La tara

Apas pe butonul de start al ceasului care-mi masoara pasii. La propriu. Chitaie, dau drumul la muzica. Frate, n-am mai auzit piesa asta de 100 de ani. 9 PM – Till I come. Wahnsinn! (adica: Belea!). Ma setez pe modul alergare si imi las picioarele sa faca ce stiu ele acolo. Drumul e 100% succesiune de dealuri si vai, si cam un 10% e pietris. Sau pamant. Trec de portiunea de pietris in panta, vine portiune de pietriso-bolovanis in vale, apoi portiunea de pamant batatorit in oarecumva linie dreapta. Apoi asfalt in panta abrupta, de vreo 30 de grade. Apoi inca un pic de asfalt. Cam aici incepe sa ma doara gamba stanga de obicei. Din cauza durerilor de genunchi alerg un pic sui pe stanga. O asteeeept….a-ha! E acolo. Au. 

Bun, alerg mai departe, stiu ca peste inca 10 minute, dupa valea lunga cu pietris si asfalt trece. In dreapta e un lan de porumb foarte frumos, miroase a porumb de fiert si a iarba proaspat taiata. Trec pe langa cimitir, apoi biserica. Incep sa simt transpiratia pe tample, azi e un pic mai cald ca de obicei, sunt 28 de grade la 9 seara. Urmeaza partea de care mi-e cel mai frica, o panta luuunga cat o zi de post, de alerg cu genunchii-n barbie. De obicei ma opresc un pic pana-n varf. Azi o mers uns. Si apoi valea lunga, unde ii dau blana de cand nu mai imi pierd genunchiul drept pe drum la alergat in vale. Din cauza lipsei de ligament incrucisat anterior si o bucatica substantiala de menisc intern mai pleca uneori la explorat alte orizonturi. De la o vreme insa sta cuminte acolo in locul lui. Trec pe langa o turma de oi albe cu capul negru. Le stiu de ceva vreme, le arunc din cand in cand mere din marul langa care au gardul. Mie nu-mi plac, sunt acre. Apoi vacutele din dreapta, una dintre ele are puiut.

Ultima rampa cu pietris, inca un delusor, inca o vale…opresc ceasul.

Ma uit si nu imi vine sa cred: 9,8 km in 1:03:47

Wahnsinn!