Garzi si alte distractii cotidiene

Nu prea v-am vorbit de colegi. Fiind o egocentrista sadea, toate povestile sunt despre mine si ce jmekera sunt eu. Stiu, unora le-ar placea sa mai vorbesc si despre pacienti, cazuri interesante, etc. Nu ca n-ar fi, ca vad tot felul de ciudatenii, dar din cauza de un anume lucru numit confidentialitate nu am voie sa povestesc despre pacienti. Mai incerc asa, uneori sa mai spun cate una alta, dar incerc sa nu scriu despre pacienti.
Dar pot sa va povestesc despre echipa.
Am o echipa meseriasa. Imi place de ei. Nu o sa dau nume, dar pot sa le dau nume de cod. Va povesteam mai demult ca l-am poreclit de sef "God" si pe oberarztul meu "Regele". Acu' ma mutara astia pe alta sectie si am alt oberarzt. Care, desi nu e foarte iubit de restul rezidentilor care s-au perindat prin zona, "I dig him". Adica mie imi place. Are umorul ala sarcastic pe care il am si eu si pe care oamenii nu prea il inteleg pentru ca il iau personal. O sa-l poreclesc H. De la Dr. House. Din cauza umorului mai sus mentionat.
Mai exista colega de pe sectia sora si vecina, I, o colega nou-nouta, V, colega din ambulator care ma uraste profund am eu senzatia, L si inca o colega specialista care e mai mult pe salvare, nu prea avem tangente, S.
Preferatul meu e Regele. E genul ala de om care oricat s-ar enerva iti vorbeste frumos. Plus ca e destept. Si are o rabdare inumana.
Miercuri fusai de garda. Groaznic. A turnat cu pacienti ca la balamuc, pe la 4.30 dimineata inca mai scriam scrisori. Am reusit cu greu sa nu marchez pe viata niciun pacient, uitand vreo chestie majora, dar am facut vreo 3 dude. Minore, dar le-am comis. Nu, nu medicale, de hartogaraie.
Ieri avusai iar garda, maine am iar. Cred ca s-or gandit ei sa vada dupa cat timp sucombez. Si era sa le iasa. Pai stati sa va povestesc.
Duminica seara mi-o fo' cam rau. Nush ce-am mancat, sau ce n-am mancat, cert e ca nu mi-a fost prea bine asa ca n-am mancat. Eu nu mananc dimineata. Ca nu am timp, prefer sa dorm 15 minute in plus.
Ajung ieri la spital, de fapt nici nu ajung ca ma suna sa ma duc in OP. Ma duc val vartej, proteza de sold. In drum spre sala fac cunostinta cu noua colega, mai schimbam o vorba, imi zice ca ei i se face rau in sala daca nu mananca. Io ma dau zmeu ca eu nu mananc niciodata si ca nu mi s-a facut niciodata rau. Lucru perfect adevarat. Eu imi pun masca de-aia cu plastic la ochi sa nu-mi sara zemuri in binoacle, ea zice ca are ochelari si nu-si pune. Buoooon.
Intram noi in sala, cu Regele si cu V. Un nene slabut, cu tonus muscular bun, ne luptam ceva pana il usuram de ceva bucati de oase. La un moment dat, in lupta cu retezarea si ciuntirea femurului, eu trebuia sa stau atarnata de un carlig de-ala de oase. In focul actiunii Regele imi trage energic si entuziast cateva ciocane peste degete, zic, na, dau drumu la carlig ca oricum nu trebuie sa trag acum in secunda asta de dansul. Buuuun. Eu avand intentia nobila sa ma atarn inapoi, numai ca ma iau cu aspiratorul si uit. Operatorul se intoarce cu spatele sa pregateasca cimentul de oase, cand se intoarce eu eram ca o floricica cu aspiratorul prin plaga, dadeam asa in dorul lelii. El, agitat nevoie mare ca cimentul ala de intareste repede si n-avea loc, ca frau doctor, ca ce faceti. Frau doctor dormea in post. "Frau doctor, tre' sa tineti de dracie!" si da sa-l aseze, numa' ca avea doar o mana ca una era ocupata cu mortarul. Mai frate, si numa' ca vad ca trage de carlig, numai ca n-are priza suficienta, ii aluneca, si tesuturile pacientului decid ca au suficienta elasticitate incat sa-l faca avion. Nu stiu prin ce lege a fizicii a zburat dracia, ca o vad decoland in plonjeu rotativ catre ochii ochelarizati ai nou-venitei, care era de partea cealalta a pacientului. Bai frate, am crezut ca ii sparge vreun ochi, dar din fericire a zburat lin peste capul nefericitei, aterizand cu un clinchet sprintar in aparatul de Röntgen.
Buon, operatia decurge lin in continuare, dupa vreo juma de ora vine o svestera si ma anunta ca tre' sa ma mut in sala 3 ca sunt si acolo asistent. Ma carabanesc, intru in sala cu H. Hernie inghinala bilaterala. Prima jumate decurge fara incidente, la a doua jumate simt ca incep sa ma scurg un pic. Respir adanc, imi revin, numai ca peste vreo 20 de minute o aud pe svestera, asa, ca in filme, in ecou :"ti-e bine?". Ma uit la mine si realizez ca mai aveam putin sa ma intind pe pacient. Nu, nu mi-era prea bine. Ma cam scurgeam. Dau din cap ca nu, bai frate, atat le-a trebuit. Au tabarat pe mine, m-au luat efectiv pe sus, anestezistu' m-a pus scurt la podea, da-i cu apa, da-i cu ce-or mai fi dat ei acolo, cert e ca mi-am revenit instant. Nu, ca iesi. Bine, ies. Aveam glicemia vreo 60 si tensiunea 8 cu 5. Din fericire mi-am revenit repede, ca eram de garda si nu prea aveam incotro.
Dar ce garda, fratilor! In afara de un copilas pe la 10, un pacient decompensat la creierii capului pe la 12 si un nene care isi scrantise piciorul acum 10 zile si a decis ca 1 jumate noaptea e o ora buna sa-si faca o radiografie, toata noaptea a fost liniste.
Mai vreau garzi de-astea!