Ba, m-am enervat! Nu mai scriu motive pentru care sa vrei sa vii in Germania, ca in ultima vreme predomina un motiv pentru care e mai bine sa stai dreac' in Romania pitoreasca. Ba manca-v-as, de 5 luni completez formulare. Va jur, nu mai pot, nu mai am rabdare. Mi-am iesit din sarite joi, cand am gasit casuta postala plina cu plicuri cu formulare. Si din cate am inteles de pe la oamenii de pe-aici, inca nu s-au terminat. NU MAI POOOOT!
Vineri m-am jucat iar de-a medicul de garda, ma antrenez pentru marea finala de pe 15, cand o sa fiu de garda pe bune. Pe la 3 dupa amiaza a inceput sa toarne cu scolari care s-au impiedicat la fotbal, volei sau handbal. Apoi a venit o doamna care si-a rupt ousorul dinafara piciorului stang impiedicandu-se de un pui de maltez. Asta e un fel de caine, ca sa fim intelesi. Doamna avea 3 bucati. Caini, adica.
Dar de ce zic "ousorul dinafara piciorului...." ? Ca finca astia asa zic pe aici trai-v-ar! Daca zici "fractura de maleola laterala" esti deja privit cu suspiciune ca vrei sa faci pe desteptu'. Nu zici hernie, zici ruptura, la fel cum zici si in cazul fracturii. Adica daca vine unu' cu hernie risti sa-l vezi cu burta pusa in ghips peste 20 de minute. Am avut un pacient cu glaucom, si nu stiam ce medicatie sa-i scriu pentru ca nimeni nu putea sa-mi spuna sigur (personal medical, vreau sa zic) daca e glaucom sau cataracta pentru ca le incurcau (una e "holbat verde" si una e "holbat gri", in traducere libera).
Cum ar fi, frate, sa scriu eu in Romania in fisa pacientului "Pacient de 45 de ani, internat pentru galbenare, cu lingurica in antecedente si cu suspiciune de rac la matul gros"? Nu serios, n-ar da rusinea cu mine de pamant?
Dar, revenind, dupa doamna pusa la diagonala (a cazut pe scari) de un caine de 12,3 cm a venit un domn respectabil de 82 de ani cu o "dansa" de 15 cm pe gamba stanga, pus la pamant de un scuter. Exact, de un scuter. Cand l-a intrebat şvestera ("surora" medicala, adica) ce naiba cauta la varsta lui pe scuter omul a raspuns senin "n-am masina". Respetc, man!
Apropo, stiti cum se zice scuter aici, (care apropo, inseamna trotineta in engleza- stiu ca stiti, dar mie mi se pare amuzant)? Ati zice ca "Scooter", ca formatia nemteasca de muzica zgomotoasa, dar nu!
Se zice "Mofa", de la "motor" si "fahr". Eu daca mi-ar fi zis cineva asa ceva pe strada jur ca l-as fi luat la palme pe motiv ca ma injura de mama.
Pai nu?
duminică, 29 aprilie 2012
joi, 26 aprilie 2012
Plictis mare, monşer...
De aproape o luna ma mutara astia pe sectia de ortopedie. Mai crapa cate o cusatura, mai scot cate-un drenaj...dar sincer, e cam plictiseala. In sala intru de ma cocosez, dar spectaculos n-am mai vazut nimic, ca sa fiu sincera. In afara de o tiroida cam cat un cap de wombat si niste fracturi ale unor oase greu de rupt (rotula, femur) cam plictis, monşer.
Ma distrez facand pe internistul, ieri am diagnosticat o tanti cu Sjögren, ca avea anemie si xeroftamie cu xerostomie si, deoarece avea si o tromboza in antecedente m-am apucat sa-i fac teste pentru autoimune. Si sa vezi circ, chiar or iesit pozitive!
No, partea buna e ca incep garzile de noapte singura. Sigur o sa ma distrez.
Ieri sectia pe care sunt eu a fost desemnata cea mai buna sectie de profil din Hessen din ultimii doi ani. Ca sa vezi! Si nici n-a trebuit sa fiu aici, asa de buna sunt! O luna mi-a trebuit, o luna!
Ma distrez facand pe internistul, ieri am diagnosticat o tanti cu Sjögren, ca avea anemie si xeroftamie cu xerostomie si, deoarece avea si o tromboza in antecedente m-am apucat sa-i fac teste pentru autoimune. Si sa vezi circ, chiar or iesit pozitive!
No, partea buna e ca incep garzile de noapte singura. Sigur o sa ma distrez.
Ieri sectia pe care sunt eu a fost desemnata cea mai buna sectie de profil din Hessen din ultimii doi ani. Ca sa vezi! Si nici n-a trebuit sa fiu aici, asa de buna sunt! O luna mi-a trebuit, o luna!
vineri, 30 martie 2012
Re-member/Dis-member
Am o senzatie tampita ca trece viata pe langa mine. Nu mai fac aproape nimic. N-am mai vazut un film de vreo 3 saptamani, vin de la spital, mananc, pic, ma trezesc - a se citi: ma rostogolesc din pat cu senzatia ca abia am atipit -, plec la spital. De ceva vreme sunt doar eu si inca un coleg, venit odata cu mine, pe toata sectia de chirurgie. Plus sefu', un primar si-un specialist care sunt aproximativ vesnic in operatie. Vin astia rupti, sparti, franti. Efectiv fac ce ma taie capu'. Mai tai din ei, mai pun la loc...Vin tot felul de ciudatenii. Durere in bara, fara Giordano pozitiv, leucocite la ceruri-colica renala. Serom posttraumatic la degetul 3 - lovit la degetul 2. Tromboza pe heparina, cu dureri in fosa inghinala si febra. Ba baieti, da' nu puteati sa va rupeti si voi ceva, sa stim o treaba?
Pana acum cat de cat i-am bunghit. Am avut noroc, ce sa zic.
Dar sa revenim la mutoanele noastre: mai tineti minte caramelele bulgaresti? Da? Motivul numarul 14: am gasit aici caramele identice la gust.
Nu-i asa ca ma invidiati?
Pana acum cat de cat i-am bunghit. Am avut noroc, ce sa zic.
Dar sa revenim la mutoanele noastre: mai tineti minte caramelele bulgaresti? Da? Motivul numarul 14: am gasit aici caramele identice la gust.
Nu-i asa ca ma invidiati?
miercuri, 21 martie 2012
Frankfurstein
A trecut si Pastele asta. Stiu, la voi nici nu a trecut postu'. Eu sunt mai precoca, asa ca l-am serbat in uichendu' asta. Pai de ce? Pai ca finca au venit parintii mei in vizita, impreuna cu miel si purcel. Exact, si cu borsul si drobul atasat la pachet. Nu sunt egoista in general, dar cand vine vorba de ciorba si friptura de miel pot deveni o bestie feroce. Asa ca nu am refuzat propunerea maica-mi de a se cara prin aeroporturi cu juma de miel si juma de porc.
Ce sa mai, m-am indopat de parca se terminase specia ovina de pe Terra.
Au venit, am barfit, am mancat, mama a robotit pana la spetire sa sa infrupte odrasla, iar eu am o constitutie oleaca mai robusta de cateva zile incoace.
Oricum, partea misto a fost la plecare.
Va mai povesteam eu despre aeroportul din Frankfurt, insa experienta de acum a fost una speciala. Pai sa vedeti de ce. Plecam noi de la mine din catun de aicia sa ducem parintii, eu, ei doi si un prieten de aicea dotat corespunzator, si anume cu un vehicul pe 4 roti. Mergem in oras, ne plimbam prin magazine, mancam inghetata donata de un binevoitor care a aruncat pe trotuar 20 de euro. Pescuiti instant de taica-miu, care a crezut intial ca nesimtitu' si-a aruncat pachetul de tigari pe caldaram, si l-a lasat sa se piarda in multime.
Apoi ne indreptam cu pas voios de Logan spre Fraport. Asa se cheama aeroportul din Frankfurt. Ajungem la Terminalul 1 si, deoarece ajunsesem cu 3 ore mai devreme am gasit de cuviinta ca e momentul sa dam niste ture de aeroport, ca tot nu nimeream intrarea in parcare. Dupa 4 ture, 5 variante diferite de directie si o multime de presupuneri privind disparitia misterioasa a parcarilor am nimerit un tonomat de-ala de bilete datatoare de loc de parcare care chiar avea boton pe dansul si mai si deschidea bariera catre intrare. Am intrat, am parcat. Mama indeasa cadourile pentru nepoti intr-un geamantan, eu inchid fermoarul, deschizand de fapt compartimentul de rezerva. Amicul meu ridica galant trolerul sa-l care, moment in care bomboane, jocuri de nintendo si caramele incep sa fuga care pe sub ce masina apuca. In fine, le pescuim, le punem inapoi si o las pe mama sa inchida fermoarul, pentru siguranta. De data asta sigilarea etansa este realizata si pornim vesel cu cantec de pionier catre intrarea in terminal, semnalizata discret pe un perete cu o sageata cat ochiul de Tyranozaur spre un perete care evident nu continea nicio iesire. Dar am zis ca nu vad eu bine. Pornim, increzatori in semnalizarea neamtului, care de obicei e exacta ca ceasul elvetian - Precise like a Swatch. Dupa ce umblam ca bezmeticii juma' de parcare (a se citi vreo 15 minute de bantuiala dupa sageti verzi pe pereti) realizez ca ceasul era de fapt croat - Precise like a crotch. Adica ne invarteam ca bezmeticii pe acolo urmarind sageti care duceau oriunde numai la terminal nu. In jurul nostru 5 bulgari, la fel de cheauni ca si noi.
Tata tot zicea saracu' "uite acolo semn verde cu Exit" dar eu nimic, nu, ca sagetile sunt spre invers. Pana la urma s-a dovedit ca avea dreptate, ca acolo era iesirea, dar erau 3 usi cu exit verde, una era pentru incendii si era incuiata, una era iesire de urgenta si scria mare pe ea ca nu duce la terminal (in germana si numai in germana, ma intreb cati s-or fi tepit), iar ultima varianta era un fel de firida meschina si curbata care parea a duce intr-o buda de mecdonalz, nicidecum la lift, dar, surpriza, chiar la lift ducea.
Razbim, ajungem in terminal, facem check-in, duc parintii la poarta, ne pupam, ne despartim in urlete, urale si chiote. La propriu, ca am nimerit fix in ziua cu greva a jdesute de nemti capsati pe Fraport ca face galagie cu avioanele lui. Ba baiete, faceau aia o larma de astupau orice supersonic, va jur. Cand sa plecam, ia-o pe unde nu poti, ca efectiv ne-au impresurat ca pietrele pe turci la Posada. Sau ce erau aia. O luam noi peste ficusi si canapele contra curentului furios, si amicul meu se intoarce sa-mi urle ceva. Moment in care o mama responsabila suparata, cu doua talgere pe post de palme se apuca sa aplaude in urechea lui. Nu exagerez, i-am vazut ochii ca ai lupului din desenele animate cand vede cantareata sexoasa. Ii vibrau efectiv in cap. Cred ca 10 minunte nu a auzit nimic saracu', si balacarea ceva, eu n-am auzit ca eram ocupata cu niste urlete in limba poetilor.
In fine, am ajuns cu bine afara, am gasit si masina si ne-am intors la noi aicia in catun.
Dar sa revenim la mutoanele noastre.
8 cm. Nu filmul, ala era cu mm. Nu. Atata avea cuiul pe care l-am extras din talpa unui pustan alaltaieri. Mergea saracu pe strada si s-a trezit rastignit de caldaram prin ghete. A avut noroc, era fix intre metatarsianul 4 si 5.
Azi am avut un nene care facea parapanta si a ramas atarnat vreo 3 ore la 40 de m intr-un copac. Are 70 de ani si 5 infarcte cu 7 stenturi la activ.
Motivul numarul 13: a avea 70 de ani si 5 infarcte nu reprezinta motivul ingroparii in casa pe motiv ca ti-ai mancat malaiul.
Ce sa mai, m-am indopat de parca se terminase specia ovina de pe Terra.
Au venit, am barfit, am mancat, mama a robotit pana la spetire sa sa infrupte odrasla, iar eu am o constitutie oleaca mai robusta de cateva zile incoace.
Oricum, partea misto a fost la plecare.
Va mai povesteam eu despre aeroportul din Frankfurt, insa experienta de acum a fost una speciala. Pai sa vedeti de ce. Plecam noi de la mine din catun de aicia sa ducem parintii, eu, ei doi si un prieten de aicea dotat corespunzator, si anume cu un vehicul pe 4 roti. Mergem in oras, ne plimbam prin magazine, mancam inghetata donata de un binevoitor care a aruncat pe trotuar 20 de euro. Pescuiti instant de taica-miu, care a crezut intial ca nesimtitu' si-a aruncat pachetul de tigari pe caldaram, si l-a lasat sa se piarda in multime.
Apoi ne indreptam cu pas voios de Logan spre Fraport. Asa se cheama aeroportul din Frankfurt. Ajungem la Terminalul 1 si, deoarece ajunsesem cu 3 ore mai devreme am gasit de cuviinta ca e momentul sa dam niste ture de aeroport, ca tot nu nimeream intrarea in parcare. Dupa 4 ture, 5 variante diferite de directie si o multime de presupuneri privind disparitia misterioasa a parcarilor am nimerit un tonomat de-ala de bilete datatoare de loc de parcare care chiar avea boton pe dansul si mai si deschidea bariera catre intrare. Am intrat, am parcat. Mama indeasa cadourile pentru nepoti intr-un geamantan, eu inchid fermoarul, deschizand de fapt compartimentul de rezerva. Amicul meu ridica galant trolerul sa-l care, moment in care bomboane, jocuri de nintendo si caramele incep sa fuga care pe sub ce masina apuca. In fine, le pescuim, le punem inapoi si o las pe mama sa inchida fermoarul, pentru siguranta. De data asta sigilarea etansa este realizata si pornim vesel cu cantec de pionier catre intrarea in terminal, semnalizata discret pe un perete cu o sageata cat ochiul de Tyranozaur spre un perete care evident nu continea nicio iesire. Dar am zis ca nu vad eu bine. Pornim, increzatori in semnalizarea neamtului, care de obicei e exacta ca ceasul elvetian - Precise like a Swatch. Dupa ce umblam ca bezmeticii juma' de parcare (a se citi vreo 15 minute de bantuiala dupa sageti verzi pe pereti) realizez ca ceasul era de fapt croat - Precise like a crotch. Adica ne invarteam ca bezmeticii pe acolo urmarind sageti care duceau oriunde numai la terminal nu. In jurul nostru 5 bulgari, la fel de cheauni ca si noi.
Tata tot zicea saracu' "uite acolo semn verde cu Exit" dar eu nimic, nu, ca sagetile sunt spre invers. Pana la urma s-a dovedit ca avea dreptate, ca acolo era iesirea, dar erau 3 usi cu exit verde, una era pentru incendii si era incuiata, una era iesire de urgenta si scria mare pe ea ca nu duce la terminal (in germana si numai in germana, ma intreb cati s-or fi tepit), iar ultima varianta era un fel de firida meschina si curbata care parea a duce intr-o buda de mecdonalz, nicidecum la lift, dar, surpriza, chiar la lift ducea.
Razbim, ajungem in terminal, facem check-in, duc parintii la poarta, ne pupam, ne despartim in urlete, urale si chiote. La propriu, ca am nimerit fix in ziua cu greva a jdesute de nemti capsati pe Fraport ca face galagie cu avioanele lui. Ba baiete, faceau aia o larma de astupau orice supersonic, va jur. Cand sa plecam, ia-o pe unde nu poti, ca efectiv ne-au impresurat ca pietrele pe turci la Posada. Sau ce erau aia. O luam noi peste ficusi si canapele contra curentului furios, si amicul meu se intoarce sa-mi urle ceva. Moment in care o mama responsabila suparata, cu doua talgere pe post de palme se apuca sa aplaude in urechea lui. Nu exagerez, i-am vazut ochii ca ai lupului din desenele animate cand vede cantareata sexoasa. Ii vibrau efectiv in cap. Cred ca 10 minunte nu a auzit nimic saracu', si balacarea ceva, eu n-am auzit ca eram ocupata cu niste urlete in limba poetilor.
In fine, am ajuns cu bine afara, am gasit si masina si ne-am intors la noi aicia in catun.
Dar sa revenim la mutoanele noastre.
8 cm. Nu filmul, ala era cu mm. Nu. Atata avea cuiul pe care l-am extras din talpa unui pustan alaltaieri. Mergea saracu pe strada si s-a trezit rastignit de caldaram prin ghete. A avut noroc, era fix intre metatarsianul 4 si 5.
Azi am avut un nene care facea parapanta si a ramas atarnat vreo 3 ore la 40 de m intr-un copac. Are 70 de ani si 5 infarcte cu 7 stenturi la activ.
Motivul numarul 13: a avea 70 de ani si 5 infarcte nu reprezinta motivul ingroparii in casa pe motiv ca ti-ai mancat malaiul.
miercuri, 7 martie 2012
Cat-astrofa
In afara de accidentele banale si absolut comune de genul prins degete la usa, cazut cu scara, etc, vin unii pacienti cu cate o poveste de mi se ridica tensiunea in neuronul capului. In sensul ca imi vine sa rad, dar nu pot, pentru ca aia sunt faramati pe cate undeva, iar mie mi se umfla septul internazal de ras acolo cand ii aud ce povestesc. Pai cum sa nu busesti in ras cand iti vine o tanti respectabila cu inca o pereche de pleoape in frunte si care-ti povesteste senina ca a adormit pe buda si a cazut palanca in fata? Sau betivul care a cazut calcand pe sticla pe care tocmai o golise? Pai cum sa nu razi?
Dar de unde titlul: am avut zilele trecute un caz care m-a pus la pamant. De ras. O pustoaica de vo 15 ani, un IMC sarit bine de 30, care duhnea a feline, plina de par de pisica si in albul ochilor. Prima data n-am remarcat decat ca duhnea a ceva cunoscut (miros de pisica), dar abia cand am intrebat-o ce-a patit am inteles de unde vin celebrele "cat lady" (a nu se confunda cu CatWoman): dandu-se jos de pe canapea, a calcat pe pisica, moment in care s-a panicat ca-i rupe schinarea, si a incercat sa sara in sus, moment in care pisica a zvacnit in sus, moment in care ea si-a dat seama ca va face un voleu cu patrupedul si s-a rasucit pe genunchiul inocent, prins in valtoarea evenimentelor. Inutil sa spun ca si-a explodat genunchiul, nu?
Dar sa revenim la mutoanele noastre: motivul numarul 10: responsabilizarea. Ma frate, te pun astia sa faci ce ai de facut din prima zi. Faci de toate. Nu te intreaba nimeni daca stii, daca ai chef. Pune mana si fa, ca inveti tu. Nu stii? Intrebi. Ti se va spune, tu numai fa!
Esti medic? Na-ti pacienti, trateaza-i!
Dar de unde titlul: am avut zilele trecute un caz care m-a pus la pamant. De ras. O pustoaica de vo 15 ani, un IMC sarit bine de 30, care duhnea a feline, plina de par de pisica si in albul ochilor. Prima data n-am remarcat decat ca duhnea a ceva cunoscut (miros de pisica), dar abia cand am intrebat-o ce-a patit am inteles de unde vin celebrele "cat lady" (a nu se confunda cu CatWoman): dandu-se jos de pe canapea, a calcat pe pisica, moment in care s-a panicat ca-i rupe schinarea, si a incercat sa sara in sus, moment in care pisica a zvacnit in sus, moment in care ea si-a dat seama ca va face un voleu cu patrupedul si s-a rasucit pe genunchiul inocent, prins in valtoarea evenimentelor. Inutil sa spun ca si-a explodat genunchiul, nu?
Dar sa revenim la mutoanele noastre: motivul numarul 10: responsabilizarea. Ma frate, te pun astia sa faci ce ai de facut din prima zi. Faci de toate. Nu te intreaba nimeni daca stii, daca ai chef. Pune mana si fa, ca inveti tu. Nu stii? Intrebi. Ti se va spune, tu numai fa!
Esti medic? Na-ti pacienti, trateaza-i!
miercuri, 29 februarie 2012
Pilkunnussija
Asta eram eu. Inca mai sunt, dar nu-mi mai permit, carevasazica. Inseamna, pe finlandeza "o persoana obsedata de gramatica si care ii corecteaza compulsiv pe cei din jur cand fac greseli".
Motivul numarul 8:
Limba germana e minunata. Nu o zic la cacealma, chiar e. Poti sa construiesti cuvinte, si sa deduci sensuri doar din bucati de cuvinte. Fiecare prepozitie da nuanta ei. Poti sa pui prepozitii in fata unor verbe si sa obtii 5 nuante pentru acelasi verb. In romana nu poti sa faci asta. "A sparge" e "a imparti un obiect in mai multe bucati prin actiunea unei forte" si atat.
In plus, limba germana e ca un exercitiu de inteligenta si de atentie. Verbele care primesc prepozitii pentru a capata alt sens sunt, de multe ori, un singur cuvant doar la infinitiv. In rest propozitia incepe cu subiect, verbul fara prepozitie, tot restul propozitiei si apoi prepozitia. La final. Cireasa de pe tort. 2, 3 litere care schimba complet sensul a ceea ce ai zis. Dupa ce ai insiruit 20-30 de secunde de cuvinte. Pai daca nu esti atent, ori uiti sa zici prepozitia la final, ori uiti verbul cu care a inceput, ori uiti despre ce era vorba.
Stiu, e greu de urmarit ce scriu. Dau un exemplu (clasic): verbul "stellen" -inseamna "a pune ceva sa stea in picioare", "a te pozitiona in picioare". Pune-i o prepozitie, si gata sensul nou. Sigur, asa e si in romana (a preface, a transforma, etc), dar macar in romana raman un cuvant tot timpul. Ce vreau sa zic :
vorstellen - a (se) prezenta. La reflexiv (sich vorstellen) inseamna "a (si) imagina"
darstellen - a prezenta (cand ceva prezinta ceva, o caracteristica)
anstellen - a face
ausstellen - a prezenta (un exponat)
feststellen - a gasi, a determina (cauza a ceva, de ex)
einstellen - a seta
bestellen - a ordona, a comanda (marfa)
aufstellen - a infiinta, a institui
zustellen - a se vedea
(am pus numai sensul cel mai intalnit de mine, toate mai au de fapt inca cateva sensuri).
Eh, si aici incepe partea faina. Conjugarea tuturor acestor verbe presupune dezlipirea prepozitiei si mutarea ei in pozitia codasa a frazei. Un exemplu rapid: "Der Patient stellt sich am 5.03.2012 mit Übelkeit, Erbrechen, Durchfall und Taubheitsgefühl im linken Kniegelenk vor". In timp ce zici tot pomelnicul tre' sa te gandesti ce avea pacientul, ce gen are "Kniegelenk" (das), la ce caz sa pui (dativ, in cazul de fata, ca nu implica miscare) si ce declinare are "links" (en, neutru dativ) si apoi sa nu uiti sa pui "vor" la coada, pentru ca daca nu il pui in loc de "pacientul s-a prezentat pe data de x cu simptomele y" inseamna ca "pacientul s-a pus in picioare cu greata, varsaturi...etc".
Dar deja v-am facut capul prastie.
Sa revenim la mutoanele noastre:
Motivul numarul 9: Pistele de biciclete. Sunt peste tot, sunt perfecte si accesibile. De la o vreme m-am apucat de alergat ca bezmetica prin peisajul Hessenului. Sunt piste de asfalt prin padure, pe campuri, pe langa rau...alerg practic pe langa un parc national, si uneori mai dau nas in nas cu cate-o caprioara, cate un soim, iepuri nu mai zic, sunt ca sobolanii la noi.
Frumos, ce sa mai.
Motivul numarul 8:
Limba germana e minunata. Nu o zic la cacealma, chiar e. Poti sa construiesti cuvinte, si sa deduci sensuri doar din bucati de cuvinte. Fiecare prepozitie da nuanta ei. Poti sa pui prepozitii in fata unor verbe si sa obtii 5 nuante pentru acelasi verb. In romana nu poti sa faci asta. "A sparge" e "a imparti un obiect in mai multe bucati prin actiunea unei forte" si atat.
In plus, limba germana e ca un exercitiu de inteligenta si de atentie. Verbele care primesc prepozitii pentru a capata alt sens sunt, de multe ori, un singur cuvant doar la infinitiv. In rest propozitia incepe cu subiect, verbul fara prepozitie, tot restul propozitiei si apoi prepozitia. La final. Cireasa de pe tort. 2, 3 litere care schimba complet sensul a ceea ce ai zis. Dupa ce ai insiruit 20-30 de secunde de cuvinte. Pai daca nu esti atent, ori uiti sa zici prepozitia la final, ori uiti verbul cu care a inceput, ori uiti despre ce era vorba.
Stiu, e greu de urmarit ce scriu. Dau un exemplu (clasic): verbul "stellen" -inseamna "a pune ceva sa stea in picioare", "a te pozitiona in picioare". Pune-i o prepozitie, si gata sensul nou. Sigur, asa e si in romana (a preface, a transforma, etc), dar macar in romana raman un cuvant tot timpul. Ce vreau sa zic :
vorstellen - a (se) prezenta. La reflexiv (sich vorstellen) inseamna "a (si) imagina"
darstellen - a prezenta (cand ceva prezinta ceva, o caracteristica)
anstellen - a face
ausstellen - a prezenta (un exponat)
feststellen - a gasi, a determina (cauza a ceva, de ex)
einstellen - a seta
bestellen - a ordona, a comanda (marfa)
aufstellen - a infiinta, a institui
zustellen - a se vedea
(am pus numai sensul cel mai intalnit de mine, toate mai au de fapt inca cateva sensuri).
Eh, si aici incepe partea faina. Conjugarea tuturor acestor verbe presupune dezlipirea prepozitiei si mutarea ei in pozitia codasa a frazei. Un exemplu rapid: "Der Patient stellt sich am 5.03.2012 mit Übelkeit, Erbrechen, Durchfall und Taubheitsgefühl im linken Kniegelenk vor". In timp ce zici tot pomelnicul tre' sa te gandesti ce avea pacientul, ce gen are "Kniegelenk" (das), la ce caz sa pui (dativ, in cazul de fata, ca nu implica miscare) si ce declinare are "links" (en, neutru dativ) si apoi sa nu uiti sa pui "vor" la coada, pentru ca daca nu il pui in loc de "pacientul s-a prezentat pe data de x cu simptomele y" inseamna ca "pacientul s-a pus in picioare cu greata, varsaturi...etc".
Dar deja v-am facut capul prastie.
Sa revenim la mutoanele noastre:
Motivul numarul 9: Pistele de biciclete. Sunt peste tot, sunt perfecte si accesibile. De la o vreme m-am apucat de alergat ca bezmetica prin peisajul Hessenului. Sunt piste de asfalt prin padure, pe campuri, pe langa rau...alerg practic pe langa un parc national, si uneori mai dau nas in nas cu cate-o caprioara, cate un soim, iepuri nu mai zic, sunt ca sobolanii la noi.
Frumos, ce sa mai.
joi, 23 februarie 2012
Fiat lux!
Cand eram eu mai tinerica ma amuzam teribil sa fac misto de baieti mai ales cu aceste 2 intrebari:
1. care-i viteza sunetului in vid
2. ce fabrica a produs prima data Fiat Lux (eventual si in ce an).
Era un criteriu de selectie. Daca nu stiau si se ofticau erau elimitati din peisaj prin mistocareala crunta pana la desfiintare totala. Daca nu stiau dar faceau haz de necaz apucau sa mai vorbesc cu ei pana realizam ca sunt fiinte umane si nu obiecte de decor. Daca stiau... as fi fost maritata cu copil probabil. N-a stiut niciunu'.
Dar de unde titlul: 5 luxatii de umar in 2 zile. Azi doua, identice, intamplate in conditii identice (cazut de pe scara). Nu, va spun, e ceva cu legea asta a seriilor, e prea de tot.
Si trecem la artileria grea: motivul numarul 7.
Nu stiu daca voi v-ati dat gugaluit vreodata numele. Eu sunt vedeta, cu orgolii and shit, asa ca am facut-o. Nu mare mi-a fost mirarea (asta se intampla acum cativa ani) sa-mi gasesc toate cele 3 numere de vodafone pe care le-am avut vreodata pe un site cu numere de telefon. Adresa, telefon, nume complet, data nasterii, etc. Lipsea numele primului animal de casa si numele unchiului favorit.
Asta in conditiile in care nu am Alzheimer si sunt convinsa ca nu am permis nimanui sa imi publice numele, adresa completa si numerele de telefon pe internet.
Pe site-ul respectiv exista optiunea sa semnalezi ca nu vrei sa fie public. Numarul. Bun si asta, macar numarul, imi zic. Scriu, completez pomelnicu' de formular si ma astept ca in cateva zile sa dispara. Ei bine, m-am inselat. Pana in ziua de azi, desi eu nici macar nu mai am numerele alea de telefon, inca mai figurez acolo. Nume, adresa, telefon, tot tacamul. Sun la vodafone, povestesc patania. "Nu, nu e vina noastra, probabil cineva a vandut o baza de date unde dumneavoastra ati dat datele". Mai sa fie! Ma apucam sa le dau TREI - 3 - numere de mobil unor fitecine, cu adresa de facturare (ce coincidenta) asa, de fitze, sa vada lumea ca am 3 mobile! Ii explic calma cocoanei de la capatul undei. Ea: "Nu, imposibil, nu se poate". Insist, "doamna, de acord, imposibil, imposibil sa aiba cineva toate 3 numerele la un loc de la mine". Nu am scos-o la capat. M-am lasat pagubasa, scarbita. Halal servicii!
Intre timp 2 dintre numere nu-mi mai apartin, dar unul mai zace intr-un sim parasit intr-un telefon care zace descarcat 90% din timp pe undeva prin apartament. Din cand in cand il mai deschid, sperand ca si-a mai amintit cineva din Romania de mine. Mai frate, cand il deschid imi smulge mana din rărunchi: zdjţşpe sute de mesaje, de la Toyota (intotdeauna) - nu am avut niciodata vreun fel de tangenta cu ceva macar tangential la Toyota, de la Kika - nu am calcat in viata vietilor mele in acel magazin, nici macar nu stiu ce vinde, de la un magazin de scule - am uitat cum ii zice, irelevant, nu am calcat in viata mea in acelasi univers cu el, si etc. Azi mi-am pierdut rabdarea si i-am scris domnului Marian Stanciu de la Toyota Nord sa ma mai scuteasca. In cele mai politicoase cuvinte de care am fost capabila.
Uneori reusesc chiar sa ma scoata din ţâţâni. Chiar nu exista niciun fel de protectie a datelor in Romania?
Revenind la motiv: aici orice turkish delight faci ( a se citi c...rahat), semnezi protectia datelor.
Te duci la buda in gara? 50 de centi, dar fac pariu ca 25 de centi sunt pentru apa, hartie si femeia de serviciu, 25 de centi sunt pentru protectia datelor.
1. care-i viteza sunetului in vid
2. ce fabrica a produs prima data Fiat Lux (eventual si in ce an).
Era un criteriu de selectie. Daca nu stiau si se ofticau erau elimitati din peisaj prin mistocareala crunta pana la desfiintare totala. Daca nu stiau dar faceau haz de necaz apucau sa mai vorbesc cu ei pana realizam ca sunt fiinte umane si nu obiecte de decor. Daca stiau... as fi fost maritata cu copil probabil. N-a stiut niciunu'.
Dar de unde titlul: 5 luxatii de umar in 2 zile. Azi doua, identice, intamplate in conditii identice (cazut de pe scara). Nu, va spun, e ceva cu legea asta a seriilor, e prea de tot.
Si trecem la artileria grea: motivul numarul 7.
Nu stiu daca voi v-ati dat gugaluit vreodata numele. Eu sunt vedeta, cu orgolii and shit, asa ca am facut-o. Nu mare mi-a fost mirarea (asta se intampla acum cativa ani) sa-mi gasesc toate cele 3 numere de vodafone pe care le-am avut vreodata pe un site cu numere de telefon. Adresa, telefon, nume complet, data nasterii, etc. Lipsea numele primului animal de casa si numele unchiului favorit.
Asta in conditiile in care nu am Alzheimer si sunt convinsa ca nu am permis nimanui sa imi publice numele, adresa completa si numerele de telefon pe internet.
Pe site-ul respectiv exista optiunea sa semnalezi ca nu vrei sa fie public. Numarul. Bun si asta, macar numarul, imi zic. Scriu, completez pomelnicu' de formular si ma astept ca in cateva zile sa dispara. Ei bine, m-am inselat. Pana in ziua de azi, desi eu nici macar nu mai am numerele alea de telefon, inca mai figurez acolo. Nume, adresa, telefon, tot tacamul. Sun la vodafone, povestesc patania. "Nu, nu e vina noastra, probabil cineva a vandut o baza de date unde dumneavoastra ati dat datele". Mai sa fie! Ma apucam sa le dau TREI - 3 - numere de mobil unor fitecine, cu adresa de facturare (ce coincidenta) asa, de fitze, sa vada lumea ca am 3 mobile! Ii explic calma cocoanei de la capatul undei. Ea: "Nu, imposibil, nu se poate". Insist, "doamna, de acord, imposibil, imposibil sa aiba cineva toate 3 numerele la un loc de la mine". Nu am scos-o la capat. M-am lasat pagubasa, scarbita. Halal servicii!
Intre timp 2 dintre numere nu-mi mai apartin, dar unul mai zace intr-un sim parasit intr-un telefon care zace descarcat 90% din timp pe undeva prin apartament. Din cand in cand il mai deschid, sperand ca si-a mai amintit cineva din Romania de mine. Mai frate, cand il deschid imi smulge mana din rărunchi: zdjţşpe sute de mesaje, de la Toyota (intotdeauna) - nu am avut niciodata vreun fel de tangenta cu ceva macar tangential la Toyota, de la Kika - nu am calcat in viata vietilor mele in acel magazin, nici macar nu stiu ce vinde, de la un magazin de scule - am uitat cum ii zice, irelevant, nu am calcat in viata mea in acelasi univers cu el, si etc. Azi mi-am pierdut rabdarea si i-am scris domnului Marian Stanciu de la Toyota Nord sa ma mai scuteasca. In cele mai politicoase cuvinte de care am fost capabila.
Uneori reusesc chiar sa ma scoata din ţâţâni. Chiar nu exista niciun fel de protectie a datelor in Romania?
Revenind la motiv: aici orice turkish delight faci ( a se citi c...rahat), semnezi protectia datelor.
Te duci la buda in gara? 50 de centi, dar fac pariu ca 25 de centi sunt pentru apa, hartie si femeia de serviciu, 25 de centi sunt pentru protectia datelor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)