu vreau sa vorbesc cu un medic. Si oricum, eu nu am ce discuta decat cu seful. Eu, bine, cum vreti, dar am vesti bune, seful a zis ca puteti sa o luati maine acasa. La care ea explodeaza, cum indraznesc sa spun asa ceva, ca ea a vorbit cu seful si ma-sa sta acolo cat vrea ea si ea vrea sa o mai tina o saptamana. Eu cred ca eram desfigurata de nervi, dar ma abtin si ii zic doar ca atata timp cat din punct de vedere medical nu avem niciun motiv sa o tinem in spital, merge acasa cand e externarea programata, si asta inseamna maine, deci maine merge acasa. Phua! deci atata i-a trebuit. Bai, baiete! Am crezut ca ma ia la bataie. O intrerup in tirul de nesimtenii si ii zic ca din acest moment eu nu mai am ce discuta cu ea si ca din punctul meu de vedere in acest moment discuta numai cu seful.
Luni vine seful la mine cu un mail de la "doamna". In care citesc cele mai abjecte minciuni posibile. In tot mailul singurul substantiv scris cu litere mici e numele meu. I-l inapoiez sefului cu o privire indiferenta si ii zic ca daca vrea pot sa ii povestesc exact cum s-a desfasurat discutia si ca din punctul meu de vedere am fost mai politicioasa cu ea decat era cazul. Rade, zice ca nu e cazul.
Nu pot sa va zic ce mi-a zis seful. Ca poate citeste cineva pe aici care stie despre ce e vorba. Va zic doar ca ce mi-a zis m-a convins ca am cel mai misto sef posibil.
Dar nu cred ca o sa fiu vreodata sef in Germania. Numai si numai pentru ca daca o sa am doi privati de-astia sigur ma da spitalul afara. 100%.
