Mr. Saxobeat me

Ba, ati auzit ca a batut-o unu' pe Alexandra Stan?
Duh! Cred ca si Daniil Sihastru a auzit.

Asa ca revin la ale mele.

Azi am vazut cel mai faramat om viu. Accident de motor. Sa va fac o schita:
 

Ce vedeti sus e cotul. Nu se mai distingea humerus de ulna, era asa o mancare de porumbei. In mijloc am schitat cu talent o vertebra, iar jos este piciorul. Nu, nu e desenat gresit, era rotit la aproape 180 de grade. Pe langa astea mai avea si un volet costal, un ficat un pic relocat in loja si alte mici fracturi pe la oscioare neimportante.

Azi i-au fost reparate doar femurul si cotul. A durat 7 ore jumate.

Dar am vazut recent una si mai si. Pacienta cu cancer ovarian, invadase tot prin jur, metastaze, in fine, nu intru in detalii. Ceea ce ne-a dat pe spate a fost ca femeia avea din nastere amandoi rinichii in dreapta, astfel incat ureterul "stang" ocolea vezica urinara intr-un traseu foarte intortocheat intratumoral, una dintre tubele uterine lipsea cu desavarsire, uterul era asimetric si cumva rasturnat. Imaginati-va sa operezi o tumora care a invadat tot in micul bazin, rinichiul stang sa fie unde ar trebui sa fie uterul, vezica de negasit, uterul in stanga, rectul in dreapta. Apuca-te si gaseste care teava si care fir la cine vine si unde se duce, totul intr-o masa tumorala fragila si sangeranda.

Dar gata ca devin macabra.

De la Alexandra Stan mi se trage.

Viata linistita

Pai hai sa va mai povestesc de prin Germania. Viata linistita.

Liniste care are doua surse:
1. incetezi sa te mai zbati (nu mai ai forta)
2. faci infarct

Nu v-am terminat povestea de la Mainz. Asa cum va scriam data trecuta, masina a aterizat intr-un service. Am lasat cheia la receptie si au venit baietii si au luat-o. Eu avand curs si sambata pana la ora 17. Domnita de la receptie imi spune ca au program pana la 18, deci nu ar trebui sa fie vreo problema. Ma duc la curs cu un taxi, indur cu stoicism inca 4 ore de plictis tortionar. In pauza de masa imi trece prin cap sa sun la service sa vad daca e gata masina. Raspunde unu', mucalit asa si in doi peri. A, pai n-am facut inca nimic ca costa 89 de euro si nu stim daca sunteti de acord. Dar daca nu va decideti acum veniti luni, ca noi in juma' de ora inchidem.
Picioarele devin gumilastru, gura - nisip de Sahara. Imi iau avant, si ii zic cu apoplexul in glas: pai eu am nevoie de masina azi, eu luni sunt de garda la 280 de km de aici.
A, pai noi inchidem in 30 de minute, daca ajungeti pana atunci puteti sa o luati ca noi o facem in 10 minute.
Sun la un taxi (avusesem inspiratia sa iau un numar de la hotel). Vine ala agale dupa vreo 15 minute. Eu eram deja semilesinata si cu unghiile roase pana la umar. Sar in taxi, ii zic unde, ajung. Masina mea ma astepta frumos. Platesc, plec. Ba, facea toba un zgomot de am crezut ca acusha decolez. Ma dau jos si le zic: bai baieti, da' eu nu v-am zis nimic de toba.
Ala, calm: pai nici eu nu v-am zis nimic de toba dar ar fi cazul s-o schimbati, e plina de gauri.
Eu, siderata: pai pana ieri nu facea zgomot.
El: e, acuma face.
Mai aveam 5 minute sa ajung la curs, a carui a doua parte se desfasura in alta cladire decat pana acum, in alta parte a orasului.
O las asa, decolez. Ajung la cladirea respectiva (Universitatea din Mainz), un monstru. Intru in parcare, automatul nu scuipa cartela, se intepenea cumva hait in gaura aia si nu iesea. In spatele meu o tanti dadea si ea sa intre. Sun la botonu' de pe bariera, raspunde una sictirita: da, ce s-a intamplat. Ii zic, ea: apasati pe buton. Probabil ca are parte de retardati, ma gandesc, si nu ma enervez (inca). Ii explic ca am mai parcat masini in viata mea si am o vaga idee despre cum ar trebui sa arate o cartela care si iese din scula aia. Ea (galanta): va apas eu butonul, nu-i bai. (incep sa spumeg). Tanti, nu merge. Ea: hmmmm, cred ca nu merge. Haideti ca trimit pe cineva. Intre timp, harababura in quru' masinii mele, aia gesticulau toti a nerabdare ca de ce nu apas butonu'. Eu imi pierd rabdarea si vreau sa ies. Circul de la peage-ul din Franta se repeta, dar in centrul unui oras foarte mare cu strazi pline. In vreo 10 minute eram pe strada. "Cineva"-ul inca nu venise.
Eu deja intarziasem.
Gasesc alta parcare, cu timp limitat o ora (eu mai avand inca vreo 3 de curs). O las acolo, intru in cladire. Niciun semn, nicio informatie. Unde e cursul? Intreb la informatii. Ridica din umeri. Ma decid sa ma duc la departamentul de Radiologie, nu are unde in alta parte sa fie.
Nimeresc fix intr-un grup de "co-cursieri". Ma lipesc si eu de ei.
Spre marele meu noroc cursul se termina intr-o ora.
Plec, ajung.
Duminica ma trezesc mushketar, gata, incep sa car lucrurile in noul oras (va ziceam ca ma mut). Impachetez, ditamai cutioaiele, dezmembrez bicicleta, car, tarasc, ma opintesc, lift, scari, ajung la masina...nu mi se deschide porbagajul. Problema care aparea sporadic si in ultimele saptamani dar de la Amsterdam incoace nu se mai intamplase. Da, trage, impinge, injura. Nu. N-a vrut, frate, si pace!
In focul actiunii incepe o mare ploaie.
Rabatez scaunele din spate, incarc totul prin usile laterale. Va dati seama ce-a fost la gura mea. Plec, le las la noua casa, ma intorc.
Luni, garda, infecta, ma culc pe la 3 jumate, zic lasa ca miercuri am liber, ma duc miercuri la Primarie. Unde trebuia sa ma inregistrez in noul oras, apoi la Zulassungsstelle sa inregistrez masina, si apoi la parcari sa iau loc de parcare (altfel trebuia sa platesc 1,6 euro pe ora).
Marti dupa un somn placut pana la ora 12 impachetez, aburc vreo tzshpe cutii prin usile laterale, urc, mai aduc vreo 2 cutiute si din reflex ma duc la portbagaj. Care se deschide ca o floare in umezeala rouai de dimineata. Rad ca pleampa, a paguba.
Plec. Din lene nu alimentez, mai aveam benzina sigur pana la Trier. Ajung, descarc.
Deoarece aveam ceva timp de pierdut pana se innopta, ce imi zic eu, ia sa montez minunatia de poza din spatiu pe care mi-am comandat-o pe Amazon! Desfac, intind, descopar cu stupoare ca e de fapt tapet. Zic, "cat de greu poate fi". Amestec praful ala de venise cu pachetul, fac niste zoaie acolo, intind cu voinicie pe prima foaie, dau sa lipesc.
Priza fix in cale. Dau sa decupez: nu tu foarfece, nu tu cutit, nu tu nimic. Nici macar o surubelnita sa demontez priza. Cutia cu aceste lucruri zacea frumos impachetata in vechea casa. Acuma, dadusem cu zeama de-aia, trebuia sa fac ceva. Iau un pix, rup. Asta e. Lipesc...shhhhhhhhhhhhhlup! Pica. Injur, repet.
In fine, dupa incercari repetate, sta. Lipesc primul rand, doar ca sa constat ca al doilea nu are loc pana la tavan. Masor cu un carton, indoi, rup lipesc. Acu' cum mi-o fi norocul.
Dorm. A doua zi dimineata ma duc la 9 la primarie. Ma inscriu, plec la Zulassungsstelle. Si deoarece cheltuisem ultimii mei bani cash pe suspensie, si stiam ca imi trebuie bani cash, ma duc la banca. Nu stiu ce-mi vine si interoghez soldul. 4,95 euro. Inlemnesc (eu verificand cu cateva zile in urma si mai avand arhidestul). Ma ia cu lesin. Ce masina, ce parcare! Nici bani de benzina inapoi nu aveam. Incep sa sun disperata pe toata lumea pe care o cunosc prin Nemtia, in speranta ca mai are vreunu' cont la Sparkasse si poate si sa faca transfer. Evident ca miercuri la ora 11 toata lumea era in spital si evident, nimeni nu avea telefonul personal la indemana.
Zic, asta e, plec inapoi unde am internet sa vad ce si cum. Oi avea benzina sau nu, oi vedea. Plec, ajung, intru pe internet, banii mei erau acolo, si-mi intrase si salariul. Incetez sa ma mai intreb ce si cum. Pur si simplu nu mai am nervi. Mai aburc vreo tzshpe cutii, plec inapoi direct la Zulassungsstelle. Ajung la 13.30. Gol. A, pai programul e pana la 13. Spasm ocular. Anevrism la epilepsia nervilor capului. Ma ia cu lesin.
Ma duc inapoi la viitoarea casa, las cutiile si plec acasa, ca joi eram din nou de garda. Oricum era liber, deci nu aveam nimic de facut.
Vineri plec imediat din garda. Deoarece fusese liber joi, toata lumea si-a luat liberi si vineri si ghici ce, fiecare avea ceva de inregistrat. La ora 10 trag biletul cu numarul 198. Nu mai intru in detalii. Cert e, ca dupa telefoane disperate catre diversi oameni pentru a primi numarul de asigurare al masinii (care se schimba in functie de oras, si am avut inspiratia sa aflu din timp chestia asta) si dupa ce am pierdut biletul de ordine, la ora 14,15 aveam numere de Trier. Ma duc fericita la parcari. A, pai vineri e program numai pana la 12.

Cum ziceam, incetezi sa te mai zbati. Viata linistita.

Inca o saptamana in Germania

E fain sa ai masina. Chiar ma gandeam zilele trecute ce frumos e sa iti pui posteriorul in masina si sa te duci unde ai treaba. Fara autobuze, asteptat in ploaie, trenuri cu intarzieri si de-astea.
Veni, vidi, sofati, ajunsi, rezolvati.

In fine. Am cont la Sparkasse. Filiale in absolut orice catun, automate peste tot. Aceeasi banca.
Primesc un rahat de factura de la Primarie, nu stiu de ce.
De fapt stiu de ce. Pentru ca mi-au tinut o hartie la ei in birou, in conditiile in care am sunat vreo 3 saptamani sa ma duc sa iau hartia si imi ziceau ca nu e la ei. 20 de euro. Am facut eu scandal dar degeaba. N-am incotro, tre' sa platesc.
In fine. Ma duc la banca cu factura in bat sa platesc. Sparkasse. Aceeasi banca.
Dau factura la tanti la casierie. Ea senina: pai nu puteti plati la noi.
Pai de ce?
Pai pentru ca contul dvs e in alt oras.
Asa, si nu e aceeasi banca?
Ba da, dar nu puteti face nicio tranzactie decat la banca unde v-ati facut contul.

Joac-o p-asta!, vorba lu' var-miu.

Ma duc acasa cu coada intre dinti, sun la aia de-mi trimisesera factura (era ultima zi in care puteam plati fara penalizari) si intreb: "dar nu pot plati prin online banking?" ba da. Platesc.

Sun la Telekom sa realizez tranzitia inapoi de pe mobil pe fix, ca acum am fix (m-am mutat din nou -oarecumva -, va povestesc aldat'). Aceeasi jonglerie intre 100,3 operatori care ma trimit de la unii la altii. Ca intotdeauna la Telekom. Pana la urma dau de cine trebuie: "pai nu puteti trece inapoi pe fix".
Pai de ce?
Pai pentru ca aveti contract pe mobil 2 ani. Daca vreti sa treceti pe fix tre sa platiti restul de 20 de luni ca sa va reziliem contractul.
Pai cum, cucoana, ca am intrebat-o de paishpe ori pe aia care mi-a facut contractul daca pot trece inapoi pe fix cand am mufa si mi-a zis ca se poate!
Pai nu se poate, decat daca platiti tot contractul.

Joac-o (si) p-asta!

Garda. Am o pacienta de 95 de ani, o simpatica. E de vreo 3 luni la mine pe sectie. Dupa un bandaj in OP cu anestezie nu se mai trezeste de tot. Apartinatorii ca nu mai facem nimic, lasati-o sa se stinga in pace. Banuiam ca are infarct, nu m-au lasat sa-i fac nimic, decat EKG. Zic bine, o lasam sa se duca. Vorbesc cu ei, plangem unii in bratele altora, depanam amintiri. A doua zi era pacienta mea mai treaza mine dupa garda. EKG-ul aratase intre timp un mare infarct. Acu' e bine merci. Eu zic ca ne ingroapa pe toti.

Dupa episodul cu babuta, ma suna asistenta de pe cealalta sectie agitata ca sa vin urgent. Vin. Alta pacienta de 93 de ani, coma. Habar n-aveam ce-i cu ea - cealalta sectie.
Nimic. Respira doar. Fara puls, nu raspundea la niciun stimul. Sun alarma, vine anestezia cu carutul cu monitor, avea si puls, cica. Ii infig niste perfuzii, pe banuiala ca pierduse prea multe fluide la pregatirea pentru coloscopie. In fine, presupunerea s-a dovedit intr-un final corecta, dar drumul pana la final a durat de la 1 la 4 dimineata, pentru ca colega de pe interne a considerat ca nu e treaba ei sa se bage. Dupa ce-am dus-o pe intensiv (intre timp facea si spume rosii la gura, da, i-am facut si CT si D-dimeri si tot tacamul, scriu doar pentru ca stiu ca mereu se gaseste cate unu' care presupune ca-s idioata si nu fac chestiile care sunt in mod evident de facut, doar pentru ca nu povestesc aici de-a fir a par.)
In fine, o duc pe intensiv, vine anestezistul - ca nu e treaba lui. Pai bine mai copii, a cui e treaba? Eu sunt chirurg, ce treaba am eu plamanii si cu inima? Anestezistul cica, pai colega de pe interne ar trebui sa-si informeze medicul primar. Aia, nu! ca nu e treaba ei. Pun mana pe telefon si sun eu. Ala (2 dimineata) dormea de rupea. Ii povestesc eu ce si cum "pai si de ce ma sunati pe mine, daca e pe chirurgie?". Da-i si explica-i ca de fapt e, dar nu prea. Vine. Intre timp eu turnasem vreun l de Ringer in ea, isi cam revenise. Acu' treaz, a fost baiat de treaba, dar pana s-au hotarat ei ca eu nu tre' sa stau sluj pe intensiv s-a facut 4 dimineata.

In fine, azi am venit la Mainz. Am un curs. O porcarie sinistra, cele mai plicticoase 8 ore din viata mea. Dar e obligatoriu.
In fine, plec de dimineata la 6, -3°C, gheata pe parbriz, eu inca adormita, obosita, tremuram ca piftia primii 50 de km.


In sfarsit se termina porcaria de curs pe ziua de azi, pornesc spre hotel. Cand sa intru in parcare  (aveam 5 la ora, ceva pe acolo) aud un trosc! si harsait la roata. Parchez, ma dau jos, caroseria se odihnea asa, intr-un cot, pe roata stanga spate. Ma uit dedesubt, arcul de la suspensie hait, probabil rupt.

Joac-o p-asta!

Card ADAC nu avem (inca), desi dupa aventura de la Bruxelles mi-am jurat ca-mi fac neaparat (n-am apucat).
Norocul meu ca ieri am avut masina la service (am sperat sa rezolv problema de la Paris), si imi ramasese cartea de garantie in rucsac. Am sunat la un service, cica vin maine sa o repare. Oi vedea.

Sun la ADAC sa fac card, mi se termina creditul. Aveam cod de incarcare, dar l-am uitat pe birou acasa. Ma duc sa cumpar altul din zona. Intreb la receptie: e vreun magazin mai mare prin zona? da, e aici dupa colt.
Merg vreo 20 de minute, de incepusem sa cred ca sunt chiar chioara si am trecut. Mai merg un pic,  EDEKA. Ditamai monstrul de magazin. Intru, intreb.
Pai n-avem. Mergeti la gara. E departe? Nuoooo, 10 minute. La cum a zis, zic, e clar.
Pornesc, dar am avut noroc, ca dupa 15 metri ochesc un chiosc. Aia aveau. Dau sa scot portofelul, ioc, il uitasem la hotel. Ma apuca transpiratiile. Cat ma luptam cu amocul care ma apucase, dau peste buzunar, ba! aveam cardul!
Platesc, plec. Ochesc peste gard un restaurant chinezesc. Opa! Intru. Aveti de-aia? Avem. Ura. Am inspiratia sa intreb, dar pot plati cu card? Nu doar bani gheata. Sorry.
E vreun bancomat pe undeva? Da, aici langa.
Ura! Ma duc, scot 20 de euro, inainte sa scot ma intreaba: comisionul e 3,90 euro, mai vreti?

M-am gandit ca, la ce saptamana am avut, chiar nu mai conteaza. Mi-era foame. Am vrut, ce sa mai zic.

Dar...asa-i ca va intrebati ce-am patit la Bruxelles?

Lasa ca va zic data viitoare.

Peugeot, Buillon, Paris

Acu' vreo luna si ceva am tras o fuga pana la Paris. E aciulea, peste gard. Si deoarece o prietena s-a oferit sa ma cazeze, si si-asa n-o mai vazusem de ceva vreme zic, nah, de ce nu?
Ma sui vineri dupa spital in Peugeotul meu negru cu patru roti, pornesc. Bai, frate, nici nu am pornit bine, ca m-am trezit in Belgia. Da' nu oricum! Pai stati sa vedeti!
Am GPS. Da' jmeker-GPS, nu asa! Mai, fetzi-logofetzi, ma baga pe niste coclauri de ma intreb daca nu cumva gasesc usa catre purgatoriu in urmatoarele 10 minute.
Asaaaa! Si intru eu in Belgia pe un glorios drum de tara lat cat spinarea de tantar si neted ca palmile lu' Greuceanu. Sa-mi rup suspensiile, ce sa mai. Insa cireasa de pe pupaza nu au fost gropile, nuoooo! Am nimerit in plin sezon agrar, mai precis, sezonul de stropit cu balegar. Pai da, ca astia de pe aici practica ingrasarea naturala, adica aduna balega, o amesteca cu apa si o stropesc pe campuri si ogoare. Nu zic ca e rau, din contra, foarte destept. Dar! Am crezut ca ma colabez in autoturism. Da' de-a binelea! Si nu sunt vreo pretentioasa la mirosuri.
In fine, conduc disperata si cu lesinul in varful sufletului, ies de pe drumul agrar. Unde credeti?

Direct in tara bulionului. Da! Nu e gluma! Pays de buillon. Cu Museé de buillon, Restaurant de buillon...etc. Piscina de bulion, ferma de bulion, curcubeul de bulion, avionul de bulion. Ce sa mai, totul de bulion. M-am simtit ca o bacterie in placutza Petri. Lipsea agar-agarul.

Purced mai departe pe aripi de bulion, aterizez pe o autostrada. Boring. Conduc inca vreo 2 ore si ceva, 3. Ajung la Péage. Taxa de autostrada, 8 euro si ceva. Bag cardul in dracia aia, ba frate, nu vrea nici cu acatiste. Il scot, il sucesc, il invart. Nu vrea. Sun la ajutor acolo, botonu' rosu. Raspunde o tanti, ii dau cu bonsoair, je iun chesion, ma cart ne foncsion pa. Ma conversez eu cu tanti in franceza acolo, ba, si ii tot zicea ceva cu "droat". Numai ca idioata apasa pe butonul de raspuns dupa ce incepea fraza. Cred ca am intrebat-o de cinshpe ori pana m-am prins ce voia. Trebuia sa dau cu spatele si sa ma duc la casele din dreapta unde se platea cu cash. Cat m-am dat eu mare la tanti ca vorbesc franceza, s-au strans niste alti pretendenti la orificiul de card in spatele meu. Deja foiau in autovehicule. Ii fac semn lu' nenea din spate, bag in marsarier sa vada becu' alb si sa priceapa ca tre' sa dau inapoi. Da' de unde. Ma priveste tamp cateva secunde, apoi ii pica fisa, incepe sa faca disperat semne catre ala din spatele lui. Circul se repeta pana la ultima masina. Dau cu spatele, si, deoarece sansele sa te faci de failblog.org cresc exponential cu necesitatea, seriozitatea situatiei si numarul de privitori, sa fiu a naibi daca nu am realizat cel mai jenant marsarier din cariera. Mai sa daram toneta aia si nu alta. Dupa serpuiri penibile, injuraturi, 100 de manevre si vreo 3 minute eram eliberata de armata de followeri. Ma duc, platesc, plec mai departe.

Ajung in Paris, ajung la hotel, o pescuiesc pe pretena mea, intru in parcare, parchez, ne pravalim din fiara, apas botonu' de incoiat, nimic! Clipocea de parca aveam usa deschisa. Pretena mea 'ce: stiu io! Si taica-miu are aceeasi problema! Nici nu apuc sa compilez, ca o vad baga un degetzel in portiera si ca da cu usa, care usa scoate un zgomot sec, si reculeaza inspre inafara. Ea: cred ca s-a blocat pe incuiat. Eu clipesc des, dau o tura de porbagaj, bag un ochi, ca sa vezi! Avea dreptate! Usa era incuiata, fara sa se fi incuiat in lacasul potrivit. Eu, linistita ca, in mintea mea, daca s-a putut incuia cu deshtiul blondei de treij de kile, tre' sa fie cumva si o cale inapoi. Ba fratii mei albi! cred ca vreo 45 de minute ne-am chinuit. Ce sa faci in asa situatie la 11 noaptea in Paris? Zic, buey, daca nu razbim, o las asa, ca e incuiata parcarea, si vedem maine. Numai ca blonda n-a renuntat! Nu! Ma, a reusit, ma! Si dupa aia s-a si incuiat normal! Nu blonda, portiera.

Urcam in hotel, ne impopotzonam, plecam in oras. Ne intalnim cu inca o prietena, si purcedem la baut bere si sa mancat friptura la Black Dog. M-am facut bulion! Da' bulion! Nu prea mai am amintiri clare. Stiu ca friptura a fost foarte buna. Si ca barul era de roacheri. Si ca in timp ce vorbeam franceza cu taximetristul mi se parea ca sunt Moliére, ptiu! sa nu ma deochi!

A doua zi m-am trezit cam robocap. Mergem sa ne dam pe Sena cu vaporasul si sa mancam escargoti. In fine, ne-am plimbat, am facut osutajde poze. Ne-am intors. Turnul Eiffel. Ne punem noi ca shmekerele la cea mai mica coada. Ne-am tepit maxim, ca era coada la urcat pe scari.

Seara hai in centru sa mancam melci. Sunt topita dupa melci. In fine, am comandat, am mancat, inapoi la hotel. Ca a doua zi era duminica si trebuia sa plec.

Si-a venit duminica. Si-am plecat.

E, condusul inapoi a fost o feerie. Pentru ca GPS-ul meu s-a decis brusc ca stie o cale mai buna. Asa incat m-am trezit conducand intr-o zona unde pe ecranul GPS-ului meu erau (nu exagerez) vreo 15 strazi, perpendiculare, paralele, intersectate in fel si chip, iar eu conduceam ca OZN-ul in diagonala peste toate, fara sa fiu de fapt pe vreuna. Asa incat am luat-o la ghici pe fiecare iesire care mi-a iesit in cale, pana am reusit sa cadem de comun acord ca harbul meu nu e elicopter si ca e momentul sa alunece pe una dintre liniile de pe ecran.
Si-am plecat. Si-am ajuns la Peage. 22 de euro! Sa fac infarct la apoplexia inimii! Nu de alta, dar nu aveam cash, si cardul nu imi mergea. In fine, scormonesc, scurm, zgarm prin buzunare si posete, gesesc o bancnota ratacita de 10 euro, sunt salvata!




Si-am ajuns acasa. A fost frumos la Paris.

How to watch "House M.D." in 30 seconds

I've spent some parts of my last few days watching 2 seasons of House M.D. Besides the charisma of  Hugh Laurie and the amazing shaped eyes of Olivia Wilde I've decided that, medically speaking, the whole series is just a load of crap.

If you didn't watch it, and you think a summary will be nice, here! I made a diagram that might save you some time:

X-Men

La spitalul unde am fost inainte aveam un radiolog genial. Normal, era nascut in Romania.

Vin aici, ma astept ca toti radiologii sa fie oameni care au cel putin o vaga idee despre alcatuirea corpului uman. Sau macar a scheletului uman. Sau macar a morfologiei unei articulatii normale.

Wrong!

Prima experienta cu radiologia de aici: pacient cu fractura de sold vizibila de la aproximativ 3 metri de ecran (eu am vazut-o de la usa cum am intrat). Si eu nu-s radiolog.
Povestea pacientei: cazuse in urma cu trei zile pe sectia de interne. Internistul i-a facut radiografie, dar nu s-a uitat la poze, ca e internist si nu e treaba lui, citeste doar rezultatul trimis de radiolog : "fara semne de fractura".
Dupa 3 zile in care pacienta racnea si urla de durere ii face un CT. Iarasi, citeste ce-a trimis radiologul: fara semne de fractura. Moment in care omul se decide sa intrebe si chirurgii.

La spitalul unde eram rezultatul radiologului suna asa: "formatiune hiperdensa in lobul superior al plamanului , densitate specifica pentru cancer de nustiucare" sau, "semne de hiperdensitate in zona aripii iliace bilateral, tipice pentru Paget", si asa mai departe.
Aici suna cam asa: formatiune de o nuanta intre alb si negru care se intinde de la stanga la dreapta cu adancime din fata in spate si latime de sus in jos. Oasele sunt probabil acolo unde trebuie si nu excludem cu certitudine o fractura pe undeva.

Nu e nicio diferenta, asa-i?

Peste o vreme sunt in ambulator. Fac radiografie unei paciente, cu motivul scris clar in trimiterea la radiologie: suspiciune de fractura de vertebra lombara 3.
Vine poza: semnul de "stanga" mare cat vertebra, ghici unde? exact, pe corpul vertebrei 3 lombare. Moment in care iti pui intrebarea? De ce e nevoie de semnul de stanga la coloana vertebrala?

Dupa alte cateva zile preiau garda de la un coleg care trimisese la radiologie un pusti de vreo 12 ani ca-l doare umarul. Vine poza, fractura de humerus. Evidenta. Parea insa veche. Il intreb. A mai fost acu' vreo 2 saptamani la noi, ca cazuse tot pe mana aia dar i-au zis ca nu are nimic. Ma uit la poza veche. Fractura era mai mult decat evidenta. Urla la retina, nu stiu daca intelegeti. OK, ala de s-a uitat la el dintre chirurgi a fost tampit, sa zicem. Dar ma uit la ce-a scris radiologul: fara semne de fractura.

Ieri trimite colegul din ambulator (chirurgul visceral din postarea halucinanta de acu' 3 saptamani) o pacienta, accident de masina, "probabil fractura de glezna", si crede el ca si de stern. Fractura de glezna mai mult decat evidenta, nu insist. Explozie in maleola laterala. Poza de la stern de o calitate execrabila, ma uit pe CT-ul de torace deja facut de colegul panicat (i-a facut CT din cap pana-n picioare, nu exagerez). Fractura de stern mai mult decat evidenta. Ce scrie radiologul: "ar putea fi o fractura de stern daca pacienta are semne clinice". Am observat ca asta a scris in trimitere "suspiciune de fractura de stern". Pentru simplul motiv ca era ca@#t pe el de frica sa nu aiba pacienta ceva la inima sau plamani sau in zona si altfel nu ii facea radiologul CT.

As putea sa continui. Mai am muuuulte exemple de incompetenta crasa. Si sunt aici de doar 2 luni si ceva.

Si acum intreb: Voi ce credeti, se uita pe pozele alea sau citeste ce scriem noi la trimitere si daca scrie doar "excludere fractura" cum scriem toti din lene sa descriem exact ce suspiciune avem, da copy-paste la toate pozele cu "fara semne de fractura"?

The Human (Dead)Body

Fusai sambata trecuta la Antipa. Am tinut mortis sa vad expozitia The Human Body. Ati zice ca n-ar trebui sa prezinte atata interes pentru un chirurg, dar uite ca ba da.
Am vazut candva un documentar despre cum prepara cadavrele cei care creeaza exponatele, mi s-a parut fascinant. Eu una mi-as dona cadavrul sa mi-l impaieze. Ce alte variante ar mai fi?  De ingropat cu alaiul de popi nici nu se pune problema, nu vreau sa aud de asa ceva. Incineratul e o solutie. Dar asta cu impaiatul mi se pare o solutie si mai buna.
In documentar erau mult mai multe exponate, dar chiar si asa, a fost o experienta interesanta pentru mine.
Din mai multe motive:
1. Am fost cu nepotii mei (13 respectiv 10 ani) si cu varul lor (tot cam pe-acolo cu leatul).
2. Aveau expuse tot felul de tumori (educativ, parerea mea)
3. Erau expusi embrioni incepand cu 5 saptamani (parca) si pana la 15 saptamani. Fascinant.

Una peste alta, desi cadavrele in sine nu m-au dat pe spate (putine, nu foarte diferite de Marghioala si Nea Ghita din facultate - toate cadavrele aveau nume, recunosc ca nu mai stiu cum le ziceam), reactia celor mici a fost fascinanta pentru mine. Curiosi, interesati, nicidecum speriati.

Si-acu' ajung la dilema.
Nu zic ca nu inteleg ministerul Educatiei ca vrea acordul parintilor pentru a duce copiii la muzeu, e perfect intemeiata frica lor ca se va trezi un parinte sa se rascoale, si pe buna dreptate, poate. Poate unor copii le e frica sau ceva.
Dar. Ce nu inteleg este de ce s-a umplut internetul de polemici pe tema asta? In mod evident oamenii considera ca problema merita discutata.
Ce nu inteleg eu este: de ce este considerat ceva iesit din comun sa vedem alcatuirea unor corpuri umane in detaliu, real? De ce este corpul uman un tabu?

De ce este ok sa vedem poze, animatii, picturi cu disectii umane, dar nu este ok sa vedem ce au vazut cei care au facut desenele, schitele, picturile?