98...

... de ani. Atât avea pacienta pe care am internat-o azi.
Nimic special, internez pacienţi cu vârste între 95-105 ani relativ frecvent, din moment ce sunt relativ predispuşi la fracturi. Osteoporoză, hipotensiune ortostatică şi mergătoare care tind să nu se mişte la fel de repede ca ei când o iau la sănătoasa.
De obicei sunt nişte legume, fie modelul mumii cu pamperşi, fie modelul Michelin. Cu pampărşi. Conversaţia e de obicei ceva suprarealistic, sau o serie de urlete fără noimă. Deprimant.

Dar întâlnirea de azi a fost specială. Păi, să vă povestesc.

Azi am fost singura rezidentă din departament. Se întâmplă relativ frecvent, nu intru in detalii. Fiind extrem de ocupată cu externări şi chestii, mi se trimite o pacientă pe secţie să fac internarea direct acolo. Mă iau cu treabă, ajung la ea pe la 12. Sunt sunată, mi se explică scurt ce şi cum, pacientă de 98 de ani, luxatie de umăr.
Intru în salon. 
Pe patul de la fereastră o babuţă cochetă, vopsită şaten, coafată perfect, într-o bluziţă albastră drăguţă, citind o carte. Fără ochelari.
"Bună ziua". Ridică privirea, zâmbeşte. Sincer, sunt surprinsă că m-a auzit, am salutat de la uşă.
Sunt xz, medic rezident, am venit să fac hârzogăraia de internare.
Îmi face loc, se aşează "mai vertical" în pat. Încep să îi pun întrebările tipice. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat.
De obicei, la aceşti pacienţi trebuie să vorbesc tare şi să mă aştept la poveşti cu Tom şi Jerry.
Ei bine, nu. La obiect, cu date, când şi cum şi-a luxat prima dată umărul, fiecare dintre cele 17 luxaţii cu dată si loc.
Ce boli mai aveţi? Păi am un pic de tensiune, dar în rest nimic. Operaţii? Nu. Crezând că nu m-a auzit bine o întreb ţintiti: mai aveţi apendicele? Vezica biliară? Sigur că da, e totul încă unde era acum 98 de ani.
Mai mergeţi singură? Da, dar am mici probleme, de câţiva ani am început să folosesc un baston. Puteţi urca scări singură? Sigur că da. Nu aşa repede cum aş vrea, dar sigur că pot!
Stau acolo şi mă minunez în prostia mea. Îmi povesteşte ce carte citeşte, de acelaşi autor ca cea de săptămâna trecută, ca i-a plăcut.
Totul coerent, articulat, fără ezitare. Fac o glumă. Râde aproape ştrengăreşte, face şi ea una. Râdem.

Am stat vreo 40 de minute de vorbă cu ea, că mai aveam de făcut treburi.
De atunci mă tot întreb: oare ce a făcut ea altfel decât ceilalţi? E numai gena? E vreun secret? A trăit în altă lume? A mâncat altceva decât restul?

Ce e?

Ce   e   ?