Sa cante corul!

Am facut-o si pe-asta! Fusai la Red Hot Chili Peppers la concert.

Da, aciulea, peste gard pe langa Koln (tre' sa instalez naibi diacriticele!). Adicatalea mai exact pe stadionul Schalke 04, Veltins Arena. Bine, de fapt a fost un festival cu mai multe trupe, printre care si Placebo, dar habar nu am cine a mai cantat ca nu m-a interesat si oricum nu i-am mai prins.
Bai fratilor, daca nu v-ati luat bilete, luati-va!
Nu stiu cum o sa fie la Bucuresti, dar avand in vedere ca la Under the Bridge a cantat tot stadionul (care are capacitate de 60.000 de scaune, si era plin si pe gazon), iar romanii nu pot fi mai constipati decat nemtii, banuiesc ca o sa fie absolut bestial. E o senzatie!

(Vezi linkul:  Cor de 60.000 de oameni)

Alte chestii interesante:

1.creca jumate de stadion era incaltata in conversi

2. Am reusit sa pozez doua nemtoaice tipice (cea din dreapta era la vreun metru opzeci)















3. Cand am plecat nu ne-am putut urca in primul tren inapoi. Al doilea arata asa: (ne-am aburcat intransul). Cea mai misto faza a fost ca, atunci cand a oprit in statie era aproape gol, iar toaleta care poate fi vazuta partial in poza din stanga jos era ocupata de un biet crestin care in mod evident nu stia de concert. Cand a deschis usa aproape ca s-a pravalit vagonul peste el, si la propriu si la figurat. Nu vreti sa stiti ce fata a facut! Monumental.

 4. La bis Flea a intrat pe stadion mergand in maini. N-am apucat sa fac poza.

Nume de cod: Internet - Final apoteotic (Sequel X-rated)

Mda. Asa cum va povesteam, achizitia unei conexiuni la internet in Germania e o afacere mancatoare de timp, bani si neuroni. Mai ales neuroni.

Ieri fusai de garda, azi fusai libera. Bai fratilor, fac o paranteza, s-a intors lumea cu susul in jos! Aseara la 10 am avut ultimul pacient, am dormit toata noaptea. Bine, nu prea am dormit de fapt, ca mi s-a parut asa de ciudat incat toata noaptea am verificat telefoanele daca mai au baterie, de ce nu suna. Panicata, ce sa mai.

Revenind. Vin acasa, ma pun cu posteriorul in canapea si astept sa vina nenea de la internet. La 11 tzaraie ceva. Am crezut ca e soneria, ma reped la usa. Nu era nimerica. Era interfonu', apas butonul magic, dupa 20 de secunde apare un nene pe scari, cu ditamai trusa de scule, manusi, cablaraie infasurata pe dupa el, ce sa mai, scara de aluminiu si casca galbena lipseau.
Intra, eu fericita nevoie mare, nenea scoate din buzunar o cutiuta de plastic cu doua cabluri, o infige intr-o doza in perete si zice: "gata!". Eu fac ochii mari. Cum adica gata?
Pai, zice, infigeti modemul in mufa din mijloc si aveti internet. Eu am venit numai sa vad care dintre cele 3 mufe merge.
Bai oameni buni, am crezut ca ma apuca turbarea. Pai bine, mai fratilor, nu era mai simplu sa-mi ziceti sa incerc toate 3 mufele si sa vad care merge, daca tot nu faceti nimic altceva?

Nu, va zic, am crezut ca il strang de gat. Eram ca dulau-n cusca, topaiam pe langa el mai sa-i dau cu tocatoru' de vinete in crestet. Bai, turbasem la creierii capului. Oameni buni, asa ceva nu e posibil. Roman de Kafka, ce sa mai!

Ma calmez, zic, na, bine, deci am internet. "Da", 'ce el, si ridica trusa de scule si pleaca. Nu inainte de a ma pupa pe amandoi obrajii si a ma imbratisa prieteneste. M-a si batut pe umar. Cum ziceam, Kafka.

No, de-acu' zic, nu poate fi foarte greu. Bag modemu'n priza, astept cuminte cat clipoceste acolo cu bite vartan (adica, stai catinel ca sunt modem nemtesc, imi trebuie juma' de zi sa ma dezmeticesc), imi fac o cafecita, o si beau, dispare clipoceala.

Setez leptoapa pe oaiales, gaseste modemu', dau connect, si, surpriza! imi cere parola. Ce parola manka-v-ash sufletele? Cat rodeam eu la unghii, cu sclipirea de nebunie in coltul ochiului stang, nestiind ce sa fac mai departe, imi aduc aminte ca acu vreo 2 saptamani am pescuit un plic mare de la Telekom din cutia postala. Zic, da! acolo e salvarea!
Scormonesc disperata in maldarul de plicuri nedesfacute sau necitite din cutia dedicata. Jumate sunt formulare ce trebuie completate si trimise inapoi, am renuntat de mult sa ma mai zbat sa le trimit, nu fac decat sa invit alte 3,14 plicuri cu formulare per plic trimis sa vina la mine spre completare. Gasesc victorioasa plicul roz bonbon de la Telekom, il deschid, inauntru - Raiul!. Un CD de instalare ceva (veti vedea ca pana la sfarsit nu aflu ce instaleaza, ca mi-a blocat leptopu'), si - miracolul din catunul verde -un plic sigilat cu camuflaj de-ala ca la PIN-urile bancare. Zic, cu o voce tremuranda in spatele capului meu - asta e. Am simtit laserul nefocalizat al porumbelului sfant deasupra capului, am auzit muzica raiurilor.
Il desfac febrila, inauntru un cod si o parola, Yeeeei!
Bag parola...nu merge. Are vreo 14 cifre, ma reapuc sa tastez, zic, poate am gresit. Nu merge. Bag celalalt cod. 7 cifre. Nu merge. Mai bag odata. Nu merge. Ma uit din nou in plic. Buchisesc, citesc, ma uit pe poze, zice acolo ca tre sa bag parola modemului. Ma uit pe modem, intr-adevar, o parola. Bag parola .17 cifre. Nu merge. Zic, ba sunt idioata sau ceva, ma mai uit odata pe plic. Gasesc CD-ul, il bag, zic, poate tre sa instalez ceva. Porneste rasnitza, deschide autorunu', incepe o poveste pentru retarzi cum sa apesi pe butonul de start al leptopului, de parca daca era oprit puteam sa citesc ce e pe CD. Imi pierd rabdarea, sar peste introducere, si se gandeste el sa scaneze daca leptopu meu stie oaiales. Ba frate, si scaneaza....si scaneaza....si scaneaza. Dupa a treia eugenie imi sare mustaru', mai bag o injuratura din seria x-rated si dau cancel. Dar nu! CD-ul roz bonbon imi hecuise sistemul sau ceva, pentru ca nu a mers nici macar ctrl+alt+del. Ma sui cu inelarul de ortoped pe butonul de oprire, tin pana intra ecranul in doliu. Restartez.
Cat rashnizeaza el acolo, mai citesc odata pe plic. Ma mai uit odata pe modem. Deasupra "Geratpasswort" - adica parola sculei in cauza, mai e un numar de 113 cifre, WLAN-Schlussel, adica cheia oaialesului. Ei bine, cand mi-a aparut oaialesu' la leptop, mi-a zis in engleza, password, si eu, natural si normal, am bagat Geratpasswort. Zic, hai ma sa bag si carnatu' astalalt de cifre, ce mai am de pierdut. Ba si merge, manka-v-as ochii! Porneste reteaua, dau rabdi gugal si....taram-tanaaam!

Imi cere user si parola.

Credeti ca am vazut negru in fata ochilor? Ei bine, nu! Aveam deja un plic cu user si parola care nu se potrivise niciunde in poveste pana acum, deci aici trebuia sa fie randul lui.

Si, miracolul pamantului!

A mers, bai frate!

La tara

Apas pe butonul de start al ceasului care-mi masoara pasii. La propriu. Chitaie, dau drumul la muzica. Frate, n-am mai auzit piesa asta de 100 de ani. 9 PM – Till I come. Wahnsinn! (adica: Belea!). Ma setez pe modul alergare si imi las picioarele sa faca ce stiu ele acolo. Drumul e 100% succesiune de dealuri si vai, si cam un 10% e pietris. Sau pamant. Trec de portiunea de pietris in panta, vine portiune de pietriso-bolovanis in vale, apoi portiunea de pamant batatorit in oarecumva linie dreapta. Apoi asfalt in panta abrupta, de vreo 30 de grade. Apoi inca un pic de asfalt. Cam aici incepe sa ma doara gamba stanga de obicei. Din cauza durerilor de genunchi alerg un pic sui pe stanga. O asteeeept….a-ha! E acolo. Au. 

Bun, alerg mai departe, stiu ca peste inca 10 minute, dupa valea lunga cu pietris si asfalt trece. In dreapta e un lan de porumb foarte frumos, miroase a porumb de fiert si a iarba proaspat taiata. Trec pe langa cimitir, apoi biserica. Incep sa simt transpiratia pe tample, azi e un pic mai cald ca de obicei, sunt 28 de grade la 9 seara. Urmeaza partea de care mi-e cel mai frica, o panta luuunga cat o zi de post, de alerg cu genunchii-n barbie. De obicei ma opresc un pic pana-n varf. Azi o mers uns. Si apoi valea lunga, unde ii dau blana de cand nu mai imi pierd genunchiul drept pe drum la alergat in vale. Din cauza lipsei de ligament incrucisat anterior si o bucatica substantiala de menisc intern mai pleca uneori la explorat alte orizonturi. De la o vreme insa sta cuminte acolo in locul lui. Trec pe langa o turma de oi albe cu capul negru. Le stiu de ceva vreme, le arunc din cand in cand mere din marul langa care au gardul. Mie nu-mi plac, sunt acre. Apoi vacutele din dreapta, una dintre ele are puiut.

Ultima rampa cu pietris, inca un delusor, inca o vale…opresc ceasul.

Ma uit si nu imi vine sa cred: 9,8 km in 1:03:47

Wahnsinn!

Protectie maxima

Nush daca v-am zis da-n septembrie dau o fuga pana-n Peru. Singura, si, dupa noul prost obicei dezvoltat in ultimii ani, cu motocicleta. Nu, nu pana acolo, de acolo-ncolo, adica.
Buuuuuon! Ma apuc, caut, rezerv avioane, trotinete, autobuze, cazari, etc, urmand ca sormea, care  a fost in vizita in uichend acusha, sa-mi aduca casca moto si  manusile. In fine, ramane cum am stabilit. Pleaca sormea in dimineata plecarii cu cheile de la casa mea din Bucuresti, sa-mi aduca obiectul protector, ca de, castile sunt scumpe. Ajunge, urca, baga cheia-n yala...incearca adica, nu intra. Da-i, impinge, trage, baga si alta cheie, ridica de usa, impinge cu umaru'...stiti voi, toate strategiile de invazie a yalei cand nu vrea sa se deschida. Dupa cateva randuri de transpiratii apare o vecina cu care eram eu prietena buna, ca-mi platea toate daravelele. "da' s-a-ntors Icsuleasca din concediu?" Sormea se blocheaza un pic, dar cum e fata cu prezenta de spirit zice calma "nu stiu, ca noi nu la ea am venit". Dar pe cine cautati? Pai pe cutaritza. A, pai donsoara doctor nu sta aici, sta cu un etaj mai sus.
No, bun, se aburca tot familionul cu un etaj mai sus, deschid usa, si casca ia-o de unde nu-i. Apuca-te, intoarce casa cu susul in jos. Intre timp apare in usa de vizavi si vecinu'. In chiloti. Si ca sa va faceti o imagine completa a personajului: acu' vreun an de zile i-a murit o domnisoara zglobie in casa. Pai da. Pai ca finca el a invitat-o la o cola, si ea s-a decis ca vrea coca (cola). La el in baie. Unde a gresit un pic doza . Din cate am inteles nenea n-a apucat sa se bucure de cafea impreuna cu donsoara, daca intelegeti ce vreau sa zic.
 Asa, si iese mosulica in chilot si intreaba: Da' pe cine cautati? Voi cine sunteti? Mai sta baiatul ala aici?
Baiatul ala fiind varmiu, care si el e trotinetist in timpul liber. Casca pe care o ochise sormea cand a trecut pe la mine era, biensur, a lui. Dupa cautari devastatoare de domiciliu, decide sormea ca e cazul sa elucideze misterul. Il suna pe varmio, care, evident, la ora aceea a diminetii dormea dus. In fine, raspunde, si sormea afla ca acea casca disparuta in vant era a lui. Suna la mama, de unde luasera cheile de la casa mea ca sa descuie usa sa ia casca. Raspunde mama: a, pai casca e aici.

De prisos sa povestesc mai departe. Dupa vreo ceva timp ajunge la mine informatia. Vorbesc cu mama si ii zic sa nu-mi mai trimita casca ca imi iau mai bine alta, si asa imi trebuie una si in tara. A doua zi intamplarea face sa imi iasa in cale un magazin Honda, unde bineinteles intru si-mi achizitionez cea mai bengoasa casca din magazin. Intre timp comandasem deja costumul si manusile pe amazon, si venisera chiar.

A doua zi vin de la spital cu nervii prastie, mi se intampla faza cu internetu', si ma suna si mama, mandra: vezi ca ti-am trimis casca prin posta.

Mai oameni buni, am vazut negru in fata ochilor. Ce sa mai, mi-a sarit mustaru'. Pai bine mai omule, nu ti-am zis eu sa n-o trimiti? Mi-am luat alta.

De prisos sa povestesc mai departe. Azi am ridicat casca de la posta. Reimpachetata de catre DHL, pentru ca se desfacuse pachetul. Cand o ridic, incep sa faca niste zgomote a cioburi, asa. Zic, hait! stai ca mi s-a spart viziera.
Ajung acasa in emotii, desfac cutia...si-mi fac toata baia numa' rumegus de biscuiti. Da' toata baia, trai-v-ar! Mai fratii mei, a expoldat o fabrica de biscuiti acolo. Noroc ca am avut inspiratia sa desfac pachetul in baie, ca m-am gandit ca fac mizerie. Bine m-am gandit!
Mama, fata buna, nu neg, ce s-a gandit ea, ca daca tot costa de rupe sa trimiti pachet in Germania, sa puna si niste greutate complet inutila in pachet, ca deh!. Asa ca mi-a pus niste pachete de biscuiti insipizi incolori inodori si extrem de casanti. Ma gandesc ca confuzia a plecat de la faptul ca i-am zis cand am fost acasa ca, daca mai are ocazia, sa-mi trimita niste napolitane. Mor dupa napolitane.
Dar...NO SOUP FOR YOU! Aldat'.

Mai dragilor, nu vreti sa stiti cum aratau casca si manusile cand le-am scos din cutie. Casca are inclusiv in izolatia de cauciuc din baza o zapada fina de biscuiti. Ma gandesc ca nu-i rau, daca ma ratacesc pe undeva si fac foamea scot captuseala si incep sa ciugulesc. Si daca in toate pozele din Peru o sa am papagali si pasari in cap, sa stiti de ce. Dar acum am doua casti, doua paerechi de manusi si amortizare suplimentara pe baza de biscuiti.

Protectie maxima, monser!

Ta - daaaa!

M-am intors. Nu am lipsit de bunavoie, pur si simplu nu am avut internet. M-am mutat si noua  locuinta nu dispunea de acest mare lux. Aici internetul e un fel taram miraculos pentru care trebuie sa te lupti, trebuie sa speri,... sa cauti.
In fine, dupa cautari, amenintari, negocieri, am reusit sa gasesc un internet cam jumate de bun ca un cel mai prost internet de la romtelecom care costa doar 30 de euro pe luna. Afacere, makatzash! L-am ales de fapt pentru ca era singurul pentru care nu trebuia sa imi angazez propriii chinezi care sa-mi faca modemul in mai putin de o luna. Adica au zis ca vin in 10 zile. Face nenea programare in computer la el acolo, si eu am crezut ca gata, m-am scos. Peste 10 zile am interenet. Ura!

A zecea zi, sambata trecuta fiind asta, am stat de la 8 dimineata pana la 6 seara lipita de interfon. Nici la closet nu m-am dus, de frica sa nu sune aia la interfon si sa se care pana ma ridic eu (asa fac, suna o data si pleaca, scriu acolo ca nu erai acasa si se cara).

Numai ca n-a venit nimeni. Joi m-am dus la ei cu o falca-n cer si cu una-n pamant. Joi pentru ca saptamana asta am fost absolut singura pe sectie si am plecat numai pe la 8 seara. In fine, asta e alta poveste. Dar ziceam, m-am dus pusa pe scandal. Intru in magazin si-l intreb senina pe nenea de la tejghea :
"ce desen e azi pe saitul de pornire Google?" Ala se uita la mine cu o fata socata si zice
-nu stiu.
-Bine, zic, nici eu, ca nu am internet.
-A, pai de ce?
-Pai ca finca trebuia sa vina cineva sambata si n-a venit.
-A, pai ati primit plic de la noi?
-Aaaaaaanu?
-A, pai daca n-ati primit plic cu confirmarea programarii nu vine nimerica.
Va dati seama ca mi-am iesit din fire, nu?
Cred ca aveam asa o privire de om nebun, ca ala s-a speriat asa un pic si pana la urma mi-a dat un stick de-ala de merge cam ca dialapul de acu' 25 de ani si mi-a zis ca mi-l da gratis pana vin baetii de la cablu.

De pe conexiunea aia va scriu...Oare va ajunge vreodata internetul adevarat si in Germania?

Note de 10

Acu' vreo 3 luni mi-am luat Samsung Galaxy Note. Nu stiu pe ce criterii l-am ales, pur si simplu voiam un telefon cu ecran mare.
Telefonul e foarte fain, face o gramada de chestii destepte; face niste poze si niste filmari bunicele, chiar excelente avand in vedere ca e un telefon; m-a orientat cu gipiesul cand ma ratacisem, citesc pe el fara sa trebuiasca sa dau cu stergatoarele pe cornee dupa, nu trebuie sa-mi bag degetul in ascutitoare ca sa pot scrie semeseuri, ce sa mai, telefonul isi merita notele primite de la utilizatori.
Bine, problema la Samsung e Kies. Eu una nu am reusit, dupa 4 zile pierdute cu incercari, tutoriale pe youtube si mailuri pe toate tonurile posibile la serviciul clienti, sa imi conectez noua achizitie la Kies. Situatie valabila pana in ziua de azi.

Fac o paranteza: O sa va povestesc ce-am patit cu serviciul clienti de la Samsung. Patanie foarte relevanta pentru felul in care reactioneaza nemtii in diverse situatii.

Ziceam eu ca m-am apucat sa instalez Kies. Asta e echivalentul lui iTunes, dar pentru Samsung. Ei bine, daca va imaginati ca se intampla ca la iTunes (bagi telefonul si apare automat un carnat de aplicatii si chestii), va inselati. Trebuie intai sa setezi niste multe chestii in telefon, sa instalezi un fel de driver, sa dezactivezi apoi alte setari, sa restartezi telefonul, sa instalezi Kies, sa-l dezinstalezi, sa intri pe site, sa cauti varianta pentru telefonul tau, sa o instalezi, si sa mai faci alti pasi complicati care ma eludeaza (ca daca nu ma eludau acum aveam Kies functional).

Dupa ce m-am luptat eu ca Don Quixote cu tutoriale si saitul oficial, dau mail la serviciul clienti. In engleza, ca era siteul in engleza. Ala care-mi raspunde nu ma intreaba decat de unde sunt. Probabil vazuse pe undeva ca nu-s din GBR. Ii zic, imi raspunde sec sa iau legatura cu colegii din De. Intru io pe sait, dau mail. Am uitat sa va zic, nu exista mail, e un formular complicat, cu nume, adresa, greutatea pisicii, numele strabunicii din partea varului de-al doilea, bifat modelul telefonului (din o suta de jilioane de modele), etc. In orice caz, dura vreo 10 minute sa ajung sa scriu in formular.
Primesc raspuns dupa vreo 2 zile, in germana, sa mai zic odata ce s-a intamplat ca nu-i apare ticketul de la coleg. Scriu cu rabdare inca odata, in engleza (chiar nu aveam chef sa ma apuc sa caut echivalentul in germana al tuturor termenilor), si-i spun ca nu vorbesc germana. Imi raspunde altul, dupa alte 2 zile, in cea mai aproximativa engleza posibila, cu greu am inteles ce vrea sa zica, ca sa-i mai zic odata ce problema am ca a primit cererea de la colega dar nu stie care-i problema.
Ma apuc cu rabdare si mai scriu odata. Peste 2 zile primesc raspuns de la alta, in GERMANA, ca ar trebui sa incerc aia si aia. Ii raspund (de fiecare data a trebuit sa utilizez formularul cu numele hamsterului si greutatea lui Bucifal, despre care povesteam, pentru ca primeam mail numai de la un noreply de-ala). Ii explic in ENGLEZA si in GERMANA ca am incercat tot ce mi-a scris acolo, si ca o rog frumos sa imi raspunda in engleza. Primesc raspuns dupa 2 zile, in GERMANA, cum ca mi-ar fi atasat un fisier cu toti pasii pe care ar trebui sa-i urmez. Nu era niciun fisier atasat. Ii raspund (din nou tot circul cu formularul de pe sait) si-i scriu in engleza si in germana ca nu e niciun fisier atasat si ca o rog (din nou) sa imi trimita mailurile in engleza.
Primesc peste alte 2 zile un mail sec (gol) cu un atasament kilometric. Ce credeti ca era in atasament? Manualul de utilizare al Samsung Glaxy Note, exact asa cum e pe site, linkat cu un icon cat capul de velociraptor. Varianta in GERMANA. Exact. Mie mi s-a parut o faza de roman de Kafka. I-am raspuns in cea mai ironica germana de care sunt in stare, si cred ca va inchipuiti ce-a fost la gura mea. Oricum, asta a pus capac rabdarii mele. Trimit plangere la Samsung. Le pun toata povestea (cu printscrinuri, ca ma invatasem minte si printam ecranul inainte sa dau send la kktul de formular). Primesc instant raspuns, in engleza, ca de fapt trebuia sa ma contacteze cei de la Kies, ca deja au vorbit ei acum cu ei si ma vor contacta a doua zi. M-au contactat, eu eram de garda. Etc. In fine, ati prins ideea....

Revin la Samsung Galaxy Note. Eram eu cu doi preteni buni la o bere, si scot telefonul nush ce sa fac. Ba mankavash, parca vazuse olmecu' un strutz. Muooaaamaaa! Ce-i caramida aia? E pe lampi? Prinde si bulgarii? Pe unde ies aburii?

Eu zic ca invidia scoate ce-i mai rau din oameni.
Zau!

19 lucruri

Parca nici n-am plecat vreodata. Am iesit din aeroport de la Otopeni pe 16 iunie ora zece seara, si mirosul de asfalt incins mi s-a parut un fel de miros de placinta cu branza si stafide: acasa!

Dar!

Am constatat ca senzatia mea ca nu am plecat niciodata e complet falsa. Desi n-am mai fost de doar 6 luni in tara, am descoperit cu surprindere ca trebuie sa reinvat unele lucruri. Si ca ma surprind altele care inainte nu m-au izbit niciodata in parbrizul constiintei.
Asadar, o sa fac o scurta lista. Mai precis doua liste.
Lista A) Lucruri pe care a trebuit sa le reinvat:
1. Sa conduc. Dupa aproape un an in care am redescoperit mersul pe jos, am reaflat ca scaunul soferului nu e in centrul vehiculului, atunci cand suportul pentru maini e un volan. Chestie care devine al dracului de enervanta cand tre' sa dai cu spatele.
2. Cum sa te pozitionezi fata de o turma de maidanezi furiosi pentru a nu fi hartanit in fata propriei locuinte. Pe-asta nu o stiam foarte bine inainte. Anul trecut inainte sa plec am fost compostata de ambele gladiole in aceeasi sedinta, de acelasi set de capsatoare, chiar in fata blocului. Acum mi-a iesit, am scapat doar cu coloana sonora.
3. Cum sa faci pipi din picioare. Uitasem ca in Romania toate scaunele de toaleta de la femei sunt decorate cu niste chestii care te imbie sa te faci investigator CSI, adica cu stampila talpilor utilizatoarei anterioare. Pe mine ma fac mereu sa ma intreb:"oare cate chile avea?", "erau adidasi sau tenesi?" etc. Nu am reusit niciodata sa inteleg de ce se suie femeile din Romania cu picioarele pe toaleta.
In primul rand ca e o pozitie al dracului de incomoda.
In al doilea rand nu vezi nimic, tre' sa te ghidezi dupa sonar: tzrrrrrrrrrrrrr...shhhhhhhhhhhhhhhhhh a-ha! Am dat de apa! tzrrr...ah, nu, nu! shhhhhh....aaaasa. trrrrrrrrrrrrrr...mortimasiiiii! pantofii de la Zara! shhhhhhhhhhhh....sprrrrrrrrr.... *@#$%*#&*#, eeeeeeeeewwwwww!
In al treilea rand e aproape imposibil sa nu iti aplici un tratament extrem de umilitor propriilor bocanci/papuci/sosoni. Ca sa nu mai zic ca riscul de a aluneca inauntru e considerabil mai mare decat acela de a lua vreo boala de pe scaunul tronului.
4. Cum sa parchezi lateral pe un spatiu mai lung cu doar 30 de cm decat vehiculul pe care il conduci.
5. Cum sa trancanesti cu functionarii publici.
6. Cum sa supravietuiesti la temperaturi mai mari de 28 de grade.

Lista B) Lucruri de care mi-am reamintit:

7. Ca soarele ar trebui sa fie rosu si mai mare decat o unghie cand apune. Mult mai mare.
8. Cum arata o pisica.
9. Cum fac berzele cand vorbesc cu puii lor.
10. Cum arata o caruta nesemnalizata noaptea, vazuta din perspectiva unui sofer.
11. Ca a uita sa cumperi paine sau apa, nu inseamna condamnarea la o moarte sigura, lenta si dureroasa. Exista non-stop.
12. Cum arata ciupiturile de tantari.
13. Cum miroase marea.
14. Ca nu exista omul negru care papa toti descreieratii care se plimba bezmetici pe strada dupa ora 9 seara. Si, in plus, ca nu exista nicio regula privind spatiul pe unde ar trebui sa se plimbe oamenii dupa lasarea intunericului. Mijlocul strazii sau bicicleta fara niciun fel de semnalizare sunt niste variante foarte viabile  bune.
15. Ca semafoarele sunt un mijloc de castigare a existentei. Iti trebuie doar un copil de cateva luni si o privire disperata in dotare.
16. Ca scaldatul cainelui propriu in acelasi spatiu cu niste straini veniti in vacanta, precum si permisul patrupedului sa-si scuture blana pe pielea unor persoane in costum de baie este ceva absolut decent si normal. Toti iubim cainii si putem tolera fara probleme balele, parul si mirosul de caine ud pe propria piele, nu-i asa?
17. Ca aruncatul deseurilor la gunoi poate fi si un lucru care nu necesita programare, agenda, filtrare si sortare, formular in trei exemplare autocopiante in trei culori diferite si stampila primarului
18. Ca exista oameni cu care poti vorbi orice fara sa-ti auzi peste 20 de minute vorbele rastalmacite in cel mai cumplit mod posibil. Eventual de la sef.
19. Ca nicaieri nu-i mai bine ca acasa. Iar acasa e unde gateste mama.