...au dat cu mine rau de tot de plaja realitatii azi-noapte si azi-dimineata ... valeleu. Tocmai cand crezi ca natura si-a epuizat toate mijloacele prin care te poate pocni in moalele capului in vreo chestiune, pam-trosc-fleoshk!...gaseste un mod complet inedit si crunt sa-ti arate ca te inseli.
Nu credeam ca berea poate provoca asa ceva, dar se pare ca diferenta dintre o experienta frumoasa si una urata - ca si dintre o femeie urata si una frumoasa, dealtfel - este in cantitatea de preparat de maltz ingurgitata. Stiti cum se zice, "the beauty is in the eye of the beer holder".
In fine, m-am lamentat destul, e momentul sa ma mai si plang putin.
Pai da. Pai fuseram azi la aerodrom, cica sa vedem show aerian si sa zburam, unii dintre noi.
Zece grade, o pacla nenorocita de nu-ti mai vedeai nasul dupa prima minciuna si un fel de burnita care parca ti se forma in breton si curgea asa, direct de pe tine pe tine...nu stiu daca ma intelegeti.
Noroc ca aveau un muzeu de planoare. Frumos. O sa mai mergem la Wasserkuppe la aerodrom.
sâmbătă, 30 iulie 2011
joi, 28 iulie 2011
Micile placeri (nemtesti) ale vietii
Nuooo, nu vorbesc de bere. Berea e multa, si buna! Nuo!... Tzt!
Pai atunci despre ce? Pai despre asta:
Nu mi-au acceptat dosarul pentru Approbation. Motiv: n-am trecut in CV perioada scolii generale. (Nici nu stiu daca sa rad sau sa-mi pun mainile-n cap).
Merg la supermarket. Dau sa platesc cu cardul. Casierita se uita la el si zice calma : nu primim carduri de credit. Eu senina: nu e de credit (chiar nu e), e debit. Nu, nu pot sa-l primesc. Scot cardul de lei. Ea: Nu e bun, e de credit. Fac ochii mari. Nu, doamna, e debit. Nu e, e de credit. (Imi crescuse tensiunea). Dar de ce ziceti ca-i de credit? Pai unul e MasterCard si unul e VISA. Credit.
Pai atunci despre ce? Pai despre asta:
Nu mi-au acceptat dosarul pentru Approbation. Motiv: n-am trecut in CV perioada scolii generale. (Nici nu stiu daca sa rad sau sa-mi pun mainile-n cap).
Merg la supermarket. Dau sa platesc cu cardul. Casierita se uita la el si zice calma : nu primim carduri de credit. Eu senina: nu e de credit (chiar nu e), e debit. Nu, nu pot sa-l primesc. Scot cardul de lei. Ea: Nu e bun, e de credit. Fac ochii mari. Nu, doamna, e debit. Nu e, e de credit. (Imi crescuse tensiunea). Dar de ce ziceti ca-i de credit? Pai unul e MasterCard si unul e VISA. Credit.
miercuri, 27 iulie 2011
In tara minunilor
Pe usa de la veceu' din blocul operator scrie mare "NOT WC". Desi stiu ca inseamna "buda pentru cazuri extreme", de fiecare data ma blochez o fractiune de secunda cu mana pe clanta, cu pantalonii in vine si sfincterul intern pe jumate deschis. Sovai. Cum adica "NU BUDA"? Dupa care realitatea loveste, si navalesc spre tronul salvator.
Ieri si azi am stat, ca si luni, cate 7-8 ore in sala. Ma simt ca Alice: vad un creier pulsand, si-ncep sa cresc pana la Luna. Nu inteleg ce-mi zice cineva, ma simt un paduche. Si apoi vad nervii cranieni iesind din trunchi exact ca in atlas, si ma fac cat Gulliver in tara piticilor, si apoi fac o nefacuta si-mi vine sa mananc toate prajiturile din lume, poate vreuna ma face mica pana nu ma mai vad (paradoxul maxim, stiu).
Ziua zboara, ma trezesc ca e dupa amiaza si nu am mancat nimic, am spatele intepenit complet si mana dreapta e grebla pe cate-un instrument de-ala de traforaj, gradinarit sau crosetat.
Dar lasa ca ma fac eu mare.
Ieri si azi am stat, ca si luni, cate 7-8 ore in sala. Ma simt ca Alice: vad un creier pulsand, si-ncep sa cresc pana la Luna. Nu inteleg ce-mi zice cineva, ma simt un paduche. Si apoi vad nervii cranieni iesind din trunchi exact ca in atlas, si ma fac cat Gulliver in tara piticilor, si apoi fac o nefacuta si-mi vine sa mananc toate prajiturile din lume, poate vreuna ma face mica pana nu ma mai vad (paradoxul maxim, stiu).
Ziua zboara, ma trezesc ca e dupa amiaza si nu am mancat nimic, am spatele intepenit complet si mana dreapta e grebla pe cate-un instrument de-ala de traforaj, gradinarit sau crosetat.
Dar lasa ca ma fac eu mare.
luni, 25 iulie 2011
Nimic nu e mai ironic decat soarta
Stiu ca nu v-am spus, ca m-am tot abtinut, dar nu mai pot. Da, sunt o gura sparta, dar nu pot sa tin asemenea secret: in uichend am facut ardei umpluti. Da! Si au iesit giugiuc. Moartea caprioarei, ce sa mai.
Si, deoarece aseara pe la 12 mai imbalotam un ardei, ca muream de pofta, azi noapte am facut de plancton, cum ar zice Vaiparu'.
Din fericire lupta cu somnul azi dimineata a durat fix o ora, pana dupa raportul de garda, pentru ca dupa aia m-a umflat un specialist: mergi cu mine sa ma asisti la o operatie pe creier.
Yu-huuuu!
Toate bune si frumoase. M-am suit in hainele verzi, m-am spalat, m-am suit in pantofii-de-maini (asa le zice la manusi aicea, pantofidemaini), ce sa mai, mare chirurg, frate. Muama ce-a crescut fipotele-n mine cand au intrat niste proaspat angajate sa vada sala si io eram cu o pensa in stanga si un foarfec in dreapta...mama mama!
No, toate curg ca-n povesti. Eu eram responsabila de electrocauter si de aspirator (si departatoare, foarfeci, pense...mizilic). La un moment dat, cum calcam eu pe sub masa aia pe acolo, simt ca ma lipesc de ceva. Trag mai tare, mai sa imi ramana papucu' pe jos.
Eh, fix cand ma luptam eu ca Don Quixote cu morile, na! ca tre' sa cauterizez. Trag disperata, ma eliberez, pun papucu' pe pedala, sudez acolo ce sudez, si dau sa ridic picioru' de pe pedala. Si plec cu tot cu pedala. Eh, nush daca stiti, poate unii stiti, dar campurile sterile au o banda adeziva la capete. Care aparent are o placere mai mare la papuci decat la podea (unde ar trebui sa se lipeasca de fapt). Cand m-am eliberat, am plecat cu tot cu camp, care a ramas stantat la papuc, si m-a lipit ferm si de pedala electrocauterului, formand un tot unitar ca detasamentul de pionieri.
Vedeti geniul in toata situatia asta? Nu?
Pai stiu ca voi va radeti de-acolo din coltul vostru, haha, ce praf si-asta, mare lucru sa se aplece sa traga cu mana de camp. Pai da, de acord, dar eu eram sterila. Nici sa ma scarpin nu puteam, daramite sa pun mana pe jos.
Si uite-asa am inceput sa topai disperata intr-un picior, cu pedala de la electrocauter atarnandu-mi candid de piciorul drept, si cu campul steril amenintand sa se sfasie in orice moment. Timp in care asistenta ia electrocauterul sa-l curete. Ma si vedeam dezechilibrandu-ma si calcand pe pedala fix cand era ea cu degetele pe el. Chiar ma gandeam daca ar gusta gluma. Chiar am cochetat cateva microsecunde cu ideea sa o fac sa vad ce se intampla.
M-am abtinut cu greu. Dupa vreo 10-15 secunde de macarena cu campul steril (timp care mie mi s-a parut o eternitate)se aude in linistea din sala: "clampf!" (pedala), pfiuuuuuuu (eu rasufland linistita) si "trrrrrrrrrrrrrrrosc"....da. Campul steril. Din fericire s-a sfasiat numai vreun centimentru unde era prins cu pensa, deci n-a fost vreun dezastru.
Toata viata am urat sa fac doua lucruri: sa calc si sa dau cu aspiratorul. Azi am stat aproape 8 ore cu un aspirator in mana. Si povestesc plina de entuziasm despre asta.
Nimic nu e mai ironic decat soarta.
Si, deoarece aseara pe la 12 mai imbalotam un ardei, ca muream de pofta, azi noapte am facut de plancton, cum ar zice Vaiparu'.
Din fericire lupta cu somnul azi dimineata a durat fix o ora, pana dupa raportul de garda, pentru ca dupa aia m-a umflat un specialist: mergi cu mine sa ma asisti la o operatie pe creier.
Yu-huuuu!
Toate bune si frumoase. M-am suit in hainele verzi, m-am spalat, m-am suit in pantofii-de-maini (asa le zice la manusi aicea, pantofidemaini), ce sa mai, mare chirurg, frate. Muama ce-a crescut fipotele-n mine cand au intrat niste proaspat angajate sa vada sala si io eram cu o pensa in stanga si un foarfec in dreapta...mama mama!
No, toate curg ca-n povesti. Eu eram responsabila de electrocauter si de aspirator (si departatoare, foarfeci, pense...mizilic). La un moment dat, cum calcam eu pe sub masa aia pe acolo, simt ca ma lipesc de ceva. Trag mai tare, mai sa imi ramana papucu' pe jos.
Eh, fix cand ma luptam eu ca Don Quixote cu morile, na! ca tre' sa cauterizez. Trag disperata, ma eliberez, pun papucu' pe pedala, sudez acolo ce sudez, si dau sa ridic picioru' de pe pedala. Si plec cu tot cu pedala. Eh, nush daca stiti, poate unii stiti, dar campurile sterile au o banda adeziva la capete. Care aparent are o placere mai mare la papuci decat la podea (unde ar trebui sa se lipeasca de fapt). Cand m-am eliberat, am plecat cu tot cu camp, care a ramas stantat la papuc, si m-a lipit ferm si de pedala electrocauterului, formand un tot unitar ca detasamentul de pionieri.
Vedeti geniul in toata situatia asta? Nu?
Pai stiu ca voi va radeti de-acolo din coltul vostru, haha, ce praf si-asta, mare lucru sa se aplece sa traga cu mana de camp. Pai da, de acord, dar eu eram sterila. Nici sa ma scarpin nu puteam, daramite sa pun mana pe jos.
Si uite-asa am inceput sa topai disperata intr-un picior, cu pedala de la electrocauter atarnandu-mi candid de piciorul drept, si cu campul steril amenintand sa se sfasie in orice moment. Timp in care asistenta ia electrocauterul sa-l curete. Ma si vedeam dezechilibrandu-ma si calcand pe pedala fix cand era ea cu degetele pe el. Chiar ma gandeam daca ar gusta gluma. Chiar am cochetat cateva microsecunde cu ideea sa o fac sa vad ce se intampla.
M-am abtinut cu greu. Dupa vreo 10-15 secunde de macarena cu campul steril (timp care mie mi s-a parut o eternitate)se aude in linistea din sala: "clampf!" (pedala), pfiuuuuuuu (eu rasufland linistita) si "trrrrrrrrrrrrrrrosc"....da. Campul steril. Din fericire s-a sfasiat numai vreun centimentru unde era prins cu pensa, deci n-a fost vreun dezastru.
Toata viata am urat sa fac doua lucruri: sa calc si sa dau cu aspiratorul. Azi am stat aproape 8 ore cu un aspirator in mana. Si povestesc plina de entuziasm despre asta.
Nimic nu e mai ironic decat soarta.
duminică, 24 iulie 2011
S-o prapadit Amy...
Nimic nou, stiu. Ati aflat deja cu totii din presa. Dar nu despre faptul ca a murit vreau sa vorbesc. Nici despre cum, si de ce...
Ci despre cat de multi gandesc "mare branza, a murit o drogata".
Suntem 6 miliarde. De-a lungul timpului s-au nascut si au murit sute, mii de miliarde de oameni.
S-a nascut doar cate unul din fiecare dintre noi. Toti am avut sansa noastra sa aducem ceva in lumea asta ce nu a mai adus nimeni inainte.
Si totusi, doar un procent infim o fac.
Amy a fost una dintre acei oameni care a adus ceva in plus. Da, n-a facut fata. Da, s-a drogat, a baut, a fumat. N-a fost suficient de puternica sa se ridice cand a cazut.
Dar ea, de acolo din suferinta, din mizeria si intunecimea ei, a avut forta sa creeze ceva ce face frumosul din noi sa vibreze.
Voi, cei care spuneti "da-o dracu de drogata!" ce-ati facut cu viata voastra?
Ci despre cat de multi gandesc "mare branza, a murit o drogata".
Suntem 6 miliarde. De-a lungul timpului s-au nascut si au murit sute, mii de miliarde de oameni.
S-a nascut doar cate unul din fiecare dintre noi. Toti am avut sansa noastra sa aducem ceva in lumea asta ce nu a mai adus nimeni inainte.
Si totusi, doar un procent infim o fac.
Amy a fost una dintre acei oameni care a adus ceva in plus. Da, n-a facut fata. Da, s-a drogat, a baut, a fumat. N-a fost suficient de puternica sa se ridice cand a cazut.
Dar ea, de acolo din suferinta, din mizeria si intunecimea ei, a avut forta sa creeze ceva ce face frumosul din noi sa vibreze.
Voi, cei care spuneti "da-o dracu de drogata!" ce-ati facut cu viata voastra?
vineri, 22 iulie 2011
Girafe
Pe fiecare usa de salon sunt lipite fotografii cu animalute. Ca sa fie mai usor de identificat.
Pe usa salonului 248 sunt doua girafe: una ii da un maoashigheri in gat celeilalte. Haios.
Candva am invatat multe despre insuficienta venoasa cronica. A fost asa, o conjunctura. Am descoperit atunci de ce imi simt tot timpul picioarele ca niste butuci, si de ce facem teleangiectazii si varice. Ca negrii au mai multe valve venoase si fac mai rar decat noi. Ca avem intre 7 si nu mai stiu cate, parca 17 valve venoase, care se distrug prin procese inflamatorii.
Prima intrebare pe care am pus-o la cursul asta a fost "dar girafele de ce nu fac insuficienta venoasa?". Girafele nu au valve venoase in picioare, si au tensiunea arteriala cam cea mai mare din regnul animal, daca nu cea mai mare (undeva pe la 300 si, de mmHG in sistola). Deci? Si de ce nu le crapa vasu-n cap cand beau apa?
Aveam sa aflu mai tarziu, acum vreo cateva luni, ca pielea girafelor are in structura o serie de benzi elastice care fac treaba valvelor la noi. Mult mai bine, pentru ca noi facem varice.
Si, ca sa ne faca in ciuda, ele au si valve venoase. In gat. Ca sa nu le crape vasu-n cap cand se apleaca sa bea apa.
Evolutia convergenta. Adica atunci cand doua organisme complet diferite, in procesul de adaptare la mediu, dezvolta independent aceleasi organe/sisteme/mecanisme. De exemplu aripioarele la pesti si la delfini. Aripile la insecte si la pasari. Benzile elastice in picioare la girafe si la mine.
Pai da. Evolutia mea convergenta se cheama ciorapi medicinali. Ii port cu sfintenie, si sunt motivul pentru care acum nu am doi saci cu apa in loc de glezne.
Deci pot sa ies la bere cu baietii.
E vineeeeeeeri!
Mentiune: Ii multumesc din toata inima lui Ion Petrovai pentru ca a adus in Romania ciorapii medicinali foarte finuti si sexy. Il gasiti la magazinul Primoveno in Bucuresti. Si pe Facebook.
Pe usa salonului 248 sunt doua girafe: una ii da un maoashigheri in gat celeilalte. Haios.
Candva am invatat multe despre insuficienta venoasa cronica. A fost asa, o conjunctura. Am descoperit atunci de ce imi simt tot timpul picioarele ca niste butuci, si de ce facem teleangiectazii si varice. Ca negrii au mai multe valve venoase si fac mai rar decat noi. Ca avem intre 7 si nu mai stiu cate, parca 17 valve venoase, care se distrug prin procese inflamatorii.
Prima intrebare pe care am pus-o la cursul asta a fost "dar girafele de ce nu fac insuficienta venoasa?". Girafele nu au valve venoase in picioare, si au tensiunea arteriala cam cea mai mare din regnul animal, daca nu cea mai mare (undeva pe la 300 si, de mmHG in sistola). Deci? Si de ce nu le crapa vasu-n cap cand beau apa?
Aveam sa aflu mai tarziu, acum vreo cateva luni, ca pielea girafelor are in structura o serie de benzi elastice care fac treaba valvelor la noi. Mult mai bine, pentru ca noi facem varice.
Si, ca sa ne faca in ciuda, ele au si valve venoase. In gat. Ca sa nu le crape vasu-n cap cand se apleaca sa bea apa.
Evolutia convergenta. Adica atunci cand doua organisme complet diferite, in procesul de adaptare la mediu, dezvolta independent aceleasi organe/sisteme/mecanisme. De exemplu aripioarele la pesti si la delfini. Aripile la insecte si la pasari. Benzile elastice in picioare la girafe si la mine.
Pai da. Evolutia mea convergenta se cheama ciorapi medicinali. Ii port cu sfintenie, si sunt motivul pentru care acum nu am doi saci cu apa in loc de glezne.
Deci pot sa ies la bere cu baietii.
E vineeeeeeeri!
Mentiune: Ii multumesc din toata inima lui Ion Petrovai pentru ca a adus in Romania ciorapii medicinali foarte finuti si sexy. Il gasiti la magazinul Primoveno in Bucuresti. Si pe Facebook.
joi, 21 iulie 2011
Invitatie la balet
Ne radem, ne radem, dar hai sa ne mai si culturalizam.
Va propun astazi un balet. Sunteti gata? Dau drumul la poveste?
Gata!
Uvertura: Scena e linistita, luminata destul de bine. In centru, un actor doarme linistit. Peste el, cu miscari gratioase, incep sa se aseze usor, plutind, straturi de zapada albastra, care lasa ici colo mici petice de verdeata. Muzica e linistita, ritmica: o vioara veche face un pizzicato in sol, in tempo de 70 bpm.
In scena intra cativa dansatori. Incepe un Pas de deux, scurt si precis: unul dintre ei, in écarté, executa cateva miscari gratioase cu mainile in fata, apoi o pirouette, apoi un grand battement en arrière.
Secventa se reia cu inca un actor. Miscarile sunt precise si sigure. Mereu perfect executate.
Actul intai: Unul dintre dansatori traseaza o linie perfecta cu un stilou rosu, undeva pe personajul adormit. Scena se concentreaza pe o zona mica, foarte luminata din centrul unei zone verzi. Apar dansatori mici, metalici si textili care descriu miscari fine si precise pana cand, in zona verde se deschide un nou univers: multe nuante de rosu, un pic de alb sidefiu. Pe denivelarile nou aparute, micii dansatori metalici, ascutiti si fini, descriu rapid si cu agilitate o serie de passè, pirouette, elevè, pliè, en croix, échappé sur les pointes, demi-pointes, plus multe alte miscari gratioase si fine, toate printre movilite pulsande, sau sidefii, sau fragile. Muzica e completata din cand in cand de sunete grave de viola sau contrabas, urmate de mici sfaraituri si coloane minuscule de fum. Peste ele curg fine si precise mici arteziene care inunda peisajul rosu.
Actul al doilea:
Decorul se schimba; balerinii mici sunt vazuti prin doua ocheane mari, care lumineaza scena cu un reflector. Apar sabii si iatagane minuscule, care reteaza si curata. Dansul continua: pas de chat, double rond de jambe en l'air, pas de bourrée, terminat in demi plié.
Actul al treilea:
Ocheanele dispar. In scena apar mici actori subtiri si curbi, care zboara prin aer in serii perfecte de grand jetté si acopera repede cu ajutorul unor sfori mici si subtiri peisajul rosu.
Grand finale: Sunete de staccato, mici violoncele si oboi. Vioara din inceput inceteaza, si actorul principal deschide ochii. Ceilalti actori se retag, si luminile se sting.
Cine-a zis :"chirurgii sunt niste macelari" n-a fost in viata lui la balet.
Coda: Ii multumesc Biancai Rusu, care mi-a povestit prima data despre denumirile miscarilor din balet.( ti-am zis ca nu uit cum e cu pas de boureé :P )
Va propun astazi un balet. Sunteti gata? Dau drumul la poveste?
Gata!
Uvertura: Scena e linistita, luminata destul de bine. In centru, un actor doarme linistit. Peste el, cu miscari gratioase, incep sa se aseze usor, plutind, straturi de zapada albastra, care lasa ici colo mici petice de verdeata. Muzica e linistita, ritmica: o vioara veche face un pizzicato in sol, in tempo de 70 bpm.
In scena intra cativa dansatori. Incepe un Pas de deux, scurt si precis: unul dintre ei, in écarté, executa cateva miscari gratioase cu mainile in fata, apoi o pirouette, apoi un grand battement en arrière.
Secventa se reia cu inca un actor. Miscarile sunt precise si sigure. Mereu perfect executate.
Actul intai: Unul dintre dansatori traseaza o linie perfecta cu un stilou rosu, undeva pe personajul adormit. Scena se concentreaza pe o zona mica, foarte luminata din centrul unei zone verzi. Apar dansatori mici, metalici si textili care descriu miscari fine si precise pana cand, in zona verde se deschide un nou univers: multe nuante de rosu, un pic de alb sidefiu. Pe denivelarile nou aparute, micii dansatori metalici, ascutiti si fini, descriu rapid si cu agilitate o serie de passè, pirouette, elevè, pliè, en croix, échappé sur les pointes, demi-pointes, plus multe alte miscari gratioase si fine, toate printre movilite pulsande, sau sidefii, sau fragile. Muzica e completata din cand in cand de sunete grave de viola sau contrabas, urmate de mici sfaraituri si coloane minuscule de fum. Peste ele curg fine si precise mici arteziene care inunda peisajul rosu.
Actul al doilea:
Decorul se schimba; balerinii mici sunt vazuti prin doua ocheane mari, care lumineaza scena cu un reflector. Apar sabii si iatagane minuscule, care reteaza si curata. Dansul continua: pas de chat, double rond de jambe en l'air, pas de bourrée, terminat in demi plié.
Actul al treilea:
Ocheanele dispar. In scena apar mici actori subtiri si curbi, care zboara prin aer in serii perfecte de grand jetté si acopera repede cu ajutorul unor sfori mici si subtiri peisajul rosu.
Grand finale: Sunete de staccato, mici violoncele si oboi. Vioara din inceput inceteaza, si actorul principal deschide ochii. Ceilalti actori se retag, si luminile se sting.
Cine-a zis :"chirurgii sunt niste macelari" n-a fost in viata lui la balet.
Coda: Ii multumesc Biancai Rusu, care mi-a povestit prima data despre denumirile miscarilor din balet.( ti-am zis ca nu uit cum e cu pas de boureé :P )
Abonați-vă la:
Postări (Atom)