Rara cavis

Nu, ca p-asta tre' sa v-o povestesc.
Fusai de garda azi noapte. Pana aici, nimic nemaipomenit.
Dar.
Imi aduce salvarea un tinerel cu dureri de burta. Caut, cercetez, ajung la concluzia ca are ileus. Il operam (eu operez, primul meu ileus, nu-mi incap in piele de bucurie).
Tai, bag mainile in matzaraie, toate innodate, ne apucam sa deznodam, ba, si era ceva acolo ce nu puteam intelege: din intestinul subtire se bifurca inca un intestin de vreo 17 cm. Pe care il deznod cumva pana la urma, se termina in fund de sac.
Exact, diverticul Meckel.
Voi ati mai auzit de ileus cauzat de un diverticul Meckel de 17 cm?
Eu, nu.

Noul an sa va aduca...

...numai de bine.
Stiu, am disparut cam mult timp.
Ce sa zic, n-am nicio scuza.
Am fost in vacanta, cea mai mare parte a timpului.
Adica: Octombrie-Noiembrie aici: http://fiindcapot.blogspot.de/ (ultimele 5 postari)
Decembrie acasa. Am mancat si-am dormit. Ca sa fiu sincera, am avut o perioada de-aia de reinventare.
Probleme cu capul, ca sa zic asa. Pentru ca, pe langa multe alte chestii nasoale care mi s-au intamplat de cand nu am mai dat pe aici, s-a intamplat si ceva extraordinar:

Am fost selectata - din peste 200.000 de pamanteni cu doagele sarite care s-au inscris - pentru programul de colonizare al planetei Marte. Asta: www.mars-one.com .

Si de atunci nu prea mai am somn. Cand m-am inscris, am zis ca nu pot sa las asa o sansa sa treaca pe langa mine. Acum ca am ramas doar 1058 din peste 200.000, se cam ingroasa gluma.
Ca sa fiu sincera, mi se pare cam mult, chiar si pentru mine, si oricat de faina mi se pare ideea, ma cam ingrozeste faptul ca as chiar putea sa trec in faza 3, adica aia in care renunt la tot si ma duc in coclauri de Groenlanda sau Antarctica sa ma antrenez ca marstronaut.
E cam fachin scheri.

Deocamdata ii dau inainte cu spitalul. Poate nu ma calific in faza 3.

Mare lucru nou nu am de povestit. Ma trezesc de dimineata, ma duc la spital, scriu scrisori, tai, cos, iau sange...nimic nou sub soare.

Si ca tot sunt la capitolul dezvaluiri, o sa va zic una care o sa ma faca foarte antipatica, dar v-o zic: v-am folosit.

Da, pe voi, cei atat de draguti incat sa-mi cititi aberatiile si sa imi dati feed-back.
Si va multumesc din suflet.
Vedeti voi, acest blog, ca si celelalte, au avut un scop ascuns, si anume: de vreo 15 ani scriu o carte. Care are in acest moment ametitorul numar de vreo aproape 200 de pagini.
Scrisul aici, si in alte parti a avut ca scop principal "antrenamentul" pentru marele scris, adica acea carte. Sa vad cam ce se citeste cu placere, ce intriga, ce huliti, ce cititi cel mai mult, ce sheruiti cel mai mult. Nu stiu cat de evidente au fost schimbarile de stil, de probleme abordate, de grad de umor, seriozitate, sentimentalism, limbaj, dar, da. De aia.
De acum or sa fie mai putine postari.
Pentru ca scrisul unei carti e al naibi de greu, complicat si mancator de timp. Scriu, sterg, rescriu, recitesc, uit personajele, le incurc, uit cand si unde s-a intamplat ceva ce am scris, iar citesc, iar sterg.
V-ati fi imaginat ca e asa greu?
Eu nu.

Dar...cum ziceam.

Va multumesc!

PS: stim cu totii ca, daca o sa am ceva belea de povestit, o sa impart. Deci, nu va faceti griji, o sa mai stau in zona o vreme.

Un an nou fericit va urez!

Hai sa fim high

Noi povestiri fascinante din garda de azi:
Fractura de radius, tinerel, a facut accident pentru ca i-a sarit un paianjen in fata. Serios. Omul a fost atat de fascinat de creatura domnului incat a intrat in masina din fata.
Anestezie plex brahial, a povestit toata operatia de maica-sa. La un moment dat zice sincer: abia acum imi dau seama, saraca aia de-am troznit-o, o fi bine?
Dar metalul pe care mi-l implantati e magnetic? Da, de azi inainte n-o sa mai puteti merge decat spre nord. (Rasete infundata in sala).
Azi pe la pranz a venit o fatuca, cand am vazut-o am crezut ca e gravida. 1,8 litri, Atata puroi avea im peretele abdominal. Putea toata ambulanta pana la iesire si pana la etajul 1. Dupa juma' de ora se injumatatisera pacientii din sala de asteptare.

A, ieri am fost la film. Gravity. Uimitor ce bine vorbeste Sandra Bullock germana. Noroc ca vorbeau tot timpul cu gurile in casti sau se auzeau din difuzoare, efectul "Godzilla" n-a fost asa de palpabil. Efectul "Godzilla" e ala de se intampla la filmele chinezesti cand actorii dau din buze si dupa 3 secunde se aude "Godzillaaaaaaaaaa".
Am zis ca ma mai duc la film, poate nu e chiar asa rau cum am crezut.

Cumpar timp!

Na, ca m-a ajuns blestemul vostru! Nu stiu ce fac in ultima vreme ca nu mai am timp de net de nicio nuanta!

Bine, sunt la spital de la 6, 6 si ceva dimineata pana la 8, 9 seara, dar asta nu e o scuza.
Si alergai peste 150 de km pe luna asta, ceea ce inseamna vreo 20-25 de ore, deci nu e mult, doar o zi.
Plus 9 garzi luna asta, dar nici asta nu e o scuza. Plus iesit cu colegii la chefuri, organizat diverse, platit facturi si altele, dar tot nu da la socoteala.

Nu stiu, frate, ce fac de nu mai am timp deloc!

In fine, sunt intr-o stare nasoala si am zis sa va povestesc si voua garda de aseara.

Intai a venit o tanti cu ileus, care avea juma' de matze negre. Am operat vreo 4 ore si ceva, si in timp ce eram la decupat matze acolo, suna ca vine trauma: plaga injunghiata, reanimat.

Un pustan care urma sa faca 20 de ani saptamana viitoare, 4 plagi injunghiate, una in gat, una in torace, stanga (i-a ratat inima), doua in ficat. Pe asta nu l-a mai ratat. Porta era sectionata de tot.
A murit pe masa de operatie.

Agresorul necunoscut, pustiul nu avea portofel si telefon mobil la el.
Si acu' de aseara ma tot intreb, ce fel de animale suntem?

Cum sa faci sarmale in Germania: in (aproximativ) 3 pasi simpli

In primul rand, va trebuie bors. Musai sa aveti bors. Mie mi-a adus familionu' cand a venit in vizita. Ceea ce imi aminteste sa va povestesc vizitele familionului. Dar nu acum, acum vorbim de sarmale.
Ziceam ca trebuie bors. Musai. Si varza murata, dar de-asta au si nemtii.
Bun. Sa incepem.
Se ia 1 chil de carne tocata. Cat mai grasa. Se amesteca cu orez in cantitate ochiometrica. Nu stiu cat ca e prima data cand fac sarmale, dar eu am pus la nimereala. Am nimerit (vreo juma' de cana de cafea mica). Apoi se pune sare si piper.

Se amesteca bine, apoi se da o ceapa prin masina de tocat/razatoare mica. Eu am dat prin razatoare. Ca sa nu va crape ochii, va recomand metoda mea infailibila antilacrimat la ceapa:

 Cred ca merge si cu ochelarii de snorkeling ai lu' ala micu'.

Apoi se sparge un ou si se pune fara coaja in amestecatura aia. Apoi se amesteca vartos, impreuna cu cu niste suc de rosii (istoria nu mentioneaza in ce cantitate, acolo, sa se inroseasca oleaca).

Asa. Cand ati terminat de mazgalit tot ce era de mazgalit prin bucatarie cu aluatul respectiv, se ia borcanul de varza murata.

Am pus de decor si un pahar de vin, nu va imaginati ca am baut in timp ce gateam. Vai, dar cum as fi putut!
Apoi se ia aluat dintr-ala si se rasuceste metodic in frunze de varza. Inainte insa se pregateste oala. Eu am folosit niste bete de frigarui pe care le-am pus pe fundul oalei sa nu se lipeasca. Sarmalele, adica.

 Apoi puneti niste varza tocata pe fund. Al oalei, adicatelea.

Dupa ce rasuciti dupa metoda indicata in poza, asezati sarmalele pe fundul oalei, lasand o gaura in centru. Apoi puneti suc de rosii si bors, inainte sa incepeti cu randul doi. Cred ca puteti sa puneti bors si dupa, dar eu asa am pus.

Asta e sticla de bors, pozata dintr-un unghi in care pare foarte slaba.
Apoi puneti si restul de sarmale, si in gaura aia din centru puneti o bucata de sunca afumata. Turnati din nou suc de rosii si bors, acopariti cu niste varza tocata si puneti la fiert la foc mic.

Si gata. In vreo 4-5 ore aveti niste sarmale belea. Din pacate poze cu sarmalele finale nu am, ca s-au mancat instant. Am avut musafiri si am uitat sa fac poze. A fost bataie pe ele. Le-am servit cu mamaliga, smantana si ardei iute murat de mama mea.
A, dar sa nu uit!
Am vazut joi trecuta 2 cazuri fooooarte bizare. Un pacient trimis de internisti ca e cianotic si care are un plaman complet opac, si ei nu stiu ce are, ca nu raspunde la antibiotic. Noi, chirurgi, direct CT. Ba, manca-v-as, avea un lipom cat tot hemitoracele stang. Plamanul nu mai era decat vreo 2 cm, colabat langa inima. Da, lipom. In torace.
Si apoi a venit una, accident de motocicleta, fractura de humerus. Dar ceea ce era misto era scanul CT. Pacienta avea 170 de kg. Da. CT-ul arata...nu stiu cum sa descriu. Un schelet minuscul intr-un corp imens.
Uite, am gasit una cam la fel pe net:

Grrrrrrrrrrrrr!

This is Sparta!

Cred ca voi reusi in curand sa inving dependenta de internet. Va fi foarte simplu: inca doua luni ca saptamanile astea doua de trecura si scot microbu' din sange.
Ce v-am scris acu vreo luna, cum sunt 24 de ore din viata mea s-a complicat un pic. Acum s-a adaugat si faptul ca ne-au plecat doi colegi.

Saptamana asta am luat bataie de la o pacienta de 88 de ani si 42 de kile. A luat-o un pic razna femeia. Dupa ce a alergat pe culoar, plina de sange ca se lovise pe peste tot, dupa ce a intrat in toate saloanele si a mai isterizat vreo 2 alte paciente, din care una nu vorbeste decat rusa, si care a inceput sa urle de groaza cat o tineau plamanii pe ruseste ca vrea sa vina fi-sa, nu cred ca va puteti face vreo idee ce era pe sectie. Am sunat la psihiatrie, aia ca n-o iau ca ei au venit de dimineata (am cerut sa vina ca dadea semne ca o ia razna) si era complet normala. O fi fost, dar acum nu mai era. Ce sa vorbesti cu ea, ca nu intelegea nimic. Urla si alerga prin toate saloanele, cautandu-si dulapul din camera ei pe care i-l furase cineva impreuna cu frigiderul, dar de frigider n-are nevoie.
Si in acest haos ma enervez (eu!) si decid sa ii bag un diazepam in popou. Numai ca nu puteam. Dupa ce m-am luptat cu ea, avand acul in mana, si dupa ce mi-am incasat vreo doishpe scatoalce am decis ca e cazul sa i-l bag i.v. Si in timp ce o tineam (3 insi) mi-am mai luat vreo doua la ficati. Dar am potolit-o.
Ziua de azi, petrecuta 6 ore fara pauze in OP si inca 6 pe sectie a avut un moment apoteotic: ma duc pe la 12 la pipi, schimb papucii, si in timp ce ma spalam sa intru la urmatoarea operatie vad ca pe papuci scrie "300" (sunt numerotati). Si in timp ce dau cu sutul in deschizatorul de usa catre sala urlu, luand o pozitie razboinica "This is Spaaaa-rtaaa!", numai ca sa constat ca operez cu profu' in loc de oberarzta cu care eram in plan, si care ma privea stupefiat. Noroc ca are simtul umorului, si doar i-am aratat papucii ca sa se prinda si sa se amuze.

Un elefant, se legana....

...pe o strada din orasul meeeee-eu!
si pentru ca
nu se gaurea, au mai venit 38 de elefanti.

Zilele astea (pana in octombrie) e in Trier o expoezitie stradala foarte faina.
Si anume: acum cativa ani, un cuplu de olandezi a vizitat Tailanda. Si acolo au vizitat si un spital de elefanti. In acel spital era si o elefantica de un an, Mosha, care calcase pe o mina in Myanmar si ramasese fara un picior. Ei oamenii aia din spital ai facut ei ce au facut, au reparat elefantul, si au reusit cum-necum sa ii faca si o proteza speciala la piciorus.
Cei doi olandezi au fost extrem de impresionati de poveste, asa ca, la intoarcere in Olanda au inceput sa puna cap la cap o campanie.
Mai tineti minte vacutele pictate de acum vreo 10 ani? E, asta au facut si ei, numai ca acum e cu elefanti. Si anume, au facut elefanti necolorati, pe care i-au dat unor artisti sa ii picteze, apoi au licitat dreptul de expunere 3 luni la diverse firme (sponsori) si apoi acesti elefanti se vand. Banii adunati merg la spitalul de elefanti.
Expozitia a fost in Amsterdam, Rotterdam, Londra, Milano, Singapore, si acum e in Luxemburg si Trier.
De fiecare data sunt alti elefanti, insa sunt si unii care raman mereu.
Toti elefantii au la piciorul din fata stanga inimioare pictate, deoarece surorile medicale din spital au pictat pe proteza Moshei inimioare.

Fiecare elefant are povestea lui, exprima ceva in viziunea artistului si ca invit pe la mine sa veniti sa ii vedeti.

Va pun cateva poze:

Acest elefant, de exemplu, se numeste "Timbrella". E decorat cu peste 10.000 de timbre (reale) din toata lumea, si de la distanta pe partea asta se vede portretul lui Karl Marx ( e nascut si a locuit in Trier), iar pe cealalata parte e ""desenat" Taj Mahalul.

Blana e facuta din "soricei" de prins cabluri. Sunt 30.000, facuti la comanda pentru ca nu se livreaza in culoarea asta.

 Deci, va astept in Trier sa va spun povestea fiecaruia si sa pictam impreuna un elefant la magazinul expozitiei.